6 dintre cele mai comune motive de despărțire

Atunci când suntem îndrăgostite, nu mai acordăm atenție la eventualele semne care pot duce la o despărțire, așa că îți spunem la ce anume să ai grijă.

6 dintre cele mai comune motive de despărțire

Începutul unei relații este întotdeauna frumos și nimeni nu se gândește atunci la despărțire. Însă, anumite semne și probleme care apar, încă de la începutul relației, îți pot indica faptul că ea va eșua. 

Motivele pentru care o relație nu va funcționa sunt multiple, de la infidelitate, neîncredere, gelozie și până la abuz emoțional. Înainte de a pune punct relației, analizează foarte bine situație și gândește-te la ce anume te-ar face fericită. Chiar dacă este greu să treci printr-o despărțire și își poate pune amprenta asupra ta, uneori se poate dovedi a fi chiar benefică.

Așa că, iată care sunt 6 dintre cele mai comune motive de despărțire:

1. Nu aveți încredere unul în celălalt

Pentru ca o relație să funcționeze, încrederea între parteneri este esențială. Ea se câștigă destul de greu, dar în același timp este și dificil să o păstrezi, fiind unul dintre motivele pentru care destul de multe relații eșuează. Înainte de a avea încredere în partener, trebuie să ai încredere în tine. Nu te lăsa ghidată de sentimente atât de repede, ci mai degrabă încearcă să analizezi și semnalele din partea lui, care îți pot indica faptul că poți sau nu să ai o relație cu el. 

2. Gelozia și infidelitatea

Atunci când simți că partenerul are mereu suspiciuni, este posesiv, îți controlează viața, în mod cert e un prim semnal că relația voastră nu va funcționa. Fie că tu ești cea geloasă, sau partenerul este așa, acest lucru poate face ca relația voastră să fie una toxică. În plus, infidelitatea, fie că este fizică, emoțională sau chiar online, nu face decât să vă pună și mai multe piedici în relație. Iar dacă într-adevăr îți dorești să treci peste infidelitatea partenerului, va trebui ca amândoi să vă reconstruiți relația. Există posibilitatea ca în cele din urmă să vă dați seama că nu mai aveți motive să luptați pentru a fi împreună deoarece o astfel de aventură distruge atât încrederea, cât și intimitatea în cuplu. 

3. Nu comunicați suficient

Multe cupluri se confruntă cu probleme de comunicare în cuplu. Astfel de probleme pot fi cauzate și dintr-o teamă de a te deschide față de partener și de a-ți arăta latura vulnerabilă. Pe lângă asta, lipsa de comunicare te poate face să te închizi în tine și să cauți într-o altă persoană intimitatea emoțională de care ai nevoie.

4. Nu există echilibru în relația voastră

Într-o relație, echilibrul s-ar referi la faptul că partenerii acordă atenție și timp relației și depun eforturi egale pentru ca ea să funcționeze. Atunci când partenerii nu mai au aceleași perspective, aceeași chimie fizică precum la început, aceeași motivație și nu își oferă libertate, trebuie să îți spunem că poate fi un semn subtil că relația va eșua în cele din urmă.

5. Nu sunteți compatibili

La ce se referă compatibilitatea în cuplu? Ei bine, în primul rând la sinceritate și la faptul că puteți discuta orice, fără să vă fie teamă de o eventuală prejudecată din partea celuilalt. În plus, ar mai fi faptul că vă acordați unul altuia sprijinul, astfel încât să vă îndepliniți obiectivele. Pe lângă acestea, ar mai fi faptul că vă doriți aceleași lucruri de la o relație amoroasă. Dacă acestea nu se regăsesc și în relație, aceasta se poate sfârși oricând.

6. Partenerul are un comportament abuziv

În mod cert, nu trebuie să stai lângă un partener care are un comportament abuziv față de tine. Un astfel de comportament nu ar trebui tolerat în nicio situație. O relație de tipul acesta îți face rău și îți poate lăsa traume, cum ar fi să nu mai ai încredere în tine sau în alți parteneri. Dacă partenerul tău are un comportament abuziv sau chiar agresiv, ar trebui să pui punct relației și chiar să cauți consiliere din partea unei persoane specializate.

Citește și:
Discuția obligatorie pe care trebuie să o ai după un conflict în cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle