7 moduri subtile in care ne inselam, zilnic, partenerul

Pentru cei mai multi dintre noi, inselatul este cel mai grav act de tradare pe care il putem trai. Acest lucru totodata, nu se intampla fara preaviz.

7 moduri subtile in care ne inselam, zilnic, partenerul

Nu este usor sa renunti la promisiunile facute persoanei pe care o iubesti, doar pentru a te distra. In locul unei schimbari bruste, infidelitatea intotdeauna se strecoara incet intr-o relatie. Acest proces incepe cu o serie de mici tradari ce reusesc incet, dar sigur sa distruga fundatia cladita in urma anilor de relatie. Unele dintre acestea sunt evidente precum mintitul partenerului, flirtul cu colegii de munca sau purtatul unor conversatii nesfarsite cu o veche iubire din liceu. Insa unele dintre actiunile infidele pe care le faceti, nu sunt atat de evidente.

1. Relatii personale

Toata lumea are relatii in afara celei de cuplu. Fosti iubiti cu care inca mai vorbesti, colegi de munca cu care mergi la petreceri, prieteni buni cu care iti impartasesti cele mai profunde si ascunse ganduri. Toate aceste relatii sunt sanatoase. Problemele apar in momentul in care aceste relatii indeplinesc nevoi emotionale pe care relatia ta de cuplu nu le indeplineste. Intreaba-te doar atat: te-ai comporta la fel cu aceste persoane daca iubitul tau ar fi de fata?

2. Bani pusi deoparte sau cheltuiti separat

In urma unui studiu s-a descoperit ca motivul principal al certurilor de cuplu, in procent de 70%, este acela al banilor. Modul tradarii pe acest plan este destul de simplu: se ascund probleme cu cheltuielile, obiceiuri de jocuri de noroc sau chiar si ascunsul unor sume de bani intr-un cont privat. Oricare din aceste cazuri este nedrept fata de partenerul tau. Aceste probleme trebuie impartasite si remediate.

3. Te plangi constant de partenerul tau

Cand vine vorba de nemultumiri in relatie si a te plange in legatura cu ele, ai in fata o situatie delicata. Sa te descarci din cand in cand in legatura cu partenerul tau e una, insa cand aceasta devine o activitate uzuala problemele sunt este cu totul si cu totul altele. Nu numai ca il lipsesti total de respect, insa se pune sub semnul intrebarii si capacitatea ta de a face alegeri. De ce ai vrea sa ai alaturi cu o persoana de care nu esti multumita? Si problema nu se termina aici. Plangandu-te constant prietenilor tai, acestia vor vedea numai partile rele ale partenerului tau. Sfatul nostru? Daca vrei sa te plangi de partenerul tau, fa-o in fata unui prieten platit – terapeutul tau!

4. Iti critici partenerul in public

Stii la ce ne referim: ochii dati peste cap, remarci sarcastice – acestea sunt mici, insa dureroase tradari. Comportandu-te astfel ii comunici partenerului tau ca pentru tine relatia nu este una importanta si ca nu te deranjeaza sa ii ataci intimitatea, spaland-ti rufele murdare in public. Astfel se asterne o greutate mare pe umerii relatiei voastre, dinamica schimbandu-se, iar povestea voastra devine o telenovela pe care cei din jurul vostru o ignora si o urmaresc in acelasi timp.

5. Nu esti onesta, din punct de vedere emotional

Sa faci ceva ce nu iti place, sa spui ca esti bine cand, de fapt nu este asa, pana la mimatul orgasmului, toate acestea sunt forme ale unei relatii emotionale necinstite. Dar cel mai grav este sa folosesti acest comportament pentru a-ti acoperi faptele. Facand ceva gresit, vei incerca sa te minti pe tine si pe partenerul tau ca totul este in regula. Cateodata vei exagera cu dragalasenia sau vei incerca sa pari cat mai linistita pentru ca totul sa fie normal, dar stii prea bine ca nu este asa.

6. Esti egoista

Si se vede in toate felurile posibile. Prin alocarea timpului tau, afectiunii tale la capitolul sex, atentiei pe care o oferi (sau nu). A fi egoista ocazional nu este o problema, insa atunci cand esti intr-o relatie sanatoasa ar trebui sa vrei sa ii oferi si sa impartasesti totul cu partenerul tau. In caz contrar, mai bine te retragi din aceasta relatie. Cel mai nociv mod de a fi egoista este sa incerci sa ii invalidezi sentimentele celuilalt. Acestea nu sunt niciodata gresite, indiferent daca tu le accepti sau nu. Invalidarea lor creeaza o distanta intre voi doi ce denota lipsa de respect pentru el si faptul ca nu ar trebui sa se increada in sentimentele tale, dar nici ale lui.

7. Esti indiferenta!

Indiferenta este un joc al puterii, un joc prin care iti suprimi emotiile si afectiunea pentru a-ti manipula partenerul si a intoarce situatia in favoarea ta. Si lasa-ne sa iti spunem, e un joc crud. Sa ai nevoie de timp pentru a-ti pune gandurile in ordine este un lucru, dar sa refuzi constant sa le impartasesti iubitului tau, este unul cu totul diferit. De asemenea, aducerea constanta in discutie a problemelor din trecut este si aceasta o forma de tradare. Daca partenerul tau a facut lucruri peste care ai trecut si pe care le-ai iertat, sau cel putin asa ai afirmat, inceteaza sa le mai folosesti ca arma impotriva lui. Singurul lucru pe care il reusesti este sa creezi o cicatrice emotionala mai mare.

Inselatul partenerului este cea mai grava forma de tradare, insa adevarul este ca raul incepe cu mult inaintea acestui act. A avea o relatie necesita o grija continua fata de sentimentele si nevoile tale si ale partenerului tau. Este mai usor sa previi, decat sa repari…

Text: Lavine Jianu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle