10 cupluri de vedete care au avut parte de cele mai scandaloase despărțiri

Aceste cupluri de vedete au trecut prin unele dintre cele mai controversate și mediatizate despărțiri pe care nu le putem uita atât de ușor.

Cele mai cunoscute cupluri de celebrități au avut parte de despărțiri aprinse, despre care publicul va vorbi ani la rând. De la despărțiri anunțate în emisiuni televizate, procese în instanță, acuzații grave, precum abuz sau violență domestică, cu siguranță eșecul amoros al cuplurilor de mai jos nu va fi uitat atât de repede de public.

 1. Taylor Swift și Joe Jonas

Taylor Swift și Joe Jonas au fost împreună din iulie până în octombrie 2008. În luna noiembrie din acel an, artista a fost în emisiunea lui Ellen DeGeneres, ocazie cu care a dezvăluit public că Joe Jonas s-a despărțit de ea în timpul unei conversații telefonice care a durat… 27 de secunde. „Când voi găsi băiatul potrivit, va fi minunat. Când mă voi uita la el, nu îmi voi mai aminti de băiatul care s-a despărțit de mine la telefon, în 25 de secunde, pe când aveam 18 ani. M-am uitat la jurnalul de apeluri… a durat 27 de secunde. Cred că e un record.” Ulterior, Joe Jonas a spus partea sa de adevăr. „Am sunat să vorbesc despre sentimentele mele cu cealaltă persoană. Evident, nu au fost bine primite. Nu am încheiat conversația, ci altcineva a făcut-o”, spunea artistul la vremea respectivă.

2. Katy Perry și Russell Brand

Russell Brand a pus capăt căsătoriei de 14 luni cu Katy Perry printr-un SMS. Cei doi s-au căsătorit în octombrie 2010, după doi ani de relație. La un an după finalizarea divorțului, Katy Perry a vorbit pentru revista Vogue despre despărțire. „Este un om foarte inteligent și am fost îndrăgostită de el când ne-am căsătorit. Să spunem că nu am mai auzit de el de când mi-a dat un mesaj pe 31 decembrie 2011, spunând că vrea să divorțăm.” În același interviu, Katy a susținut că Russell era gelos pe succesul ei.

3. Jennifer Aniston și Brad Pitt

Jennifer Aniston și Brad Pitt au format unul dintre cele mai mediatizate cupluri de la Hollywood. Și-au început relația în 1998, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit. În 2005 s-au despărțit, existând zvonuri conform cărora actorul a înșelat-o pe Aniston cu Angelina Jolie, alături de care a jucat în Mr. & Mrs Smith. Deși Brad Pitt și Jennifer Aniston nu se despărțiseră, actorul ar fi început deja relația cu Angelina. La început au negat relația, dar în decembrie 2008 actorul a recunoscut că el și Angelina s-au îndrăgostit în timpul filmărilor.

4. Johnny Depp și Amber Heard

Johnny Depp și Amber Heard sunt implicați într-unul dintre cele mai costisitoare și controversate divorțuri din ultimii ani. Cei doi s-au întâlnit în 2009 pe platourile de filmare de la The Rum Diary, iar în 2015 s-au căsătorit. În mai 2016, actrița a cerut divorțul. La mai puțin de două săptămâni, a depus o cerere pentru un ordin de restricție împotriva soțului ei, în care îl acuza de violență domestică. Într-un articol publicat în The Washington Post, actrița a vorbit despre experiența personală ca victimă a violenței domestice. De-a lungul timpului, s-au acuzat reciproc de abuz verbal, fizic, psihic, iar Depp a negat acuzațiile de violență și abuz ale fostei sale soții.

5. Kim Kardashian și Kris Humphries

Între 2011 și 2013, Kim Kardashian a fost căsătorită cu starul NBA Kris Humphries. Cei doi și-au început relația în decembrie 2010, iar după trei luni s-au logodit. În august 2011 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii extravagante difuzate în Kim’s Fairytale Wedding: A Kardashian Event. După 72 de zile, Kim a cerut divorțul, invocând diferențe ireconciliabile. Într-un interviu pentru The Hollywood Reporter, Kim a declarat că știa că e sortită eșecului căsătoria cu Kris, ba mai mult decât atât, și mama ei, Kris Jenner, a avertizat-o cu privire la el. Kris Humphries a aflat de divorț din presă și a acuzat-o pe Kim că a făcut asta pentru publicitate. După o lungă bătălie în instanță, divorțul celor doi a fost finalizat în 2013, când Kim Kardashian era însărcinată, având deja o relație cu Kanye West.

6. Minnie Driver și Matt Damon

Minnie Driver și Matt Damon s-au cunoscut pe platourile de filmare de la Good Will Hunting. Relația lor a durat aproximativ un an. În emisiune la Oprah, actorul a fost întrebat de viața lui amoroasă, iar el a răspuns că este singur, actrița aflând în același timp cu restul că actorul s-a despărțit de ea. Minnie a vorbit ulterior pentru Los Angeles Times despre asta. „Este regretabil că Matt a mers la Oprah. Mi s-a părut nepotrivit.”

7. Taylor Swift și Calvin Harris

Taylor Swift și DJ-ul Calvin Harris și-au început relația în martie 2015, iar povestea lor de dragoste s-a terminat în iunie 2016. Ulterior, s-a aflat că Harris și Swift au colaborat la hitul DJ-ului cu Rihanna, This is What You Came For, Taylor folosind pseudonimul „Nils Sjoberg” pentru a evita să atragă atenția asupra relației lor. După ce s-au despărțit și Taylor a fost surprinsă sărutându-se cu actorul Tom Hiddleston, reprezentantul ei a anunțat că a lucrat la acea piesă, aspect pe care Harris nu l-a negat. Harris s-a arătat deranjat de gestul fostei sale iubite.

8. Charlize Theron și Sean Penn

Charlize Theron și Sean Penn au început să iasă împreună în 2013, iar un apropiat al celor doi a declarat că s-au despărțit în 2015. Se pare că actrița nu ar mai fi răspuns câteva săptâmâni la mesajele și apelurile actorului. Charlize Theron a clarificat după zvonurile privind despărțirea lor într-un interviu pentru Wall Street Journal. „Este nevoia asta de exagerare a lucrurilor. Când ieşi dintr-o relaţie trebuie să existe o poveste exagerată sau o dramă. Şi toată treaba cu ignoratul chiar nu-mi dau seama de unde a venit.”

9. Angelina Jolie și Brad Pitt

Angelina Jolie și Brad Pitt s-au despărțit în 2016, după o relație care a durat 12 ani și o căsnicie de 2 ani. Și-au început relația în 2004, deși Brad Pitt era căsătorit atunci cu Jennifer Aniston, de care a divorțat în 2005. Printre acuzațiile prezentate de Angelina Jolie la divorț s-a numărat și dependența de alcool a lui Brad Pitt.

10. Sofia Vergara și Nick Loeb

În timpul căsătoriei lor, Sofia Vergara și Nick Loeb au creat doi embrioni. În primăvara anului 2014 s-au despărțit, iar atunci au semnat un acord conform căruia niciunul dintre ei nu avea voie să folosească embrionii dacă nu are acordul celuilalt. Nick a intentat un proces împotriva actriței pentru a aduce pe lume embrionii cu ajutorul unei mame-surogat, fiind un demers pe care actrița nu l-a acceptat. Sofia l-a dat și ea în judecată pe Nick, în încercarea de a-l opri să folosească embrionii fără consimțământul ei. În 2021, actrița din Modern Family a obținut o victorie în instanță.

Citește și:
10 cupluri celebre de care probabil ai uitat că au existat.. și că au divorțat

Foto: Profimedia, Hepta, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle