Prietenul si dusmanul meu, Soarele

A venit vacanta si de-abia astepti sa faci o „cura” cu raze ultraviolete? Fii precauta, fiindca radiatia solara iti poate provoca in egala masura si bine, dar si mult rau. Afla cum sa te expui intelept soarelui, direct de la ELLE.

Prietenul si  dusmanul meu, Soarele

La un moment dat am capitulat. Am abandonat toate proiectele extrem de urgente (cer iertare pe aceasta cale redactorului-sef adjunct), m-am ridicat de la masa de lucru si am hotarit sa ies intr-o scurta plimbare pe strazile insorite, promenada care ar fi avut pentru mine un efect cathartic si mi-ar fi adus iarasi inspiratia divina.

Este binecunoscut faptul ca, atunci cind ai cea mai mare nevoie de liniste si vrei ca toate fortele Universului sa se adune ca sa-ti aduca pace si dispozitia perfecta pentru creatie, chiar atunci se intimpla cine stie ce de­zas­tru universal (sau personal) ce reuseste sa te ridice iar de la masa de lucru. Sau, cel putin in cazul meu, a reusit de minu­ne. Dupa citeva ore bune de zbucium si gemete interioare, am coborit in parcul din fata biroului, m-am asezat pe o banca, bineinteles cu laptop-ul in brate, si am inceput sa-mi redactez materialul, chiar in mijlocul unor copii cu voci extrem de cristaline si nespus de puternice.

Si mai ciudat decit felul meu de a-mi regasi vocea interioara este faptul ca, dupa citeva ore petrecute la soare, starea mea de nervozitate s-a diminuat semnificativ, ajungind in final chiar sa ma amuz de glumele nevinovate ale copiilor din jur. Mo­ment in care am avut o re­velatie: soarele ne poate calma si binedispune! Mis­ca­ta de aceasta descoperire, am inceput sa caut tot mai multe informatii despre cit de mult bine sau rau ne poate produce coktailul de raze ultraviolete de care ne bucuram (sau nu?) in zilele frumoase de vara si in acelea minunate de concediu.

Este adevarat ca expunerea la soare provoaca boli grave precum cancerul sau ne agitam inutil cu astfel de zvonuri, provocind de fapt un taifun in paharul cu apa? si, de cealalta parte, cit de mult pot sa ne revigoreze organismul baile de soare? Intr-atit incit sa te vindeci de osteoporoza sau acnee adulta? Hm, greu de spus. Motiv pentru care am inceput sa-mi dozez energia si sa caut sistematic raspunsurile la intrebarile mele legate de subiect si poate (adica sper!) si ale tale.

Pentru inceput, hai sa vedem cit de nocive pot fi radiatiile ultraviolete. Cei mai multi dintre medicii dermatologi confirma faptul ca razele UVB si UVA exercita un efect mutagen, fiind principalii cauzatori ai cancerului de piele, dupa cum a stabilit in 2002 si echipa de cercetatori condusa de profesorul Frank de Grujil. UVA au capacitatea de a strapunge cu usurinta epi­derma, actionind asupra unor elemente structurale cu rol germinativ sau de hranire a epidermului, afectind in mod ireversibil cons­tituenti celulari precum acizii nucleici, lipidele sau za­ha­ri­de­le. si, desi expunerea la razele ultraviolete poate avea si un efect be­nefic de neta­ga­duit asupra organismului (formarea vitaminei D3 in piele, importanta pentru dezvoltarea sistemului osos), ele pro­voaca in aceeasi masura foto­senes­centa sau, pe româneste, im­batrinirea prematura a pielii.

Credeai ca expu­nerea la ultra­vio­lete este nociva doar pentru piele? Cercetatorii in domeniu au descoperit ca ele afecteaza in aceeasi masura globul ocular, provocind cataracta si degenerescenta maculara (altfel spus, modificarea anumitor celule din retina si limitarea abilitatii de a percepe detaliile fine). Mai mult decit atit, razele UV determi­na fotocheratita (inflamarea corneei), fotoconjunctivita (in­fla­marea tesutului conjunctiv) sau pterigium (intinderea conjunctivitei pe suprafata globului ocular).

Ce am mai aflat este ca, daca esti ade­pta bailor de soare excesive, risti sa contractezi cancer de piele, asa cum ti-am mai zis, dar si alte afectiuni pre­cum tuberculoza pielii (lupus vulga­ris), psoriazis sau vitiligo, o depigmen­ta­re discontinua a pielii. Expunerea ne­con­trolata la razele soarelui pro­voa­ca pete malenice (sau aparitia hiperpigmentarii in anumite zone ale pielii), pete de batrinete (cu margini regulate, al caror diametru variaza de la 5 mm la 1 cm). Cele din urma apar in zonele expuse la soare (fata, git, miini) si sint un indiciu al imbatrinirii pielii si al unei reactii anor­male la radiatiile soarelui.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet