12 actori care au fost concediați din seriale din cauza scandalurilor în care erau implicați

Unii dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood au fost concediați din serialele în care au jucat din cauza comportamentului controversat.

De la rivalități între actori, comportamente violente, acuzații de viol, probleme cu drogurile, până la amenințări cu moartea, sunt câteva dintre motivele pentru care unii dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood au fost concediați de producători sau au ales să părăsească serialele în care au jucat. 

Unele scandaluri au ajuns să fie puternic dezbătute, cum ar fi cazul lui Kevin Spacey, care a fost acuzat de hărțuire sexuală. Pe lângă acest caz, mai sunt o mulțime, așa că află care sunt controversele în care s-au aflat următorii actori:

1. Kevin Spacey – House of Cards

În 2017, Kevin Spacey a fost acuzat de agresiune sexuală de către actorul Anthony Rapp, care susținea că incidentul s-ar fi produs în urmă cu 30 de ani. După ce a fost făcută publică declarația lui Anthony, mai multe persoane au spus că au fost și ele victime ale abuzurilor lui Spacey. Netflix a suspendat imediat producția House of Cards, care se afla în mijlocul filmărilor celui de-al șaselea sezon și producătorii l-au concediat. La scurtă vreme, Kevin Spacey a dezvăluit că este gay și a fost înlocuit de Christopher Plummer în drama All the Money in the World.

2. Jessica Biel – 7th Heaven

Actrița Jessica Biel se săturase de personajul său, Mary Camden, din 7th Heaven, așa că a decis să își tundă părul și să și-l vopsească blond. Ea a trebuit să îi ceară scuze producătorului Aaron Spelling. Comportamentul ei a generat mai multe controverse. În 2000, Jessica Biel a apărut pe jumătate dezbrăcată pe coperta revistei Gear, iar în urma acestui lucru producătorii au decis să o dea afară. 

3. Robert Downey Jr. – Ally McBeal

În 2001, Robert Downey Jr. a fost dat afară din serialul Ally McBeal, la câteva ore după ce a fost arestat pentru consum de droguri. Producătorii au vrut să încheie sezonul 4 cu nunta lui Ally cu Larry. Începuseră și sezonul 5 și voiau să se axeze pe relația dintre Ally și Larry, însă toate acestea au fost anulate în urma scandalului în care a fost implicat Robert Downey Jr.

4. Danny Masterson – The Ranch

În decembrie 2017 i s-au adus mai multe acuzații de viol lui Danny Masterson, așa că Netflix a decis să îl concedieze. Una dintre presupusele victime a discutat cu directorul Netflix, Andy Yeatman, iar acesta a spus că nu crede în acuzațiile împotriva actorului. Yeatman a aflat abia la sfârșitul conversației cu ea că e una dintre victimele lui Masterson. Atât Andy Yeatman, cât și Danny Masterson au fost concediați de Netflix după ce povestea a fost publicată de Huffington Post. În iunie 2020, Danny Masterson a fost arestat sub acuzația că a violat trei femei.

5. Charlie Sheen – Two and a Half Men

Charlie Sheen a părăsit Two and a Half Men în 2011, după o lungă serie de jigniri pe care acesta i le-a adresat producătorului executiv, Chuck Lorre. La vremea aceea Two and a Half Men era cel mai vizionat serial. În 2017, Charlie Sheen a fost acuzat că a violat în trecut un actor în vârstă de 13 ani.

6. Shannen Doherty – Beverly Hills, 90210 și Charmed

Shannen Doherty a fost dată afară din două seriale cunoscute – Beverly Hills, 90210 și Charmed. În ceea ce privește Beverly Hills, 90210, a existat o rivalitate între ea și Tori Spelling, fiica producătorului serialului, Aaron Spelling. Tori a susținut că ar fi existat o ceartă violentă între Shannen Doherty și Jennie Garth. Cât timp filma pentru Charmed, ar fi fost o altă ceartă între ea și colega ei, Alyssa Milano. Într-un interviu pentru Entertainment Tonight, Shannen Doherty a declarat: „A fost prea multă dramă pe platourile de filmare și nu era suficientă pasiune pentru muncă.”

7. Lisa Bonet – The Cosby Show

Se presupune că Bill Cosby se află în spatele încetării colaborării dintre Lisa Bonet și serialul The Cosby Show. Motivul ar fi avut legătură cu scena explicită de sex din filmul Angel’s Heart din 1987. Lisa Bonet a părăsit brusc și serialul A Different World, după ce a rămas însărcinată.

8. Isaiah Washington – Grey’s Anatomy

Timp de doi ani, Isaiah Washington l-a interpretat pe Dr. Preston Burke în Grey’s Anatomy, dar totul s-a schimbat după o dispută cu colegii săi, Patrick Dempsey și T.R. Knight. Isaiah a fost concediat după ce l-a numit pe T.R. Knight „gay” într-un mod jignitor. Înainte de asta, Isaiah ar fi avut o ceartă cu Patrick Dempsey. După ce a fost dat afară, a fost chemat pentru încă un episod, după șapte ani.

9. Nicollette Sheridan – Desperate Housewives

Între Nicollette Sheridan și Marc Cherry, creatorul serialului Desperate Housewives, a existat o adevărată tensiune. Nicollette a fost concediată în 2009 și l-a dat în judecată, iar în cadrul procesului, Nicollette a susținut că Marc ar fi lovit-o în timp ce îi arăta cum anume să interpreteze o scenă. Potrivit lui Marc Cherry, decizia ca personajul lui Nicollette, Edie Britt, să fie ucis, a fost luată cu mult înainte de acel incident.

10. Columbus Short – Scandal

În anul 2014, Columbus Short a fost concediat din serialul Scandal după ce a fost acuzat că și-ar fi amenințat soția cu un cuțit. Soția lui a cerut atunci un ordin de restricție și a depus actele de divorț.

11. Selma Blair – Anger Management

Tensiunile dintre Selma Blair și colegul său, Clarlie Sheen, au fost atât de intense încât au dus la concedierea actriței în anul 2012. Charlie nu și-a mai dorit-o pe Selma în serial pentru că ea s-a declarat nemulțumită de faptul că actorul întârzia la filmări și nu dădea dovadă de etică. După ce Charlie a amenințat că își dă demisia, Lionsgate a publicat un comunicat oficial în care confirmă plecarea actriței din serial.

12. Taylor Momsen – Gossip Girl

Taylor Momsen a interpretat-o pe Jenny Humphrey în Gossip Girl. Producătorii au fost nemulțumiți de comportamentul actriței, care era unul haotic. Inițial au încercat să reducă numărul episoadelor în care apărea, însă Taylor a decis să părăsească serialul în 2011.

Citește și:
Actori de la Hollywood care își detestă rolurile cu care au devenit faimoși

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle