Mostenire de familie

Pacatele tineretii se transmit fara indoiala urmasilor. E un fapt demonstrat stiintific. Un adevar pe care trebuie sa il acceptam si sa il intelegem, pina nu e prea tirziu.

Mostenire de familie

Cea mai zdravana cearta pe care am avut-o vreodata cu sotul meu a pornit de la pasta lui de dinti, 100% naturala. Sotul meu (pe atunci iubitul meu) a fost socat de felul in care „chinuiam” tubul de pasta. „E din aluminiu” (varianta reciclabila, cea mai ecologi­ca cu putinta, in opinia lui), am ripostat. „E greu de strins. De aceea imprastii pasta peste tot si… de altfel, urasc pasta de dinti naturala.“ (Intr-un moment de neatentie, adevarul a iesit la iveala.) „Are gust de creta si nu-mi da senzatia aceea superba de curatenie perfecta pe care o ador la pasta mea de dinti, chimica si non-ecologica „si, daca vrei sa stii, pe lista lucrurilor pe care le dispretuiesc intra si gelul tau de dus, 100% natural, care miroase a mincare de bebelusi, si toate sampoanele si balsamurile tale inutile ce imi imbicsesc parul in loc sa mi-l descurce”, am spus. I-am marturisit apoi (fara urma de regret) ca de cind sintem impreuna m-am spalat zilnic, pe ascuns, cu balsamul meu de par, scump si evident nenatural, pe care l-am dosit in spatele dulapului din baie si, in semn de protest, l-am asezat la loc de cin­ste, pe raftul de la oglinda. Subtextul, nu foarte subtil, era: ma iu­besti pe mine, imi accepti produsele.

Dar asta e o poveste veche, de pe vremea cind inca mai admiram chimia pentru miracolele pe care ni le pune la dispozitie: ne scapa de bacteriile si mirosurile din baie, mascheaza firele carunte din parul meu, imi intinde ridurile si, datorita ei, strugurii si capsunele sint pline de culoare, chiar si in miezul iernii.
Imi hranesc zilnic copilul si sotul cu aceste fructe si sint mindra ca le asigur o hrana sanatoasa, plina de vi­tamine. Incerc sa nu ma gindesc ca sint injectate cu pesticide si conservanti pentru a ramine mari, frumoase si (aparent) proaspete dupa ce au calatorit 3.000 de kilometri din Turcia pina la supermarket-ul din colt. Dar seara, cind ma cuibaresc in pat linga sotul meu (ce miroase a pasta de dinti naturala si a mincare de bebelusi), mi-e imposibil sa nu ma intreb daca nu cumva imi imbolnavesc familia (si pe mine insami), incet si subtil, cu substante straine de mediul nostru.

Iata, pe scurt, ce ma tine treaza noaptea (si m-a facut sa ascund din nou balsamul meu high tech dupa dulapiorul de baie): in ultimii 28 de ani, peste 32.000 de substante noi au fost introduse in circuitul de consum; trei sferturi dintre ele nu au fost niciodata testate din punctul de vedere al toxicitatii. E adevarat ca multe (plumbul, azbestul, PCB, dioxina etc.) au fost scoase din uzul comercial dupa ce s-au dovedit a fi dau­natoare pentru mediu si pentru sanatatea noastra, adica dupa ce raul (cancer, malformatii congenitale, anormalitati reproductive) a fost deja facut si ca Uniunea Europeana a lansat de curind un set foarte ri­guros de legi care cere testarea amanuntita a fie­carui compus chimic inainte de a fi lansat pe piata (un concept numit „principiul precautiei“, conform caruia trebuie sa se actioneze chiar si atunci cind exista doar un risc incert de a se aduce un prejudiciu mediului si sanatatii). Sper doar ca aceste legi sa nu fi aparut prea tirziu.
Deja nu­marul imbolnavirilor de cancer mamar a crescut cu 20 de procente, comparativ cu 1975, s-au inregistrat nenumarate cazuri de leucemie infantila sau tumori pe creier la copii, iar bolile aparatului reproducator masculin sint in crestere si ele. Datorita studiilor genetice am invatat ca sanatatea noastra depinde in procent foarte mare de evenimentele din viata intrauterina. Chiar si niste schimbari minore intervenite in acest sistem biologic, extrem de fragil, au puterea de a dezechilibra totul, de la dezvoltarea fizica pina la abilitatea organismului de a se epura de anumite substante chimice. In perioada sarcinii, medicii recomanda mamelor sa evite anumite substante care traverseaza bariera placentara, precum mercurul, pesticidele sau plumbul. Dar majoritatea toxinelor sint mai parsive decit credem: ramin in singele si tesuturile noastre inca multa vreme dupa ce au fost ingerate.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet