Frumusetea vine din interior

Trend-urile din domeniul chirurgiei intime ofera noi valente celebrului dicton „frumusetea vine din interior“ si vin in intampinarea femeilor dornice de frumusete, perfectiune si clipe de extaz. Pun pariu ca ti-am starnit curiozitatea…

Frumusetea vine din interior

Diferente ireconciliabile

De ce sa stea incompatibilitatea sexuala in calea iubirii adevarate? Chirurgia are un raspuns pentru aceasta problema de cuplu prin perioneorraphy (operatia pentru micsorarea orificiului vaginal), fentons operation (operatie pentru marirea orificiului vaginal) si vaginoplastie (stramtarea vaginului), conform dr. chirurg plastician Morad Iancu.

Mai demult, un medic ginecolog mi-a povestit neoficial (drept urmare, nu pot sa il citez cum se cuvine) ca a realizat multe vaginoplastii imediat dupa nasterea naturala, cand zona genitala a femeilor trebuia reconstruita oricum. Si i s-a intamplat sa primeasca sugestii de la soti cu privire la dimensiunea vaginului, cu acordul doamnelor, desigur.

Hm, daca m-as confrunta cu o situatie de incompatibilitate, cred ca as apela la o procedura mai putin invaziva, precum cea cu laser (care face parte mai mult din capitolul „reintinerire vaginala”). Dar nu uita ca ai si posibilitatea de a-ti trimite partenerul sa se opereze. Stiu cu siguranta ca exista interventii de marire a penisului dupa cantitatea de spam din Inbox-ul meu (sau o fi vorba de produse care au acest efect?) si am aflat de pe Internet ca sunt si interventii de micsorare a penisului. Deci iata ca nu exista probleme, ci doar solutii!

Izvor de tinerete

Vaginul e un izvor de tinerete deoarece realizeaza actul suprem de creatie. Deci trebuie sa-i oferim tot respectul indiferent de cum arata sau cum se modifica in timp. Iar acum, ca am lamurit acest aspect, putem vorbi despre metodele de reintinerire. La urma urmei, degeaba arati ca o papusa (fie si cu ajutorul procedurilor hi-tech) daca nu te poti bucura de frumusetea ta la intensitate maxima, indiferent de varsta.

Dr. Lavinia Zalupca mi-a explicat ca intinerirea vaginala este un subiect abordat cu foarte multa seriozitate, sunt chiar si institute dedicate acestei ramuri medicale. Si mi-a povestit despre realizarile doctorului Matlock, acel guru cu care te vei intalni de multe ori pe parcursul articolului. Multumita lui, mucoasa vaginala poate fi redensificata, iar tonusul ei poate fi restaurat dupa o nastere sau dupa multi ani de sex torid cu procedura Designer Laser Vaginoplasty.

„Arsura provocata de laserele cu care se efectueaza acest procedeu are doua efecte: vindecarea zonei determinate prin ardere si o usoara scurtare a fibrelor din piele determinata de caldura degajata. Strimtarea vaginului este un alt rezultat provocat de arderea mucoasei pe o adancime de cativa microni”, explica dr. Calin Dobos. Intinerirea vaginala poate fi realizata cu laser, dar si chirurgical. Diferenta dintre cele doua proceduri o face durata efectului: cea cu laser are un efect temporar de aproximativ doi ani, in timp ce operatia are un efect permanent. Alegerea iti apartine!

Ce se mai intampla cu vaginul odata cu trecerea timpului? Probabil nu vrei sa stii, dar iti voi spune oricum. Pe langa „largire”, hiperpigmentare, pierderea elasticitatii sau aplatizarea striatiilor, se mai lasa si labiile. Deci gravitatia isi spune cuvantul chiar daca nu uitam niciodata sa purtam bikini. Toti medicii mi-au confirmat ca, atunci cand se atrofiaza si isi pierd tonusul, labiile mari pot fi injectate cu un filler precum acidul hialuronic sau grasimea proprie pentru a-si recapata aspectul fresh.

Think pink

Dupa cum glumea Justin Timberlake intr-un interviu acordat Elle USA, diferenta dintre o doamna si o domnisoara este ca femeia este purpurie, iar fata este roz, daca o studiezi in intimitate. Aceasta gluma puerila, care m-a facut sa ma intreb cine se crede, de fapt, acest Justin, ascunde un adevar pur. Odata cu inaintarea in varsta, labiile capata o culoare mai intensa. „Acest lucru nu se intampla din cauza frecarii de lenjerie cum s-ar putea crede, decat daca pacienta e mai plinuta. In zona genitala se gasesc mai multe melanocite care isi intra in rol si astfel se explica pigmentarea. Fenomenul poate fi provocat si de contactarea unor micoze cutanate sau de un sindrom paraneoplazic”, spune dr. Lavinia Zalupca.

Dar odata ce „raul” a fost facut, ce putem face pentru a obtine din nou acea nuanta trandafirie? Dr. Morad Iancu mi-a spus ca una dintre metode este peeling-ul, insa a fost destul de rezervat in a recomanda aceasta procedura si pot sa inteleg de ce. Este o experienta dureroasa, care, in pofida rezultatelor excelente, se lasa cu piele cojita si usturimi. Si stiu asta pentru ca am experimentat pe fata. Ouch! Din spusele medicului, am inteles ca mai mult starurile porno recurg la aceasta metoda.

Insa am descoperit un salon care ofera o depigmentare suava a zonei intime cu produse si aparate japoneze. Trebuia sa ma gandesc ca niponii vor inventa o solutie pentru depigmentare, nimeni nu e mai obsedat de albirea si de ingrijirea corecta a pielii decat sunt ei (OK, poate doar coreenii). Japan Stone Spa ofera servicii de depigmentare inghinala, anala si in zona axilelor, adica acolo unde hormonii isi fac de cap. „Intregul proces are o durata de o jumatate de ora, timp in care se realizeaza o procedura care se aseamana cu un tratament facial, adica include pasi precum gomajul sau hidratarea. Tratamentul incepe cu aplicarea unei spume pentru deschiderea porilor urmata de un gomaj enzimatic pentru depigmentare, iar dupa aceea se aplica un serum cu vitamina C si se foloseste un aparat numit Plasma Handy. La final, se foloseste o masca cu rol de depigmentare”, explica Aneta Antoaneta Manea, cosmeticiana si managerul Japan Stone Spa. Trebuie sa recunosc, procedura suna a rasfat in toata regula. Dar spre deosebire de peeling, care teoretic depigmenteaza dupa o singura procedura, pentru a vedea rezultate in urma tratamentului japonez e nevoie de minimum sase sedinte. Si in pofida faptului ca produsele folosite au titlul de „whitening”, tonurile obtinute sunt de roz – adica se revine la nuanta ta naturala. „Tratamentul e accesibil ca pret, iar feedback-ul pe care l-am primit de la cliente este foarte bun”, mi-a explicat Antoaneta. Insa cea mai mare curiozitate care ma incerca era legata de tipul de femei care recurg la aceasta procedura. Si am aflat ca au fost doritoare din toate categoriile sociale, de la studente pana la femei de afaceri sau familiste convinse. Si m-am simtit mai demodata ca french-ul clasic.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet