Totul despre quinoa, un superaliment plin de fibre, vitamine si minerale

Noi am auzit de quinoa recent, dar aceasta cereala are o evolutie remarcabila, fiind un aliment de baza pentru locuitorii Americii de Sud, de mii de ani si, astazi, un superaliment consumat pe tot globul.

Totul despre quinoa, un superaliment plin de fibre, vitamine si minerale

Citind o carte de retete cu quinoa, am poftit la aceasta cereala ca la cine stie ce delicatesa regala! Recunosc, nu mi-am imaginat cate aperitive, gustari si chiar si feluri principale de mancare sau deserturi pot fi facute cu quinoa! Iti fac o trecere in revista a celor mai importante beneficii ale acestei cereale si iti sugerez cateva retete delicioase. Sa-mi spui tu daca nu poftesti!

Folosita sub forma de granule, fulgi, faina, paste sau expandata, quinoa inlocuieste alimentele cu carbohidrati, cum ar fi cartofii, pastele, orezul sau cuscusul. Este o cereala integrala si are mai multe proteine, grasimi sanatoase, calciu, fier si vitamine din grupa B decat orice alt aliment. Nu contine colesterol sau gluten! Incasii ii spuneau chisaya mama (mama tuturor cerealelor), caci credeau ca le asigura si longevitatea,' spune Penny Doyle, autoarea cartii Quinoa – 50 de retete gustoase.

Quinoa: continut nutritional

Aceasta cereala are un profil nutritional remarcabil, in comparatie cu alte cereale asemanatoare si carbohidrati. Are o cantitate de proteine intre 12-20% si cuprinde toti cei noua aminoacizi esentiali (componente de baza ale proteinelor). Astfel, aceasta este mult superioara graului, orzului sau boabelor de soia. Are foarte putine grasimi, fara colesterol (ideal!) si reprezinta o sursa excelenta de vitamine B, minerale, fier, calciu, cupru, mangaz, magneziu sau potasiu. Cu adevarat, un superaliment! Este consumata si preferata de atleti pentru ca ajuta la refacerea masei musculare.

Cercetari mai noi sustin faptul ca aceasta cereala are nu doar avantaje nutritionale, dar si beneficii medicale. De exemplu, calmeaza migrenele, datorita magneziului care echilibreaza fluxul de sange spre creier, ameliorand durerea. De asemenea, se spune ca are proprietati antiinflamatorii.

O cereala integrala fara gluten

Quinoa este o cereala integrala avand un indice glicemic scazut. Spre deosebire de alte cereale (grau, orz, secara), aceasta nu contine gluten, fiind un bun substitut pentru paste, cereale si paine, in cazul celor cu intoleranta la gluten sau pentru persoanele care sufera de boala celiaca.

Tipuri: aceasta este disponibila in mai multe forme si poate fi intrebuintata in foarte multe feluri. Gasesti in supermarketuri quinoa alba, dar poti gasi in magazinele naturiste si quinoa rosie sau neagra, sub forma de fulgi, paste, quinoa expandata si faina de quinoa.

Vezi si o lista cu alimente bogate in fibre!

Retete de incercat:

Mic dejun Aceasta cereala contine fibre solubile, ideale pentru un bun mic dejun. Poti alege intre musli, un shake energizant, briose cu quinoa sau clatite gustoase.

Gustari. Quinoa ofera consistenta supelor, poate fi folosit in falafel si se combina delicios cu multe legume crude. Incearca o supa cu rosii de vara si quinoa neagra, rontaie crochete de quinoa cu mac, fa un falafel de quinoa si serveste-l cu varza rosie sau o salata orientala cu germeni de quinoa si caju.

Aceasta poate fi consumata si gatita ca fel principal. Cateva exemple? Creveti, oua si quinoa in stil chinezesc, pilaf de quinoa neagra cu miel sau rizoto de quinoa cu ciuperci (pentru vegetariene).

Desert. Pentru rasfatul papilelor gustative, iti propun trei deserturi de nerefuzat: negrese cu quinoa si cafea,  budinca cu sos de cirese si briose pufoase din quinoa, in si stafide.

Foto: Raw Organic Quinoa Seeds against a background from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet