In cautarea nemuririi

E oficial: la ora actuala exista mai multi ipohondri decit ori­cind in istoria omenirii si acestia cheltuiesc miliarde pentru a-si pazi sanatatea, ame­nintata de propria imaginatie. Daca in anii ‘90 (perioada New Age) i-am fi admirat si aclamat, acum vremurile s-au schimbat. Ce-ar fi sa incetam sa ne mai temem de moarte si sa incepem sa ne traim viata? – se intreaba Lioara Bradu.   

In cautarea nemuririi

In orice grup de prietene exista un astfel de personaj obsedat de propria-i sanatate, inspaimintat de tot ce i s-ar putea intimpla, fin cunoscator al tuturor tratamentelor medicale (alopate sau alternative), dependent de pastile si tincturi, de masaje, injectii si stiri medi­cale. O sa-i spunem… Mimoza.

Mimoza are o structura de fluture (nu de floare). Mai exact, este genul de femeie pe care daca o intrebi (pe tonul cel mai simplu din lume) ce mai face, iti va raspunde (de fie­ca­re data) cu o lista ne­sfirsita (mereu alta) de plingeri nesemnificati­ve, non-simptomatice: e superstresata, supraaglomerata, e­pui­­zata…

Mi­siunea ei in viata este sa gaseasca un remediu pentru tot ceea ce o deranjeaza. Spre deosebire de ipohondrele de stil ve­chi, care luau pastile cu pumnul si cunosteau din scoarta in scoarta Almanahul Medical al Familiei sau de urmasele lor moderne, care folosesc Internetul pentru a-si hrani spaimele, Mimoza isi gaseste consolare in te­rapiile alternative. Intilneste in permanenta personaje stranii, vinde­ca­tori miraculosi, reflexologi, specialisti in cristale, practicanti de medicina ayurveda care, dupa o singura vizita, „ii schimba viata“, cum spune ea.

Problema e ca viata unei Mimoze se schimba in fiecare sa­ptamina: are cind intoleranta la lactate, cind alergie la gluten, cind la faina, foloseste numai produse pe care scrie „non-alergenic“, „non-cancerigen“, „100% natural“, „netestat pe animale“, „fara conservanti“, obligatoriu ecologice. Evi­dent, aceste obiceiuri o costa o avere, mii de euro pe an. Pentru ce toate eforturile astea?

„Pina la un anumit punct, existenta sau amenintarea unei boli ne pot face fericiti”, crede Joseph Joubert, scriitor si moralist francez. „E un fenomen social.“ Asa se explica dezvoltarea uluitoare a medicinei alternative (o industrie care include produse homeopate, medici si terapeuti celebri – Dr. Ali, frecventat de Prin­tul Charles si Michael Caine, sau Dr. Joshi, preferat de Ralph Fiennes, Gwyneth Paltrow si Sadie Frost – suplimente nutritive, ceaiuri si tincturi etc.), care, la ora actuala, ruleaza citeva miliarde bune de euro anual (in ciuda faptului ca nu exis­ta  nici o dovada clara ca toate aceste remedii/terapii/cure func­tioneaza cu ade­varat). Magnetoterapia? Cromoterapia? Cris­ta­loterapia? Terapia Bach? Cu siguranta, generatiile viitoare vor ride in hohote de naivitatea noastra, de in­cer­carile noastre stupide de a fi sanatosi (fizic si emotional), de a ne simti 100% bine in 100% din timp. Dragelor, e o misiune 100% imposibila! (Daca se poate numi „misiune“.)

Aceste temeri nefondate legate de sanatatea noastra nu sint de da­ta recenta. Termenul „hipocondria“ (ipohondrie, in limbaj uzual) deriva din cuvintul grecesc hypochondros, care descrie un anumit disconfort ce apare in partea superioara a abdomenului (imediat sub stern), determinat de o problema digestiva sau de o stare de me­lan­colie, care se naste in zona hipocondrului (dupa scrierile medica­le ale grecilor antici). O vreme, acesti oameni nefericiti, obsedati de propria sanatate si de autodiagnoza, au fost luati in deridere. (Cind Peter Sellers, un actor si ipohondru celebru, a suferit un atac de cord ce i-a pus viata in pericol, bunul lui prieten Spike Milligan a comentat: „A avut nevoie de 40 de atacuri contrafacute pina sa obtina unul au­tentic“).

Acum ipohondrii (a nu se confunda cu Mimozele, aflate in faza de debut a bolii) sint luati foarte in serios. „E complet eronat sa sustii ca totul e in ordine cu un ipohondru“, spune Arthur Barsky, profe­sor de psihiatrie la Harvard Medical School, expert international in hi­pocondrie.

Hipocondria e fara indoiala o boala, dar nu a trupului, ci a mintii. E o boala care are nevoie in permanenta de certitudini si reasigurari. Pacientul observa un simptom, de multe ori nesemnfi­ca­tiv. Decide ca e neobisnuit si exploreaza domeniul. Cum orice om are indispozitii minore din cind in cind, e usor sa gaseasca din ce in ce mai multe simptome. Isi construieste un caz, o boala, in propria min­te si, chiar daca medicul ii spune ca e perfect sanatos, trupul sau ii spune contrariul. Singurul tratament real este sa rupi cumva acest ciclu (ceea ce poate fi destul de complicat, deoarece rareori medicii le vorbesc ipohondrilor despre boala lor reala).”
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet