In cautarea fericirii

Doza maxima de fericire din viata unui OM este inscrisa in codul genetic. Ce poti face pentru a o trai din plin, pana la ultima picatura?

In cautarea fericirii

Pun pariu ca in decembrie toata lumea iti va ura „Sarbatori fericite”. Sint sigura ca si astazi, in drum spre serviciu, la supermarket sau la piata de flori cineva ti-a urat „o zi buna”. Exista sanse de 90% ca tocmai in aceasta clipa, in timp ce citesti acest articol, sa asculti la radio un cintec ce-ti vorbeste despre fericire…

Desi e un sentiment atit de frecvent invocat, atit de mult rivnit, atit de intens trait, o perioada lunga de timp fericirea nu s-a bucurat de prea multa atentie din partea oamenilor de stiinta. Poate pentru ca e o notiune greu de cuantificat. Prezenta sau absenta ei nu pot fi „diagnosticate” de medic, ci exclusiv de pacient. Unul dintre primii psihologi care s-au aventurat sa iasa din intunericul bolilor mentale in lumina clara a implinirii psihice si emotionale este Martin Selingman, profesor la Universi­ta­tea din Pennsylvania, presedintele Ameri­can Psychological Association, care a cercetat trasaturile caracteristice ale optimismului si influenta lui asupra starii de sanatate fizica si mentala (printre care si cresterea considerabila a sperantei de viata).

Altul este Dr. Mihaly Csikszent­mi­haly, un psiholog de origine maghiara care si-a concentrat atentia asupra acelei stari de exaltare care se naste din devotamentul total pentru o cauza (o forma de fericire bine cunoscuta atletilor, muzicienilor, tuturor celor stapiniti de o pasiune, inclusiv fanilor jocurilor video,). Cel mai indraznet cercetator al emotiilor pozitive ramine insa Dr. Ed­ward Diener, supranumit Dr. Happiness, care, timp de doua decenii a studiat cu lux de ama­nunte mecanismele prin care sufletul nostru se umple de bucurie.

Asa se face ca la ora actuala, desi nu avem o definitie a fericirii, nu avem o reteta a ei si nici nu-i cunoastem pe deplin mecanismele, dispunem, totusi, de o noua stiinta: cea a fericirii. Ce este fericirea? Nimeni nu stie cu exactitate. Carac­teristicile si limitele fericirii nu au fost inca stabilite din punct de vedere stiintific. E un soi de constelatie plina de emotii pozitive, o stare de bine traita intens, care nu se vrea schimbata, dar pe care nimeni nu o poate descrie cu adevarat. Manifestarile sale fizice au fost inre­gistrate pentru prima data de Dr. Richard Davidson, profesor de psihologie si psihiatrie la Universi­ta­tea din Wisconsin. In timp ce studia acti­vi­tatea cerebrala a unui calugar budist aflat in­tr-o stare profunda de meditatie, Davidson a observat ca activitatea electrica din lobul prefrontal sting a crescut dramatic. „Era limpede ca subiectul atinsese extazul”, spune Davidson in articolul sau din Proceedings, publicatia oficiala a Academiei Nationale de Stiinte, „si ca aceasta stare de fericire nu era doar un sentiment vag, inefabil, ci o stare fizica a creierului, ce putea fi indusa deliberat”.

Cercetarile ulterioare au confirmat (cu ajutorul tehnologiei imagistice, care mo­nitorizeaza activitatea electrica a circui­telor neuronale) ca sentimentul de fericire este, intr-adevar, insotit de activitate cerebrala intensa in cortexul prefrontal sting, dar, in loc sa lamu­reasca misterul, aceasta descoperire uluitoare nu a facut decit sa-l complice si mai mult: agitatia din cortexul prefrontal sting este cauza sau efectul starii de fericire? Davidson crede ca ambele teorii sint va­labile. De aici se naste una dintre cele mai mari intrebari legate de stiinta fericirii: sta in puterea noastra sa ne controlam fericirea? Iar daca da, in ce masura?

Davidson crede ca unii oameni pur si simplu se nasc fericiti. Dorind sa demonstreze acest lucru, in unul din studiile sale, facut pe un esantion impresionant de copii sub un an, Davidson a monitorizat activitatea cerebrala a subiectilor in prezenta si in absenta mamelor. Cind mamele paraseau camera, unii copii plingeau isteric, altii – cei cu o activitate intensa in cortexul prefrontal sting – erau ceva mai intelegatori.

Un alt studiu, publicat in 1996 de David Lykken, cercetator la Universi­tatea din Minnesota (la care au participat 4.000 de perechi de gemeni, nascuti in perioada 1936-1955), demonstreaza ca fericirea sau nefericirea unei persoane depind de mos­tenirea genetica intr-un procent impresionant, de 50% (persona­litatea, trasaturile de caracter, capacita­tea de a face fata stresului, pre­­dis­pozitia pentru anxietate si depresii sint determinate genetic). Factorii circumstantiali (casnicie, statut social, religie, edicatie) influenteaza gradul de satisfactie doar cu 8%. Restul depinde de „urcusurile si coborisurile vietii”, spune el.

Experientele negative frecvente si extreme pot distruge o personalitate fericita, in schimb dozele moderate de stres sint benefice pentru definirea personalitatii, deoarece antreneaza cre­ierul sa se recupereze dupa o stare intens negativa. Creierul e un organ extrem de maleabil. Isi face si desface circuitele in functie de experientele prin care trece, mai ales in copilarie. Daca nu sint devastatoare, incercarile vietii actioneaza asupra unui „creier fericit” ca un vaccin antimelancolie. Ca un antrenament fitness ce tonifica si dezvolta «muschii» fericirii”, crede Davidson.

Care este diferenta fizica dintre un creier fericit si unul mai putin norocos? Se presupune ca aceasta este data de nivelul neurotransmitatorilor (substantele care transmit semnalele de la un neuron la altul) care invadeaza cortexul prefrontal sting. Fiecarei forme de fericire (placerea fizica, emotia, asteptarea, incintarea) ii corespunde un anumit neurotransmitator sau o anumita combinatie de neurotransmitatori. La ora actuala se stie cu exactitate ca dopamina fa­ciliteaza transferul semnalelor asociate emotiilor pozitive, mai ales al acelora care vin din atingerea unui scop, din implinirea unei dorinte. In privinta celorlalte stari, senzatii sau sentimente pozitive, studiile sint in plina desfasurare.

Masura fericirii

Fericirea e o stare subiectiva si tre­catoare. Chiar si cei mai veseli oameni sint, uneori, coplesiti de tristete, asa cum cele mai morocanoase persoane au momentele lor de bucurie. Iata de ce stabilirea unei metode cu ajutorul careia sa se masoare obiectiv si stiintific fericirea a fost cea mai grea provocare pentru cercetatori (dar foarte amuzanta pentru noi, spectatorii). Au existat nenumarate variante, incepind cu celebra Satis­faction with Life Scale (metoda Dr. Edward Diener, alias Dr. Happiness, care evalueaza gradul de fericire in functie de impresiile prietenilor si ale fami­liei, exprimarea emotiilor pozitive si rata incidentei depresiilor) si terminind cu ideea nastrusnica a psihologului Csik­szent­mihaly, care a considerat ca, in numele stiintei, poate sa-si deranjeze periodic subiectii cu intrebari siciitoare (Ce faci? Cit de mult iti place ceea ce faci acum? Ce sentiment ai in timp ce faci asta? Esti singur sau ai companie?), aducindu-i in pragul nefericirii.

Cea mai noua metoda de evaluare (inventata de Daniel Kahneman, psiholog, cercetator la Universitatea Prin­ce­ton si cistigator al premiului No­bel) se ba­zeaza pe reconstruirea in detaliu a fiecarei zile. Participantii sint obligati sa completeze la sfirsitul zilei un chestionar detaliat si un jurnal in care sa noteze tot ce au facut in ziua respectiva, persoanele in compania carora au fost la momentul respectiv si sa-si clasifice sentimentele traite pe parcursul fiecarui episod (fericire, nerabdare, depresie, ingrijorare, oboseala etc.) pe o scara de la 1 la 7. Metoda a fost testata pentru prima data pe un grup de 900 de femei din Texas, iar rezultatele au fost… surprinzatoare. In urma centralizarii datelor, a reiesit ca cele mai placute cinci activitati sint (in ordine descrescatoare): sexul, socia­lizarea, relaxarea, rugaciunea sau meditatia si mincatul. Exercitiul fizic si privi­tul la televizor sint undeva la mijlocul listei. In schimb, cresterea copiilor ramine la coada, intre gatit si curatatul casei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet