Durerile menstruale, la fel de severe precum atacul de cord

Noi, femeile, știam deja cât de dificile pot fi aceste zile, însă acum avem și dovada.

Durerile menstruale, la fel de severe precum atacul de cord

Aproape orice femeie simte în fiecare lună dureri insuportabile. Durerile menstruale pot fi atât de puternice, încât nici măcar pastilele obișnuite nu au efect, iar femeile sunt nevoite să stea acasă în aceste zile. Și, dacă până acum oamenii nu erau convinși de intensitatea acestor dureri, acum avem și o dovadă.

Potrivit unor noi cercetări, intensitatea durerilor menstruale poate fi comparată cu cea pe care o poate simți o persoană în timpul unui atac de inimă.

Dismenoreea, așa cum se numește această afecțiune, a fost considerată la fel de serioasă precum o boală a inimii. Potrivit declarației date de profesorul John Guillebaud, de la University College London, pentru Quartz, durerile menstruale pot fi la fel de severe precum un infarct.

Ei bine, dacă treci și tu prin astfel de momente în fiecare lună, acest lucru nu te surprinde, însă pentru toți cei care considerau că exagerezi, asta este dovada că știu prea puține despre sănătatea femeilor. „Bărbații nu înțeleg și nu a primit atenția pe care o merită. Cred că este un lucru de care trebuie să avem grijă, ca orice altceva din medicină”, a declarat John Guillebaud.

Dismenoreea afectează aproximativ 50 % dintre femeile de vârstă reproductivă, iar durerile sunt atât de puternice încât acestea nu își pot continua activitățile cotidiene câteva zile. Acest procent ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă, iar această afecțiune să fie tratată la fel ca orice altă problemă medicală serioasă.

Citește și:
Cat de normale sunt durerile menstruale puternice?

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet