Încă o țară impune restricții românilor care intră pe teritoriul ei, de la 8 august

Numărul record de noi infectări cu coronavirus în România este îngrijorător nu numai pentru autoritățile din România, cât și pentru cele din alte țări.

Încă o țară impune restricții românilor care intră pe teritoriul ei, de la 8 august

Deși mulți dintre noi abia așteptam reluarea zborurilor și deschiderea granițelor către mai multe destinații europene de vacanță, iată că numărul din ce în ce mai mare de noi infectări cu coronavirus în România determină autoritățile din mai multe țări europene să interzică sau să limiteze accesul românilor pe teritoriul lor.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat oficial că România a fost inclusă de Elveția pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat. Acest lucru înseamnă că toți românii care vor intra pe teritoriul elvețian trebuie să intre în carantină sau autoizolare timp de 10 zile, indiferent dacă au un test negativ pentru Covid-19.

Autoritățile elvețiene au anunțat care sunt noile condiții de intrare pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, măsuri care se aplică şi pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein. Aceste măsuri sunt valabile începând de sâmbătă, 8 august, ora 00:00.

Astfel, începând din 8 august, toate persoanele care s-au aflat în România în ultimele 14 zile trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locaţie adecvată pentru o perioadă de 10 zile, imediat după ce au intrat în Elveția. De asemenea, cei care intenționează să meargă în Elveția trebuie să contacteze autoritățile sanitare cu două zile înainte de intrarea pe teritoriul elvețian.

Persoanele care nu respectă carantina și izolarea pot fi sancționate cu amendă de până la 10.000 de franci elveției, echivalentul a 9.000 de euro, conform informațiilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe.

Există însă și categorii de persoane excluse de la măsura carantinării. Este vorba despre transportatorii de marfă, persoanele care doar tranzitează Elveția (în acest sens, pot fi solicitate documente care să probeze afirmația), persoanele care doar au tranzitat România, angajații din sistemul medical, precum și persoanele care călătoresc în Elveția în scop profesional sau medical, pentru cel mult cinci zile, iar deplasarea nu suportă amânare.

În aceste condiții, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, vine cu câteva recomndări: „Călătoriile sunt deja în cărți pentru multe destinații. Comisia Europeană monitorizează și ajută statele membre să ia decizii referitoare la măsurile necesare pentru a permite călătoriile. Mulți oameni cred că se gândesc sau deja au rezervat vacanțe. Trebuie să vă informați foarte bine înainte să luați o decizie unde să călătoriți vara aceasta. Realitatea este că nu putem prezice situația epidemiologică din fiecare stat membru. De exemplu, în Belgia, se emit recomandări în fiecare saptămână. Pentru săptămâna aceasta știm care e situația. Până săptămâna viitoare se poate schimba”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Astfel, pentru o bună informare, sfatul comisarului Adina Vălean este să consultați site-ul RE-open EU, care are și variantă în limba română. Aici găsiți informații despre situația dintr-o posibilă destinație pe care o alegeți, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.

De asemenea, puteți consulta aici lista pusă la dispoziție de MAE cu toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19.

Citește și:
Avertismentul lui Raed Arafat: Este posibil să se impună anumite restricții în anumite zone

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet