Planul alimentar pentru perioada de autoizolare – Ziua a 8-a

Alina Trifu, consulant în nutriție și fondator iHealth, îți propune un plan alimentar pe care îl poți urma în această perioadă și care te va ajuta să îți menții greutatea și să îți întărești sistemul imunitar.

Planul alimentar pentru perioada de autoizolare – Ziua a 8-a

Continuăm săptămâna în autoizolare cu planul alimentar propus de nutriționistul Alina Trifu.

Dacă visai de săptămâni bune la un burger, iată că astăzi face parte din meniu. Nu îl comanda însă, ci pregătește-l chiar tu, acasă. Astfel vei putea controla nu numai cantitatea, dar și ingredientele pe care le folosești, și nu vei fi tentată să adaugi și două sosuri de maioneză în coșul de cumpărături. Încheie seara cu o salată ușoară, plină de nutrienți, care îți va da senzația de sațietate până a doua zi.

Mic dejun

1-2 felii de pâine integrală, salată de vinete, 1-2 felii de telemea și bastonașe de morcov crud

Pentru salata de vinete ai nevoie de câteva vinete coapte, pe care să le mixezi cu o lingură de ulei presat la rece din sâmburi de struguri, sare și ceapă.

Gustare

Un fruct la alegere

Prânz

Burger de vită

Condimentează carnea de vită tocată în casă cu o lingură de muștar dijon, sare, piper, busuioc uscat și boia dulce. Formează apoi burger-ul și coace-l la cuptor sau pe grătar. Îl poți mânca împreună cu cartofi dulci wedges și salată verde de ridichi și ceapă verde.

Gustare

Miez crud de semințe de dovleac și merișoare deshidratate

Cină

Salată cu avocado și sardine

Adaugă într-un bol mare frunze verzi, sardine în suc propriu, avocado feliat, ardei capia, castravete, ridichi și pătrunjel. Asezonează salata cu sare, suc de lămâie și ulei de măsline presat la rece.

Citește și:
Cum gătim alimentele pentru a le păstra cât mai mult nutrienții

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet