7 mituri despre cum să faci o căsnicie să funcționeze – care îți vor face mai mult rău decât bine!

Poate că citești sfaturi despre relații în reviste, primești ponturi de la rude sau auzi despre ce ar trebui sau nu ar trebui să faci de la prietenii tăi, dar nu înseamnă că ar trebui să le urmezi pe toate. Mai jos ți-am pregătit 7 astfel de „sfaturi” pe care, conform terapeuților, nu ar trebui să le urmezi.

„Fă-l fericit în pat pentru a menține relația fericită”

Regula aceasta nu numai că te încurajează să fii nesigură în relația ta, dar te și învață să te folosești de sex pentru a obține ce vrei de la o relație. De asemenea, pune presiune pe tine să recurgi la sex chiar dacă nu vrei, de frică să nu pierzi relația. Din fericire însă, studiile arată că oamenii nu își înșală partenerii pentru că au o viață sexuală nesatisfăcătoare. Este important să ai ai o relație activă și plină de pasiune, dar nu ar trebui să te gândești că poate oricând să urmeze o despărțire dacă viața voastră sexuală nu este de nota 10.

„Fii de aceeași părere cu el pentru a avea armonie în relație”

Nu ar trebui să vă pierdeți timpul pe o ceartă inutilă, nu e sănătos când cuplurile se ceartă. Mentalitatea din spatele acestei reguli e că e mai bine să fii de acord cu ce zice partenerul tău decât să îl contrazici și să începeți o ceartă. Totuși, această filosofie duce de cele mai multe ori la resentimente și la frica de conflict. Unui cuplu nu ar trebui să îi fie frică să se certe. În orice relație fericită și sănătoasă sunt certuri. Faptul că cei doi stau să rezolve problema și ajungă la o soluție le întărește relația.

„Fără secrete unul față de celălalt”

Nu ar trebui să ascunzi nimic major de partenerul tău, mai ales dacă are legătură cu relația voastră, dar de multe ori această regulă încurajează cuplurile să împărtășească orice unul față de celălalt, lăsănd puțin spațiu pentru viețile lor independente. Cuplurile trebuie să realizeze că timpul petrecut separat este la fel de important ca timpul împreună. Trebuie să învețe să își susțină reciproc ineteresele și hobby-urile din afara relației. Asta va duce la o relație mai interesantă și mai dinamică.

„Cu cât câștigi mai mulți bani, cu atât îți permiți mai multe în relație”

Nu cred că are rost să precizăm cât de demodată și invalidă este regula aceasta care stabilește un raport inegal de putere în relație doar pe baza situației financiare. Această regulă îi dă unui partener un surplus de putere pentru că are un venit mai mare. Această diferență de putere va face ca partenerul cu venitul mai mic să se simtă inferior, complexat, invidios și indignat, și poate duce la o competiție în relație. Luați decizii în calitate de egali, fără a lua în calcul situația financiară.

„Nu te culca niciodată supărată”

Deși această regulă are intenții bune, ea dictează că oamenii trebuie să treacă peste supărărle lor înainte de culcare, chiar dacă ei nu se simt încă pregătiți să treacă peste. În consecință, deși fiecare și-a cerut scuze problema este teoretic rezolvată, nimeni nu se simte cu adevărat împacat. Fiecare persoană procesează diferit informațiile, iar câteodată e nevoie de mai mult timp pentru a înțele sau a vedea din altă perspectivă o problemă. O rezolvare forțată și oarecum falsă doar agravează situația.

„Nu spune nimic ce ar putea să îți jignească partenerul”

Nu ar trebui să eviți să vorbești despre ceva pentru că ar putea să fie o discuție deranjantă. Dacă te deranjează ceva, începe o conversație despre asta, fără plânsete sau țipete. Găsește un moment cînd sunteți singuri pentru a putea vorbi în liniște.

„Rămâi la rolul tău”

Suntem complet împortiva acestei reguli. Nu te gândi nici o secundă că într-o căsnicie fiecare are un rol pe care trebuie să îl respecte cu strictețe. Poți să fii creativă în privința atribuirii sarcinilor precum cine se ocupă de educația copiilor, cine se focusează mai mult pe job, cine se ocupă de casă…etc, fără să îți faci griji despre ce crede lumea.

Nu există un singur mod de a aborda o căsnicie, așa că ai libertatea să faci ce vrei sau ce crezi că ți se potrivește cel mai bine, atât timp cât nu deranjezi pe nimeni.

Citeste si:
Care sunt semnele care arată că o căsnicie nu va rezista, conform studiilor

Text: Catinca Sulea
Foto: Imaxtree

Mai multe articole