Horoscopul zilei de 21 martie 2022

Berbec

Horoscop zilnic Berbec - horoscop azi, 21 martie 2022

Chiar dacă anumite persoane continuă să te evite în totalitate, acum reușești să accepți cu maturitate acest lucru. Alegerile pe care le faci aduc vitalitate și sens vieții tale. Îți este mult mai clară poziția pe care trebuie să o adopți pentru a te feri de dezamăgiri sau eșecuri.

Taur

Horoscop zilnic Taur - horoscop azi, 21 martie 2022

Dintr-odată te găsești într-o dispoziție foarte apatică și nu reușești să găsești echilibru în nimic din ceea ce faci. Deși încerci să te minți în acest sens, nu te simți deloc confortabil cu situațiile emoționale intense. Tot ceea ce se întâmplă astăzi va crea confuzie între tine și ceilalți.

Gemeni

Horoscop zilnic Gemeni - horoscop azi, 21 martie 2022

Te simți bulversată, obosită și pe alocuri faci remarci care devin sursa unor conflicte ciudate între tine și partenerii de afaceri. Nici acasă, în familie, lucrurile nu se prezintă într-o formă mai armonioasă, mai ales că sunt multe probleme care apar de la o zi la alta.

Rac

Horoscop zilnic Rac - horoscop azi, 21 martie 2022

Dragostea este pilonul principal în cadrul procesului personal de dezvoltare. Alegi să te înconjori de persoane bune, calde, cu un caracter plăcut și care pot aduce o diferență în viața ta. Indiferent de context, nu te lași impresionată de imaginea de ansamblu.

Leu

Horoscop zilnic Leu - horoscop azi, 21 martie 2022

Jupiter va fi ”ghidul” tău energetic pe parcursul întregii zile. Îți dai seama cât este de important ca în această perioadă a vieții tale să fii foarte sigură pe ceea ce îți doresti. Ești tot mai conștientă de faptul că deciziile pe care le iei sunt riscante, iar cei dragi ție încearcă mereu să te avertizeze cu privire la acest aspect.

Fecioara

Horoscop zilnic Fecioară - horoscop azi, 21 martie 2022

Un Uranus agitat va ”plana” asupra ta. Tot ceea ce ține de carieră este pus în stand-by deoarece ești conștientă că starea emoțională în care te afli nu te poate ajuta să iei cele mai bune decizii. Atunci când vei deveni foarte sigură pe tine, schimbările pe care ți le dorești nu vor întârzia să apară.

Balanta

Horoscop zilnic Balanță - horoscop azi, 21 martie 2022

Accepți să fii neîndreptățită de anumite persoane, însă îți este greu să treci peste răul intenționat pe care simți că ți-l fac cei dragi ție. Nu înțelegi și nu vrei să ajungi niciodată în poziția în care să fii nevoită să accepți că acest lucru face parte din normalitatea relațiilor interumane.

Scorpion

Horoscop zilnic Scorpion - horoscop azi, 21 martie 2022

Este indicat să nu faci o tragedie din ceea ce ți se întâmplă astăzi pentru ca tu știi mai bine decât oricine că totul are rezolvare, într-un fel sau altul. Spre seară nu vei avea dispoziția necesară să iei parte la planurile pe care le aveai stabilite cu prietenii deoarece ai nevoie de odihnă.

Sagetator

Horoscop zilnic Săgetător - horoscop azi, 21 martie 2022

Transparența este una din valorile la care ții foarte mult. În plan personal, zbuciumul emoțional de care ai avut parte începe să se atenueze. Raționamentul ia locul sentimentelor în cazul deciziilor pe care le iei astăzi și astfel reușești să vezi lucrurile cu mult mai multă claritate.

Capricorn

Horoscop zilnic Capricorn - horoscop azi, 21 martie 2022

Problemele complicate de care ai parte te vor face să îți epuizezi întru totul resursele interne. Chiar dacă nu știi întotdeauna cum trebuie să acționezi în anumite circumstanțe, lasă-te condusă de energia pozitivă pe care o recepționezi de la anumite persoane cheie din viața ta.

Varsator

Horoscop zilnic Vărsător - horoscop azi, 21 martie 2022

Astăzi este posibil să te simți vulnerabilă și expusă din cauza unei situații conflictuale. Chiar dacă partea de energie nu îți lipsește, nu trebuie să îți umpli agenda cu tot felul de activități doar pentru ca cei din jur să îți invidieze viața socială.  

Pesti

Horoscop zilnic Pești - horoscop azi, 21 martie 2022

Opiniile diferite venite de la prietenii tăi îți demonstrează faptul că sunt nenumărate moduri de a vedea anumite lucruri. ”Privirea de cal” care îți este caracteristică te privează de multe momente frumoase. Lasă lucrurile să își urmeze cursul!
Articole astro