La dolce vita creeaza dependenta

Deja stim ca zaharul ingrasa, ca se ascunde in majoritatea alimentelor procesate si ca provoaca tot felul de afectiuni. Dar poate vei fi surprinsa sa afli ca latura cea mai intunecata a otravii albe e dependenta.

La dolce vita creeaza dependenta

Ma numesc Lavinia si sunt dependenta… Recunosc, am avut o perioada de negare, dar in timp ce imi alin senzatia de slabiciune si un vag tremur al membrelor cu o doza soc (adica un caffe latte indulcit cu generozitate), pentru a avea vlaga sa scriu aceste randuri nu ma mai pot ascunde dupa deget. Sunt dependenta de zahar. N-as fi crezut ca voi spune asta despre mine vreodata, mai ales ca nu sunt genul care sa pofteasca la prajituri, pot sa spun „nu' unei baclavale, iar ciocolata primita in dar ar expira pe masuta de cafea daca n-as avea musafiri.

Insa mi-am dat seama ca relatia mea cu zaharul e mai mult lipicioasa decat siropoasa in momentul in care am facut o pauza de 24 de ore. O noapte si o zi m-am lipsit de zahar sub orice forma: am evitat fructele, stafidele pe care imi place sa le rontai dimineata si am baut ceaiuri si cafele neindulcite. M-am abtinut si de la portia de paste, care inseamna, de fapt, carbohidrati simpli pe care corpul ii transforma in glucoza pentru un sugar rush rapid. Chiar si sosul de arrabbiata contine zahar, precum multe alte alimente la care nu te-ai astepta neaparat, precum dressing-ul pentru salata (pe etichete, orice ingredient care se termina in -oza, precum zaharoza, dextroza, lactoza, fructoza sau glucoza, inseamna, de fapt, zahar).

Abstinenta fost o experienta de cosmar, oarecum similara cu senzatia unui sevraj, iar sechelele… le indulcesc asa cum se cuvine. Insa desi in ziua de azi aproape toata lumea stie ca zaharul nu e sanatos, imi e greu sa-l asociez cu porecla de „otrava alba. Atributul „dulce' ar trebui sa fie echivalent cu „delicios', „dragut' sau chiar „irezistibil', nu? Cand eram mica, apropiatii imi spuneau Dulcineea, iar cand Mary Poppins canta „A spoon full of sugar makes the medicine go down', mama fredona melodia privindu-l pe tata cu subinteles.

OK, pot sa accept ca zaharul nu e bun, dar dupa acest mic experiment nu prea imi concep viata fara el. Si pe masura ce am citit mai multe, mi-am dat seama ca m-am inhamat de mult in acest carusel al placerii imediate numit „la dolce vita. Suntem sfatuiti de media si de nutritionisti sa ne decimam clipele dulci de huzur, dar care e miza?

In dulcele ciclu vicios

Poate ai observat ca simti o nevoie acuta de ceva dulce la cele mai ciudate ore. Cand ne lipseste energia, ne indreptam fara sa ne gandim de doua ori spre tononomatul cu dulciuri sau spre frigider. Iar conform specialistilor, atunci cand mancam zahar (si da, poti privi napolitanele drept zahar, deoarece il contin in proportie de 70%, iar o cutie de Cola contine aproximativ sapte lingurite, cu una mai mult decat ar trebui sa consumi intr-o zi intreaga) corpul descompune rapid carbohidratii simpli in glucoza – molecule suficient de mici pentru a trece din intestinul subtire in fluxul sanguin. Acestea sunt o sursa u¬niversala de energie, pe care ai consuma-o in intregime… daca ai porni la vanatoare de mistreti.

Dar cum probabil nu e cazul, pancreasul secreta insulina ce dicteaza celulelor sa absoarba excesul sub forma de rezerve care se depoziteaza in cele mai incomode locuri. Dupa ce glucoza e absorbita complet, automat scade si nivelul glicemiei. Si iata cum pofta de dulce revine si mai agresiva dupa doar cateva ore. Daca alegi sa o satisfaci vei reincepe acest ciclu vicios. Insa pe masura ce fortezi pancreasul sa repete acest proces, celulele se calesc la actiunea insulinei si au nevoie de doze si mai mari, din ce in ce mai mari. Dupa exaltarea initiala, scaderea iminenta a glicemiei iti ofera, pentru inceput, senzatia de oboseala si iritabilitate.

Din pacate, nu ne permitem mereu luxul de a fi posomorate, deci ineficiente. Problema e ca, daca nu-ti primesti doza, ficatul e nevoit sa transfere sangelui o parte din rezerva sa de glucide pana se reechilibreaza procesele naturale din organismul tau. Dar nu te ingrijora, asta se va intampla numai daca rezisti sevrajului initial. De revii la „vechile obiceiuri', afla ca alternantele de acest gen pot juca feste metabolismului si sistemului nervos, iar consecintele sunt numeroase si variate, printre care depresia sau obezitatea. Iar asta nu e tot…

Gustul fericirii

Ciocolata, inghetata, prajituri… sunt mici bucurii ale vietii ce ne consoleaza dupa o despartire sau o zi agitata la birou si le privim ca pe un refugiu, o recompensa sau, de ce nu, ca pe un substitut pentru dulcegarii de ordin emotional. Dar de cate ori am privit zaharul drept ceea ce este, si anume un drog? Nu contine vitamine, proteine, minerale sau fibre (decat daca il extragem din cruditati).

Din contra, sub forma pura ne fura din resursele acumulate: „Zaharul e un aliment natural ce provine din trestia de zahar sau din sfecla de zahar, insa procedeul chimic prin care este obtinut e cel care il transforma intr-un aliment nociv. Prin rafinare, el isi pierde nutrientii si ne furnizeaza asa-numitele calorii goale. Iar pentru a fi metabolizat, zaharul «fura» din mineralele si vitaminele corpului in defavoarea sistemului osos si a danturii. De aceea consumul excesiv de zahar duce la carii, osteoporoza si multe alte boli', spune Alexandra Iliuta, trainer nutritionist.

Daca ne-ar fi oferit mai multe beneficii, poate dependenta de dulce nu ar fi fost neaparat nociva. Insa faptul ca stimuleaza productia de serotonina si ne poate influenta neurotransmitatorii precum un drog e ingrijorator. Profesorul Bart Hoebel a condus un studiu imagistic in cadrul Institutului de Neurostiinta Princeton, iar concluziile au fost publicate pe site-ul oficial al Universitatii. Transformand niste soareci de laborator in junkies dependenti de zahar, echipa de cercetare a demonstrat stiintific faptul ca alimentul activeaza in creier aceiasi receptori precum heroina. Oops!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet