Horoscopul zilei de 17 august 2019

Berbec

Horoscop zilnic Berbec - horoscop azi, 17 august 2019

Astăzi privești lumea cu mai mult optimism și deschidere. Prezumția de nevinovăție o primește din partea ta orice persoană cu care ajungi să ai vreun conflict, de orice fel. Ești o persoană matură în ceea ce privește inteligența emoțională și cea socială.

Taur

Horoscop zilnic Taur - horoscop azi, 17 august 2019

Sensibilitatea care îți caracterizează personalitatea îți pune piedici în dezvoltarea profesională. Deși știi că drumul spre succes este presărat de provocări, conflicte interioare și decizii spontane, nu faci decât să te concentrezi asupra acestor aspecte.

Gemeni

Horoscop zilnic Gemeni - horoscop azi, 17 august 2019

Sentimente confuze te urmăresc întreaga zi. Vei trece prin destul de multe momente de cotitură care te vor face să ajungi la un blocaj emoțional profund. De asemenea, este posibil ca partenerul de viață să aibă câteva probleme de sănătate, iar această veste te va întrista peste măsura. Acționează, nu rămâne ”blocată”!

Rac

Horoscop zilnic Rac - horoscop azi, 17 august 2019

Te detașezi foarte ușor de problemele celor din jur. Firea ta neimplicată și distantă te ferește întotdeauna de suferință. Cu toate astea, îți place să crezi despre tine că ești o persoană empatică și altruistă. Deși cariera este pe plan ascendent, nemulțumirile pe care le ai sunt neînțelese de cei apropiați.

Leu

Horoscop zilnic Leu - horoscop azi, 17 august 2019

Prin relaxare și detensionare, psihicul tău va ajunge, după o perioadă de timp, la o stare de echilibru. Luptă într-un mod calm și perseverent pentru ceea ce îți dorești! Acțiunile tale pot să influențeze în mod radical viețile celor din jur.

Fecioara

Horoscop zilnic Fecioară - horoscop azi, 17 august 2019

Te simți pregătită să o iei de la capăt. Deși viața nu este indulgentă cu tine, alegi să nu mai cedezi în fața presiunilor. În aceste zile de weekend te focusezi pe prioritățile din plan profesional deoarece îți dorești o imagine clară a drumului pe care îl ai de parcurs în acest sector al vieții.

Balanta

Horoscop zilnic Balanță - horoscop azi, 17 august 2019

Se pare că astăzi îți lipsesc punctele de referință care să te ajute să simți armonie în jurul tău. Deși este weekend, viața profesională te provoacă să ieși din zona de confort. Din păcate, și relația personală se află într-o perioadă critică, iar toți cei din jur se pare că au așteptări de la persoana ta.

Scorpion

Horoscop zilnic Scorpion - horoscop azi, 17 august 2019

Astăzi alegi să fii agresivă verbal și să îi rănești pe cei care chiar contează pentru tine. Este posibil ca aceasta să fie singura modalitate pe care o ai la îndemână în acest moment pentru descărcarea energiei negative. Ia în considerare însă și riscurile pe care ți le asumi prin prisma unui astfel de comportament agresiv.

Sagetator

Horoscop zilnic Săgetător - horoscop azi, 17 august 2019

Lucrurile se aranjează de la sine exact așa cum îți dorești. Nu depui niciun efort în absolut nimic din ceea ce întreprinzi astăzi, iar planurile iau forma la care visai. Atunci când vine vorba de carieră, trebuie să le arăți celor din jur în mod consecvent, determinarea de care ești capabilă.

Capricorn

Horoscop zilnic Capricorn - horoscop azi, 17 august 2019

Din motive care nu țin de tine, în ultimele zile nu ai putut să te ocupi de toate aspectele și simți că dezorganizarea din jur te ”sufocă”. Indiferent de dilemele emoționale de care ai avut parte până în prezent, acum știi exact unde te poziționezi în plan personal.

Varsator

Horoscop zilnic Vărsător - horoscop azi, 17 august 2019

Chiar dacă majoritatea ideilor pe care le ai te ajută să te remarci în plan profesional, și conduita pe care o adopți este importantă. Pe parcursul acestei zile te vei afla mai mereu pe muchie de cuțit, indiferent că este vorba de sentimente, emoții, decizii sau provocări.

Pesti

Horoscop zilnic Pești - horoscop azi, 17 august 2019

Ai multe lucruri de reproșat anumitor persoane, dar ceva te oprește să dai curs acestei nevoi. Îți este teamă de respingerea anumitor oameni și alegi să îți ascunzi emoțiile în spatele unor prejudecăți cu care nu rezonezi. Un Marte motivațional te va forța să rămâi încrezătoare în propriile forțe, indiferent de eșecurile pe care le vei trăi.
Articole astro