12 cupluri de actori care au continuat să lucreze împreună și după despărțire

Relațiile dintre actorii de la Hollywood nu trebuie să reziste doar presiunii venite din partea publicului curios, ci și responsabilității de a păstra o chimie pe ecran chiar și atunci când ea încetează în viața reală.

Așadar, iată 12 cupluri care au fost nevoite să treacă cu mai multă sau mai puțină ușurință peste despărțiri pentru a nu afecta soarta serialelor în care jucau.

1. Rachel Bilson și Adam Brody – The O.C.

În acest caz, personajele interpretate de cei doi, Summer și Seth, au fost împreună pe tot parcursul celor 4 sezoane aproape, căsătorindu-se, chiar, la final. Relația lor a început în afara ecranelor în 2003, imediat după debutul serialului, și a luat sfârșit în 2006, în mijlocul filmărilor pentru ultimul sezon.

2. Penn Badgley și Blake Lively – Gossip Girl

Un alt cuplu extrem de longeviv în serial, Serena și Dan, jucați de Blake, respectiv Penn, a încheiat relația adevărată cu doi ani înainte de sfârșitul Gossip Girl. Zvnourile lgate de relația lor au început încă din 2007 și au fost confirmate în 2008. Cu toate acestea, ea a durat doar până în 2010, în ciuda faptului că cele două personaje ajung căsătorite în serial.

3. Sophia Bush și Chad Michael Murray – One Tree Hill

Brooke Davis și Lucas Scott, personajele interpretate de Sophia și Chad au avut o relație tumultoasă, fiind parte a unui triunghi amoros ce o includea și pe Peyton Sawyer. În realitate, ei au fost împreună din 2003 până în 2005, când s-au și căsătorit. Se pare, însă, că mariajul nu a fost cea mai bună idee pentru că a condus la un divorț câteva luni mai târziu.

4. Nina Dobrev și Ian Somerhalder – The Vampire Diaries

O poveste puțin neobișnuită și cu o sincronizare nefericită, deoarece Ian și Nina au devenit un cuplu mult înaintea personajelor pe care le jucau, și s-au despărțit chiar când Elena și Damon au început relația. Nina a părăsit serialul înainte de al 7-lea sezon, dar a revenit pentru o ultimă secvență în care apărea fericită alături de partenerul său de pe ecran. Relația lor a avut oricum un final amiabil, cei doi rămânând prieteni.

5. Charlie Weber și Liza Weil – How To Get Away With Murder

Personajele din serial, Bonnie și Frank, au avut o relație foarte complicată, care a fost dezvăluită pe parcursul serialului. Cu toate acestea, Charlie și Liza au fost împreună din 2016 până anul acesta, chiar înainte de începutul ultimului sezon.

6. Jessica Szhor și Ed Westwick – Gossip Girl

Vanessa, interpretată de Jessica, și Chuck, interpretat de Ed, au avut cel mult o aventură pe ecran, fiind mai degrabă rivali în Gossip Girl. În viața reală, ei au fost împreună din 2008 până în 2010, când Jessica a părăsit serialul, fără să fi fost, însă, vreo legătură certă între cele două evenimente.

7. Crystal Reed și Daniel Sharman – Teen Wolf

Crystal și Daniel au fost împreună până în 2013, personajele lor fiind un cuplu până în 2014, pe parcursul sezonului 4. Acest sezon a fost ultimul pentru amândoi.

8. Alexis Bledel și Milo Ventimiglia – Gilmore Girls: A Year in the Life

Alexis și Milo s-au despărțit după 3 ani de relație în 2006. La câteva luni după acest moment, Milo a avut ultima apariție în serial. 10 ani mai târziu, când serialul a revenit pentru un ultim sezon, personajele lor, Rory și Jess s-au reunit.

9. Johnny Galecki și Kaley Cuoco – The Big Bang Theory

Relația dintre Johnny și Kaley a fost un secret, devenind publică la un an după despărțirea celor doi, în 2010. Ei au continuat să lucreze împreună pentru încă 11 sezoane din acel punct, timp în care personajele lor au fost împreună, s-au căsătorit și au anunțat că așteaptă un copil.

10. Jennifer Morrison și Jesse Spencer – House

Cei doi s-au întâlnit în 2004, s-au logodit în 2006 și s-au despărțit în 2007. Personajele pe care le interpretau au avut o relație la fel de complicată, care a mai durat doi ani după separarea din viața reală. În 2009, Morrison a și părăsit serialul, dar a revenit pentru o apariție în finalul din 2012.

11. Michael C. Hall și Jennifer Carpenter – Dexter

Michael și Jennifer jucau rolul unor frați, însă în realitate au devenit un cuplu. Relația lor a durat 2 ani, până în 2010, timp în care s-au și căsătorit.
Rolurile lor nu au luat sfârșit decât în 2013, când a fost încheiat și serialul. De asemenea, se pare că și iubirea lor a continuat să existe, în ciuda divorțului.

12. BJ Novak și Mindy Kaling – The Office și The Mindy Project

Relația lor nu a fost una oficială și a durat doar 2 ani. Pe parcursul serialului The Office ei au lucrat și la scenariu împreună, tot acest timp împreună rezultând într-o legătură puternică. Prietenia lor s-a păstrat mult după despărțire, întrucât ei au mai colaborat ulterior și pentru The Mindy Project.

Citește și:
10 actori care au format cele mai bune cupluri în filme

Text: Oana Docan
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din video