6 tipuri de persoane toxice la care ar trebui să renunți

Pe măsură ce înaintăm în vârstă devine din ce în ce mai important să ne înconjurăm de oameni care ne sunt benefici. Avem nevoie de suport și de prieteni care să ne fie alături indiferent de situație și care să poată să ne înveselască – și nu să ne afunde mai rău în stările proaste.

6 tipuri de persoane toxice la care ar trebui să renunți

Avem din ce în ce mai puțin timp și energie pentru persoane toxice, oameni care au doar drame și probleme.

Viața e prea scurtă ca să păstrăm alături persoanele care nu ne ajută să evoluăm, așa că întreabă-te ce plusuri aduce cineva în viața ta înainte de a decide să îl păstrezi alături. Dacă răspunsul nu e de găsit, poate ar fi timpul să vă despărțiți drumurile și să cauți pe altcineva care chiar este demn de prietenia ta. Vezi cele 6 tipuri de persoane toxice cu care ar trebui să întrerupi legăturile.

1. Prietenul Gelos

Gelozia nu este nesănătoasă doar pentru el, ci și pentru tine! Poate că spune mai multe despre încrederea lui în sine, dar atunci când începe să te facă să te simți prost pentru realizările tale, atunci devine o problemă. Un prieten bun te va încuraja să îți urmezi visele și va fi mândru atunci când vei reuși să îți atingi scopurile. Chiar dacă este vorba despre posesiuni materiale, nu ar trebui să te învinuiască pentru că dai prea mulți bani (munciți de tine) pe lucruri scumpe.

2. Negativistul

Negativismul poate fi contagios și cu cât ești mai aproape de o astfel de persoană, cu atât este mai posibil să adopți și tu o astfel de atitudine chiar dacă nu îți dai seama. Ar trebui să te împrietenești cu persoane care pot să vadă partea bună a lucrurilor, nu numai cea negativă. Cunoaște diferența între a fi realist și a fi pesimist.

3. Dezastrul

Aceasta este persoana care pur și simplu nu poate să aibă grijă de viața ei. Nu are prioritățile în ordine și de obicei se bazează pe tine pentru a o scoate din încurcături. Chiar dacă are un suflet bun, nu poți avea mereu grijă de ea – și nici nu este responsabilitatea ta să faci asta. Dacă are vreun impact asupra timpului sau banilor tăi, ar trebui să te gîndești să o lași să își rezolve singură problemele aparent interminabile.

4. Regina Dramelor

Toți știm persoana aceea care pare să trăiască pentru drame. Chiar dacă poate fi amuzant să vezi cum lucrurile o iau la vale pentru alții, este și extenuant totodată. Nimeni nu are timp de drame și bârfe dupâ ce a trecut de perioada liceului, așa că depărtează-te chiar dacă pare greu să te separi de bârfele amuzante și de astfel de persoane toxice.

5. Cea care judecă pe oricine

În primul rând, ar trebui să îți trăiești viața exact așa cum vrei, și dacă ești în compania potrivită, vei fi susținută să faci asta. E enervant să simți că mereu ești criticată, mai ales de cineva care se presupune că ar trebui să fie alături de tine. Identifică dacă persoana respectivă este doar grijulie la adresa ta sau încearcă de fapt să se simtă mai bine cu ea judecând deciziile celorlalți.

6. Fata rea

Probabil era amuzantă în liceu, dar devine ciudat atunci când nu a depășit până acum stadiul în care e mereu răutăcioasă. Să te asociezi cu o astfel de persoană rea îi poate face pe alții să presupună că și tu ai aceeași atitudine. Chiar dacă nu la nivelul ăsta, dar cel puțin vor crede că ești de acord cu un astfel de comportament, ceea ce nu te face să arăți prea bine.

Citește și:
10 obiceiuri pe care le are orice femeie de succes

Text: Ruxandra Urziceanu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle