Raed Arafat, despre redeschiderea mall-urilor și a teraselor: E clar că în data de 15, NU!

Raed Arafat spune că Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență se poate opune legii care va intra în vigoare de săptămâna viitoare, în starea de alertă, și care permite redeschiderea mall-urilor și a teraselor.

Raed Arafat, despre redeschiderea mall-urilor și a teraselor: E clar că în data de 15, NU!

Ieri a fost adoptată în Parlament legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă. Aceasta prevede că, începând de săptămâna viitoare, autoritățile pot impune izolarea și carantina, interzice circulația persoanelor, dar și organizarea de concerte sau mitinguri. Însă, în ceea ce privește terasele și mall-urile, acestea pot fi redeschise.

Într-un interviu acordat celor de la Digi24, Raed Arafat afirma că Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) poate respinge această ultimă măsură de relaxare.

„O să se analizeze la CNSSU deschiderea teraselor, a mall-urilor, nu o să comentez ce s-a discutat astăzi pentru că nu știu tot proiectul și tot ce a ieșit. Problema mall-urilor care s-a discutat acolo este că centrele comerciale sunt de regulă loc de plimbare, mai ales a copiilor, tinerilor, toți merg la mall. E adevărat că cinematografe acum este exclus să ai. Food court-ul unde merge lumea să mănânce, acolo ai multă lume, rând, vânzoleală… Ăsta era motivul pentru care spațiul intern al mall-ului s-a considerat că este un risc major”, a explicat Arafat.

Acesta a mai spus și că situația trebuie analizată de specialiștii în domeniu, subliniind că această măsură de relaxare ar putea să nu fie în concordanță cu cercetările și sfaturile epidemiologilor.

„O să analizăm ce înseamnă mall-urile mici. La asta trebuie să se uite colegii epidemiologi. E bine să le deschidem de acum, sau e bine din 1 iunie, sau din 15 iunie. Asta trebuie analizat. Nu am văzut toate propunerile din lege, dar unele poate că sunt la presiunea unor entități, unor grupuri care au presat peste tot, care vor să se relaxaze totul imediat. Nu neapărat astfel de propuneri vin în concordanță cu ce spun epidemiologii, cu ce spun specialiștii în domeniu”.

Raed Arafat a afirmat însă că, chiar dacă legea prevede redeschiderea teraselor și a mall-urilor, această măsură poate fi contestată de CNSSU. De asemenea, a subliniat și că deschiderea lor nu va avea loc pe data de 15 mai.

„Am înțeles că există locuri unde scrie în lege că pot deschide – restaurante, terase… Asta înseamnă că CNSSU poate să spună „NU!”. Deci e clar că în data de 15, NU! Dacă e ceva imperativ și care te obligă la ceva și epidemiologii spun că nu e bine, acest lucru e normal să-l menționăm și să avertizăm populația că nu e OK”.

Citește și:
Când se redeschid parcurile și cimitirele din București? Ce spune Gabriela Firea

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet