Totul despre dismorfie – o tulburare mentală, nu vanitate

Orice femeie are nemulțumiri față de aspectul fizic și dorința de a se simți frumoasă și de a se pune în cea mai bună lumină.

Totul despre dismorfie – o tulburare mentală, nu vanitate

Însă cum facem diferența între o doză sănătoasă de vanitate și dismorfie, o tulburare psihică ce poate avea efecte nefaste?

Cred că așa cum nimeni nu poate fi obiectiv în legătură cu propria persoană atunci când vine vorba despre comportament, limitări și alte aspecte ale planului mental și emoțional, foarte puțini sunt cei care reușesc să își vadă corpul și chipul așa cum sunt, fără ochelarii supercritici sau, din contra, indulgenți, pe care și i-a modelat fiecare în funcție de experiențele de viață.

De exemplu, eu m-am enervat teribil când am citit că creierul nostru ne ajută să ne vedem de cinci ori mai atrăgătoare decât suntem. Asta ar însemna că, deși îmi place de mine suficient de mult cât să atașez un dram de vanitate acestui aspect, adevărul gol-goluț ar trebui să fie că sunt de-a dreptul… ei, bine, indezirabilă! Nicholas Epley de la Universitatea din Chicago și Erin Whitchurch de la Universitatea din Virginia au realizat un studiu în care au demonstrat acest fapt înspăimântător. Subiecților le-au fost prezentate o serie de poze cu ei în mai multe variante îmbunătățite în Photoshop și au fost rugați să identifice poza originală, iar marea majoritate au selectat o variantă îmbunătățită. Pentru că suntem predispuși să ne considerăm mai frumoși, mai deștepți și mai dotați pentru a trăi liniștiți, e doar un mecanism de coping al creierului.

Problemele intervin atunci când ne percepem într-un mod negativ până în punctul în care pierdem contactul cu realitatea: de exemplu, când ne vedem mult mai grase și mai… inestetice decât suntem. Cumva, comparația pe care o facem zilnic între corpurile noastre cu imagini (zic poze, nu neapărat femei) pe social media ne predispune către nemulțumire, neîncredere în sine. Însă atunci când defectele fizice sau corectarea lor devin obsesii, centrul universului, nemulțumirea legată de aspectul fizic poate duce la tulburări alimentare precum bulimie, anorexie, hiperfagie sau la dezvoltarea unei dependențe față de operațiile estetice.

Totuși, în pofida studiului care ne arată că ne percepem mult mai sexy decât suntem în realitate, din proprie experiență și din poveștile femeilor care-mi sunt apropiate știu că toate suferim mai mult sau mai puțin de dismorfie. Adică încercăm să ascundem, să corectăm sau pur și simplu ne frustrează un anume defect. Dar care este granița între nesiguranța tipic feminină și afecțiunea psihică?

Tulburarea dismorfică corporală este o tulburare somatoformă. Totuși, unii specialiști consideră că aceasta poate fi considerată parte a spectrului de tulburări obsesiv-compulsive sau psihotice. Caracteristica esențială a acestei tulburări este o preocupare excesivă pentru un defect imaginat în aspectul fizic sau un interes disproporționat în raport cu o anomalie fizică ușoară. Tulburarea dismorfică corporală este convingerea nejustificată a unei persoane de existența unui defect al aspectului fizic total sau al unei anumite părți a corpului său. Din fericire, disproporționarea realității nu are o intensitate delirantă, ca în alte tulburări psihiatrice, persoana în cauză poate să accepte la un moment dat că s-ar putea să exagereze amploarea defectului sau că defectul ar putea fi imaginar, fapt care o face mai deschisă unui proces terapeutic, spune Anca Maftei, psihoterapeut.

Dismorfie – o tulburare mentală, nu vanitate

Dacă ai o prietenă care întârzie mereu pentru că îi ia ore să se aranjeze (sau dacă ești chiar tu această prietenă) ai putea presupune că este excesiv de vanitoasă, însă acest comportament este un semn de tulburare dismorfică. De exemplu, dacă doar se aranjează, e OK, nu-i nimic în neregulă cu dorința de a fi frumoasă. Însă dacă observi că se simte jenată sau chiar rușinată de propriul corp ori încearcă din greu să mascheze un defect abia vizibil, atunci poate fi vorba despre dismorfie. Persoanele care au această suferință vor fi obsedate adesea de greutatea lor, de aceea nici nu e de mirare că dismorfia e confundată adesea cu o tulburare alimentară. Acestea pot fi o consecință, însă nu toate persoanele care au dismorfie au și tulburări alimentare.

Deși se vehiculează teoria conform căreia comparația cu cei din jur ar declanșa dismorfia – pentru că o poză cu un model Victorias Secret poate vexa chiar și alte modele –, adevărul e că nevoia de validare online și offline e un simptom al acestei suferințe, iar specialistul susține că aceste probleme provin din copilărie.

De cele mai multe ori, debutul tulburării își are rădăcinile în copilăria persoanei, pentru a se concretiza în adolescență, mediul familial fiind primul factor care conduce la stima de sine precară. În psihoterapie, spunem că relația cu mama devine relația mea cu mine însămi, iar relația cu tatăl devine relația mea cu ceilalți. Astfel, relația cu propriul corp își are rădăcinile în vocea mamei și cum a fost ea ulterior internalizată. Desigur, societatea, standardele actuale de frumusețe, persoanele cu influență în viața persoanei afectate pot contribui la agravarea tulburării de percepție asupra corpului. Evoluția dismorfiei poate determina o femeie să facă vizite regulate la dermatologie și la chirurgul estetician, dar nu din vanitate, ci pentru că, în timp, tulburarea se asociază cu depresia. În stadiu cronic, tulburarea dismorfică netratată poate ajunge să macine încet și pe toate palierele viața persoanei afectate. |n opinia mea, nemulțumirea exacerbată față de propriul corp reprezintă reprimarea mâniei față de alți oameni, implicit față de părinți, și direcționarea acesteia către propria persoană. Într-un proces terapeutic, acceptarea aspectelor interne va duce la acceptarea propriului corp. Cei afectați de dismorfie sunt prinși într-un super-ego exacerbat, unde gândurile punitive și schemele cognitive negative sunt cele care domină psihicul, explică psihoterapeutul.

Din fericire, dismorfia poate fi diagnosticată și tratată, fiind o afecțiune serioasă care nu este prea des luată în serios. Însă cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale și prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase, această suferință se poate ameliora. Exercițiul fizic poate reduce simptomele de depresie și anxietate, o preocupare pentru wellness poate ocupa din spațiul mental dedicat obsesiilor, iar evitarea alcoolului și a altor substanțe stimulante ajută psihicul în procesul de vindecare. „În cazul în care cunoști pe cineva care prezintă simptomele unei tulburări dismorfice, ține cont că e foarte importantă diagnosticarea cât mai rapidă a tulburării și începerea unui proces terapeutic individual sau de grup. Studiile arată că terapia cognitiv-comportamentală îi învață pe cei afectați să își schimbe pattern-urile de gândire distorsionate, să facă față mai bine situațiilor stresante și să își consolideze stima de sine. Iar dacă te regăsești în problemele asociate cu această tulburare, sfatul meu este să ții un jurnal în care să-ți notezi și să-ți observi gândurile legate de corpul tău, conchide Anca Maftei.

După cum spuneam la începutul articolului, ne e greu să fim obiectivi în legătură cu propria persoană. Însă specialistul mi-a recomandat un exercițiu de imaginație care ne poate ajuta să obținem o doză de realitate: cum ți s-ar părea dacă fiica ta ar gândi despre propriul corp așa cum o faci tu? Te-ai îngrijora?

Citește și:
Despre infertilitate și soluții alternative de tratament

Foto: Guliver

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din health & diet