OFICIAL: Noile restricții de la 1 august

Guvernul a adoptat noi restricții de la 1 august, într-o încercare de a limita răspândirea infecțiilor cu Sars-CoV-2. Care sunt acestea, conform Hotărârii de Guvern?

OFICIAL: Noile restricții de la 1 august

Guvernul impune noi restricții de la 1 august, stabilind măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare. Documentul oficial arată că există necesitatea intensificării măsurilor de prevenire și combatere a transmiterii virusului SARS-CoV-2, atât la nivel județean, cât și național, inclusiv instituirea unor măsuri restrictive/limitative referitoare la unele activități considerate cu risc epidemiologic crescut.

Prima dintre noile restricții de la 1 august vizează folosirea obligatorie a măștii de protecție „pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.” Spațiile și intervalele orare respective vor fi stabilite, la propunerea direcției de sănătate publică, în funcție de locurile și orele în care există posibilitatea adunării unui număr mare de persoane, astfel încât păstrarea distanței fizice ar fi dificil de asigurat.

De asemenea, printre noile măsuri se numără și obligația ca administratorii și proprietarii spațiilor publice să afișeze în locuri vizibile informațiile privind obligativitatea purtării măștii de protecție în acele spații.

Respectarea noilor restricții de la 1 august va fi urmărită atât de către Ministerul Sănătății, cât și de Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, operatorii economici care își desfășoară activitatea în terase, cluburi, baruri etc. „au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.” Aceste măsuri vor fi stabilite pentru locurile în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului.

Noile restricții de la 1 august prevăd și obligația operatorilor economici de a limita numărul de clienți la numărul locurilor pe scaune din locațiile respective.

Citește și:
Cum ar putea evolua pandemia de coronavirus în luna următoare în România? Ce spune Alexandru Rafila

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video