Unul dintre tratamentele împotriva Covid-19, folosit și de doctorii din România, este pus sub semnul întrebării

FDA (Food and Drug Administration) atenționează cu privire la principalul medicament folosit până acum în lupta cu Covid-19.

Unul dintre tratamentele împotriva Covid-19, folosit și de doctorii din România, este pus sub semnul întrebării

La începutul pandemiei de coronavirus, un studiu acum retras vehicula un medicament ieftin și la îndemână care ar putea fi folosit pentru tratarea bolnavilor de Covid-19: hidroxiclorochina. În lipsa unui tratament specific pentru noul virus, medicii sunt nevoiți să utilizeze orice au la îndemână, printre care și pe acesta, folosit în general pentru tratarea malariei și a altor afecțiuni.

În SUA, FDA (Food and Drug Administration) a atenționat însă în privința folosirii clorochinei și a hidroxiclorochinei pe pacienții cu Covid-19. Deși aceasta îi poate ajuta pe cei cu simptome grave ale bolii, se pare și că poate provoca un ritm cardiac anormal, punând în pericol viața pacientului. Printre efectele secundare serioase se numără și slăbirea musculară. Cele mai importante instituții de cardiologie din Statele Unite au ridicat un semnal de alarmă, spunând că acest medicament nu trebuie administrat sub nicio formă celor cu probleme cardiace.

FDA nu spune însă că cei la care hidroxiclorochina dă rezultate ar trebui să întrerupă folosirea ei, ci că acest medicament nu ar trebui cumpărat și folosit la întâmplare, fără rețetă din partea unui specialist. Aceștia au declarat că „clorochina ar trebui folosită pentru Covid-19 doar atunci când pacienții pot fi monitorizați corespunzător într-un spital”.

Un studiu din 23 aprilie pentru care au fost analizați 368 de pacienți bolnavi de Covid-19 arată că cei care au luat hidroxiclorochină, singură sau împreună cu azitromicină, au avut la fel de multă nevoie de ventilatorul medical ca și cei care nu au luat niciun medicament. În schimb, cei cărora le-a fost administrată clorochina au avut mai multe șanse să moară. Cercetătorii din China au ajuns la aceeași concluzie după efectuarea unui studiu similar.

Citește și:
Bill Gates anunță când ar putea începe producția la scară larg a unui vaccin pentru coronavirus

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet