10 personaje feminine din televiziune care te vor inspira

Nu este un secret că ceea ce vedem la televizor sau în social media ne influențează în mod evident, chiar dacă vrem sau nu să recunoaștem acest lucru. Inspiră-te de la personajele feminine care au reușit să schimbe mentalități și să vorbească despre probleme sociale importante.

De-a lungul timpului, am căutat modele demne de urmat în cărți și filme. Am urmărit în repetate rânduri seriale sau emisiuni TV în care ne-am admirat eroinele și am încercat să le călcăm pe urme. Iată câteva dintre femeile inspiraționale din televiziune care ne-au impresionat profund:

Olivia Benson în „Law & Order SVU”

O putem admira pe Olivia Benson în cele peste 400 de episoade ale emisiunii care urmărește să facă dreptate victimelor. Olivia caută întotdeauna să scoată adevărul la iveală, sprijinind victimele abuzului sexual și pe cele care au trecut prin experiențe terifiante asemănătoare, reamintindu-le că pot depăși orice situație dificilă și merită să fie iubite.

Leslie Knope în „Parks & Recreation”

Leslie Knope, interpretată impecabil de Amy Poehler, este o feministă care luptă pentru democrație și egalitate, încurajând femeile de pretutindeni să aspire la obiective înalte și să-și susțină drepturile. Dacă nu ai văzut până acum „Parks & Recreation”, trebuie să-l adaugi neapărat pe lista serialelor de must see.

Lisa Simpson în „The Simpsons”

Lisa a fost prima femeie-model pentru multe dintre tinerele care urmăreau emisiunile TV în 1989. Este onestă, neînfricată și nu ezită să-și exprime punctul de vedere. Critică societatea pentru vanitate de care dă dovadă și așteptările pe care ceilalți le au de la femei, fiind o feministă în adevăratul sens al cuvântului.

Dana Scully în „The X-Files”

O vedem pe Dana în serialul de la începutul anilor 1990, un agent FBI, medic și una dintre puținele femei care făceau parte din acest domeniu dominat de bărbați. Chiar și așa, Dana nu a fost niciodată intimidată de bărbați, muncind cu pasiune și tratându-i pe cei din jur cu respect.

Buffy Summers în „Buffy the Vampire Slayer”

Buffy ne demonstreză că feminitatea nu înseamnă slăbiciune, iar pasiunea pentru modă nu denotă lipsă de putere. Tânăra nu a acceptat niciodată să fie definită de un bărbat, cu atât mai puțin protejată, având în vedere forța cu care distruge demoni.

Tina Belcher în „Bobs Burger”

Femeile din animații pot fi la fel de inspiraționale! Tina nu ezită să vorbească despre sexualitatea ei sau despre body positivity. Așa cum vedem în repetate rânduri, Tina este stăpână pe sine și își cunoaște calitățile. De asemenea, nu îi este teamă să facă primul pas – îi învață pe toți ceilalți cum să se aprecieze și să-și descopere autenticitatea.

Olivia Pope în „Scandal”

Olivia Pope este un model pentru femeile de pretutindeni. Distruge stereotipurile și nu lasă pe nimeni să i se adreseze fără respectul care i se cuvine. Luptă pentru drepturile femeilor și nu se simte intimidată de nicio persoană.

Topanga Lawrence în „Boy Meets World”

Topanga a fost un exemplu demn de urmat pentru adolescentele anilor `90. Deși serialul urmărea povestea unei relații, pentru Topanga acest aspect nu a fost niciodată un factor definitoriu. Întotdeauna onestă și directă, tânăra nu ezită să spună clar ceea ce gândește.

Mary Richards în „The Mary Tyler Moore Show”

În anii 1970 era un act de curaj să fii o femeie singură la 30 de ani, preocupată de carieră și dezvoltare personală. Mary Richards a abordat problema egalității salariale într-o vreme dificilă, în care era aproape imposibil să se aducă în atenția oamenilor astfel de preocupări.

Cristina Yang în „Greys Anatomy”

Cristina a distrus stereotipul conform căruia femeile ar trebui să fie întotdeauna delicate, devenind unul dintre cei mai talentați chirurgi, întrecându-și chiar și mentorii. Parcursul Cristinei Yang în „Grey’s Anatomy”este unul inspirațional, care te va fascina, cu siguranță.

Citește și:
10 filme impresionante, dar mai puțin cunoscute, ale anului 2018

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle