(P) ELLE a descoperit cum te poti mentine in forma pentru intreaga zi!

Trăim într-un ritm alert, în care aproape fiecare minut este rezervat activităţilor cotidiene şi, de multe ori, avem tendinţa de a uita de lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru noi.

(P) ELLE a descoperit cum te poti mentine in forma pentru intreaga zi!

Da, vorbim despre starea de sănătate! De câte ori nu ţi s-a întâmplat să sari peste micul dejun din cauza că te-ai trezit prea târziu, ai o întâlnire de afaceri la prima ora sau nu vrei să ratezi antrenamentul matinal de fitness?

Recunosc, sunt una dintre persoanele care nu acordau foarte multă importantă micului dejun, în special din cauza programului haotic, a vieţii de familie şi a jobului (definiţia unui workaholic mi se potriveşte ca o mănuşă).

DSC01769

Venirea primăverii a coincis, însă, cu o schimbare foarte necesară, pe care doream de mult să o fac – adoptarea unui stil de viaţă mai sănătos, cu un regim alimentar echilibrat şi un program de sport bine stabilit.

Am găsit şi aliatul perfect, cel care mă ajută în fiecare dimineaţă să nu mă îndepartez de scopul meu: este vorba de blender-ul personal Breville Blend Active Pro de care am devenit efectiv dependentă!

Nu îmi concep dimineaţa fără un smoothie sănătos şi delicios, pe care mi-l pregătesc în timp record din ingrediente proaspete, hrănitoare şi gustoase! Si, când spun timp record, nu exagerez cu nimic. Din momentul în care pui ingredientele în blender, ai nevoie de doar 45-60 de secunde până când ai în pahar cel mai delicios smoothie!

DSC01744

Un alt plus al blender-ului Breville Blend Active Pro  îl constituie recipientul portabil cu capac TO GO, cu o capacitate de 500 ml. Aşa pot avea mereu cu mine un smoothie energizant si nutritiv, in masina in drum spre birou sau atunci când sunt la sală. Iar, datorită husei de neopren, temperatura se menţine constantă, aşa că pot savura smoothie-ul meu preferat oricând şi oriunde, fără ca proprietăţile acestuia să fie alterate în vreun fel.

DSC01758

Pentru a-ţi prepara un smoothie sănătos, poţi folosi atât fructe şi legume proaspete, cât şi congelate, dar şi nuci sau migdale (capacul cu lame detasabile din inox poate fi folosit ca râşniţă)– de fapt aproape orice ingredient pe care ti-l doresti in smoothie-ul tau. Vei găsi numeroase reţete aici – de la smoothie-uri verzi detox, fitness, smoothi-uri nutritive pentru micul dejun, până la milkshake pe care le poti consuma înainte sau după un antrenament fizic, pentru un plus de energie.

Fă-ţi cadou un plus de sanatate! Şi tu poti avea acest blender sport minunat la tine acasă! Blender-ul personal Breville Blend Active este la o super ofertă, cu un discount de 35%, în care este inclus şi un recipient suplimentar portabil. Vezi oferta: http://goo.gl/Bx1xcz

banner-viva

Ce zici de un super smoothie? Descoperă efectul Breville Blend Active!

Descoperă reţeta pe care am încercat-o şi pe care ţi-o recomandăm cu cea mai mare încredere:

Pentru Mic Dejun To Go ai nevoie de:

Banana – 1 bucată
Miere – 1 linguriţă
Miez de nucă – 1 lingură
Iaurt – 125 g
Lapte – 100 ml

Mod de preparare:

Decojeşte banana şi apoi tai-o cubuleţe.
Pune toate ingredientele în blender-ul personal Brevile Blend Active Pro şi mixează timp de 45-60 de secunde.
Scoate capacul cu lame şi înlocuieşte-l cu capacul TO GO şi eşti gata de plecare!

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet