Obiceiuri „sănătoase” care ne pot afecta considerabil dieta

Multe dintre noi împărțim același obiectiv: să avem un corp armonios, iar acest lucru poate fi obținut atunci când avem un stil de viață sănătos, și mai ales atunci când mâncăm sănătos.

Obiceiuri „sănătoase” care ne pot afecta considerabil dieta

Sunt anumite elemente care sunt asociate cu o dietă sănătoasă, și cu acestea vin și câteva greșeli pe care le comitem care, deși par sănătoase, ne pot afecta dieta. Fie că aceste greșeli vin dintr-un articol fals citit pe internet sau ambalajul unui produs care spune doar minciuni este important să te menții informată și să știi care sunt aceste greșeli „sănătoase' pe care le faci.

Citește lista compusă de noi cu cele mai comune greșeli care îți pot afecta dieta.

1. Nu mănânci destul

Deși pare o metodă logică prin care poți să pierzi din greutate, atunci când nu consumi cantitatea suficientă de alimente necesară organismului tău, sănătatea ta o să fie foarte afectată, la fel ca și dieta.

Atunci când nu consumi suficiente calorii acest lucru poate duce la lipsa de energie, toane proaste, probleme de nutriție și probleme cu somnul și concentrarea. De asemenea, lipsa caloriilor îți poate încetini metabolismul și forța corpul să intre într-o stare de înfometare.

2. Nu servești destule mese

Dacă renunți la prânz sau cină cu siguranță o să mai tai din calorii pentru o perioadă, dar află că nu este un obicei sănătos.

În loc să faci acest lucru, încearcă să găsești o dietă echilibrată fie prin sport sau consumarea unei cantități mai mici de calorii, fie prin combinația acestor două variante.

3. Optezi pentru salate

Deși multe persoane cred că salatele sunt 100% sănătoase, află că nu este chiar așa. Deși este un mod bun prin care poți consuma legumele necesare organismului tău și pot avea un număr foarte mic de calorii chiar dacă le consumi în porții mari, trebuie să ai grijă cu fiecare ingredient al salatei tale deoarece îți poate ruina dieta.

4. Nu consumi carbohidrați

Carbohidrații sunt niște macronutrienți care servesc ca o sursă primară de energie pentru organismul nostru. Atunci când vine vorba de pierderea în greutate sau menținerea unei greutăți optime ai auzit foarte des că trebuie să tai din cantitatea de carbohidrați. Ei bine, acest lucru este mai mult un mit decât un obicei sănătos.

5. Uiți de mărimea porției

Chiar dacă alimentele pe care le consumi sunt sănătoase, dacă mănânci prea mult din pricina porțiilor necorespunzătoare, tot efortul depus este irosit iar excesul de macronutrienți o să se transforme în calorii.

6. Cazi în plasa snack-urilor „sănătoase'

Este foarte simplu să faci această greșeală, mai ales când ambalajele produselor conțin cuvinte ca 100% organic, natural, grăsimi reduse. Din păcate nu este atât de ușor pe cât pare, și ar trebui să acorzi mai multă atenție conținutului nutrițional al fiecărui produs și cât poți să consumi pe zi.

7. Te lași înșelată de produsele low-fat

Dacă vrei să ai un stil de viață sănătos, instinctul tău o să îți spună să alegi produsele slabe în grăsimi. Însă înainte să faci acest lucru încearcă să verfici conținutul nutrițional și compară-l cu cel al unui produs cu grăsimi, pentru a vedea diferențele.

8. Cheat days sau cheat meals

Atunci când te restricționezi mereu, din a-ți satisface poftele de fast-food sau prăjituri, este posibil să mănânci mult prea mult atunci când îți permiți.

9. Subestimezi numărul caloriilor din băuturile pe care le consumi

Caloriile din lichide sunt printre primele de care uităm atunci când vine vorba de diete. Smoothie-urile, sucurile, alcoolul sau cafeaua sunt surse de calorii lichide, așa că ar trebui să punem mai mult accent pe ce lichide consumăm atunci când vrem să avem un stil de viață sănătos.

Citește și:
Ce putem mânca seara fără să ne îngrășăm

Text: Victoria Lupascu
Foto: Instagram.com/gypsea_lust

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din health & diet