20 de lucruri inedite pe care trebuie să le știi despre serialul Bridgerton

Bridgerton a creat o adevărată isterie, iar dacă deja l-ai văzut, îți prezentăm câteva lucruri surprinzătoare despre serialul momentului.

Bridgerton este serialul de succes al momentului și pe bună dreptate. Dacă și tu ai urmărit acest serial cu sufletul la gură și aștepți deja sezonul al doilea, poate nu ar fi rău să arunci o privire asupra acestor lucruri interesante din spatele culiselor serialului apreciat de atât de mulți.

1. Serialul este inspirat după romanele scrise de Julia Quinn

Începând cu anul 2000, Julia Quinn a publicat opt romane din seria Bridgerton. Primul se numește The Duke and I, iar ultimul, publicat în 2006, e intitulat On the Way to the Wedding. Chiar dacă adaptarea nu a fost scrisă și de Julia Quinn, producătorii serialului i-au adresat o serie de întrebări cu privire la romanele scrise.

2. Una dintre producătoarele executive e creatoarea serialului Grey’s Anatomy

Dacă ai urmărit Grey’s Anatomy, atunci numele Shonda Rhimes nu îți este deloc străin. Shonda Rhimes se află și în spatele altor seriale, precum How to Get Away With Murder și Scandal. Ea este una dintre producătoarele executive ale serialului Bridgerton și este primul proiect de proporții cu Netflix, după ce a semnat un contract de 150 de milioane de dolari în 2017.

3. Acțiunea e plasată în Anglia secolului al XIX-lea

Poate că nu ai văzut atât de multe pelicule care să trateze perioada Regenței în Londra, însă Bridgerton este un exemplu în acest sens. Shonda Rhimes i-ar fi spus producătorului serialului, Chris Van Dusen, să adapteze romanele pentru Netflix, și se pare că a și făcut-o.

4. Regina Elisabeta a întrerupt filmările

Chris Van Dusen a dezvăluit pe contul său de Twitter că au avut un timp limitat pentru a filma scena în care Ducele și Daphne își pledează cazul în fața Reginei pentru că Regina Elisabeta avea nevoie de Casa Lancaster din Londra pentru a găzdui un eveniment.

5. Romanele Juliei Quinn nu includeau și personaje de culoare

Cu siguranță ai remarcat o diversitate în privința distribuției, în special în cazul personajelor de culoare, ceea ce este un lucru bun pentru reprezentarea lor în industria cinematografică. Chris Van Dusen și Shonda Rhimes au luat decizia de a avea o distribuție cât mai diversă.

6. Locațiile în care s-a filmat serialul sunt aceleași ca în The Crown

Dacă te numeri printre fanii The Crown, înseamnă că deja ai remarcat că unele locații din serial sunt aceleași cu cele din Bridgerton. Proprietatea care se află în Wiltshire a dezvăluit fotografii cu interioarele din casa Ducelui și Ducesei și a reședinței Reginei Charlotte din Bridgerton, precum și cu interiorul Palatului Buckingham din The Crown.

7. Interiorul casei Bridgerton are ca sursă de inspirație casa familiei Prințesei Diana

Încă de la primul episod, ești fermecat de interioarele spectaculoase ale uneia dintre cele mai remarcabile familii din Londra. „Interiorul Casei Bridgerton a fost inspirat de vizita mea la Althorp atunci când lucram la serial. Eleganță. Opulență”, a spus Chris Van Dusen pe Twitter.

8. Rolul din Bridgerton nu este primul pentru Regé-Jean Page

Foarte mulți l-au cunoscut pe Regé-Jean Page odată cu rolul Ducelui de Hastings din Bridgerton, fiind și unul dintre cele mai mari roluri interpretate de el până în prezent. Însă trebuie să îți spunem că nu e străin de actorie pentru că a mai jucat în drama For the People și a apărut și în Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1. 

9. S-au creat 5.000 de costume pentru primul sezon

Ținutele și costumele din Bridgerton sunt cu adevărat impresionante. Designerul de costume Ellen Mirojnick a angajat o echipă de 238 de oameni și a creat 7.500 de piese. Ba mai mult decât atât, Daphne Bridgerton ar fi avut 104 ținute. Piesele au fost lucrate manual și multe dintre bijuterii au venit din țări din întreaga lume, inclusiv Spania și Italia.

10. Coloana sonoră e adaptată după melodii actuale și populare

Un aspect interesant este că pe coloana sonoră poți remarca piesa „thank u, next” a Arianei Grande sau „Bad Guy” a lui Billie Eilish. Iar asta pentru că a fost angajată trupa Vitamin String Quartet pentru a adapta aceste melodii moderne atmosferei acelor vremuri.

11. Scenele de sex au fost filmate dintr-o altă perspectivă

Scenele de sex dintre Phoebe Dynevor (Daphne Bridgerton) și Regé-Jean Page (ducele de Hastings) au creat destul de multe controverse. Chris Van Dusen a decis să schimbe lucrurile, iar perspectiva scenelor de sex să fie mutată către female gaze, unde dorințele lui Daphne sunt cele care contează. 

12. Nu este întâmplătoare culoarea costumelor fiecărui personaj

Ellen Mirojnick a declarat pentru Vogue că cei din familia Bridgerton sunt în centrul atenției și s-a dorit ca paleta cromatică a costumelor lor să includă nuanțe precum albastru pal, argintiu și verde. În ceea ce privește familia Featherington, paleta de culori este una mai îndrăzneață pentru că Portia încearcă să le găsească fetelor sale diferiți pretendenți, iar ele trebuie să fie văzute.

13. Palatul Buckingham chiar era în construcții în 1813

Într-o serie de postări pe Twitter, Chris Van Dusen a dezvăluit că reședința Regelui și a Reginei era în construcție în 1813 pentru că era transformată din Buckingham Home în Buckingham Palace.

14. Serialul nu dezvăluie boala pe care o avea Regele George

În serial se face aluzie la starea de sănătate a Regelui George, însă nu există și alte mențiuni despre afirmațiile istorice conform cărora ar fi suferit de tulburare bipolară și porfirie, o tulburare genetică a sângelui.

15.  Ceainăria vizitată de Daphne și Simon a existat în Londra în secolul al XIX-lea

Inițial s-a numit Apple Pot and Pine, dar și-a schimbat numele în Gunter’s Tea Shop. Aceasta a fost situată în Berkley Square din Londra în secolul al XIX-lea.

16. Afinitatea Reginei Charlotte pentru câinii Pomeranieni este reală

În serial, ai vazut-o pe Regina Charlotte înconjurată de câini Pomeranieni. În realitate, Regina a avut de-a lungul vieții sale mai mulți câini din această rasă.

17. Actrițele care le interpretează pe Eloise și Penelope sunt prietene în viața reală

Deși nu suntem atât de obișnuiți să auzim de actori care păstrează o relație de prietenie și departe de micul ecran, în cazul actrițelor Claudia Jessie și Nicola Coughlan lucrurile au stat invers. „Lucrul cu Claudia a fost extrem de ușor. Este cea mai amabilă persoană. Este atât de deschisă și e o actriță atât de talentată. Când te simți confortabil cu cineva, te lasă liber să experimentezi și să încerci”, a spus Nicola Coughlan pentru Seventeen.

CONȚINUT VIDEO ELLE

18. Julie Andrews este naratoarea serialului

Dacă te-ai întrebat de ce vocea personajului Lady Whistledown sună atât de familiară, este pentru că rolul e interpretat de actrița Julie Andrews. „A fost minunat atunci când m-am gândit la vocea de fundal pentru Lady Whistledown pentru că ajunge să spună unele dintre cele usturătoare lucruri. Și nu sunt lucruri obișnuite pe care le-ai auzi în mod normal din gura lui Julie Andrews”, a declarat Chris Van Dusen pentru OprahMag.com.

19. Vor mai urma și alte sezoane

Netflix a confirmat oficial al doilea sezon!, însă și Julia Quinn speră că vor mai urma alte sezoane din Bridgerton. „Scenariștii au parcurs toate cele opt cărți și pregătesc în mod clar lucruri pentru mai multe sezoane”, a spus ea pentru Town and Country.

20. Sezonul doi se va concentra pe Anthony Bridgerton

Serialul urmează povestea din cărți, așa că sezonul al doilea îl va avea în centrul poveștii pe Anthony Bridgerton. „Cred că, evident, dacă urmăm cărțile, acum este rândul lui Anthony. Aș vrea să văd ce se va întâmpla în continuare. Și aș vrea să o văd pe Daphne implicându-se în viața amoroasă a lui Anthony, deoarece el a fost atât de implicat în a ei”, a spus Phoebe Dynevor pentru Harper’s BAZAAR.

Citește și:
10 seriale pe care să le urmărești dacă „Bridgerton' se numără printre preferatele tale

Foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video