Dinner with the Doctor!

Cristina Bâtlan și Dinner with the Doctor, o întâlnire la care trebuie să participi.

Dinner with the Doctor!

Cristina Bâtlan este o susținătoare a unui stil de viață sanatos, bazat pe o dietă din plante și cereale integrale (neprocesate industrial) și bineinteles, mult sport.

Aceasta, împreună cu Asociația Beneva l-a invitat pe Dr. Colin Campbell, autorul celui mai important studiu de nutriție: Studiul China, în Romania. Evenimentul a fost un succes, și asa a descoperit cât de interesați sunt românii de acest subiect.

Anul acesta, Cristina Bâtlan și Integrative Life, împreună cu toți partenerii lor, pregătesc un eveniment de lifestyle educativ, avându-l ca invitat pe celebrul doctor american Michael Hollie, inițiator al programului –Dinner with the Doctor' în SUA, și unul dintre consilierii medicali ai documentarului Eating you alive

Acest eveniment este pentru oameni și despre oameni, despre problemele lor actuale, despre faptul că obiceiurile alimentare și stilul de viață au legatură cu starea de sănătate, despre cum și ce să mănânci pentru a fi sănătos. Evenimentul își propune să fie un semnal de trezire și de conștientizare.

Dr.Hollie va discuta cu publicul român despre legătura dintre alimentație și stilul de viață în prevenția și tratarea bolilor grave ale societății moderne: bolile cardio – vasculare, cancerul, diabetul și obezitatea.

Conferinţa nu este doar teoretică, ci şi practică. Participanții vor învăţa despre nutriţie, vor experimenta gusturi noi, preparate gătite sănătos.

Pentru fiecare seară au fost alese câte două teme de discuţie, iar participanţii vor putea pune întrebări. Aceștia vor afla cum să prepare aceste mâncăruri, cum să îmbine produsele organice.

Există o percepţie greşită legată de faptul că a fi vegan este foarte scump, că trebuie să îţi permiţi. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. Se va prezenta informaţia la nivel teoretic şi practic, prin experimentarea unui mod de viaţă sănătos, aşa cum se face si în cadrul taberelor Integrative Life. Participanții vor afla rețetele delicioaselor gustări și de unde ar putea să cumpere ingredientele.

Conferințele vor avea loc in zilele de 2, 3 și 4 mai, la orele 18.30 , la Clubul Diplomatic București.

Miercuri 2 mai, ora 18.30 Bolile de inimă – Sunt medicamentele singura soluție?'

În România, principala cauză de deces este reprezentată de bolile cardiovasculare. În majoritatea cazurilor, bolile de inimă pot fi ameliorate prin schimbări ale dietei și ale stilului de viată. Dr Hollis va prezenta căteva dintre soluțiile care pot diminua tensiunea arterială, nivelul colesterolului și pot reduce riscul de infarct miocardic.

Joi, 3 mai ora 18.30 Prevenirea și combaterea cancerului'

În prezent se apreciază că una din 6 persoane va dezvolta această maladie pe parcursul vieții Stilul de viață sănătos și o dietă alimentară corectă sunt factori decisivi în prevenirea cancerului. Informațiile obținute în această conferință vor ajuta la adoptarea unui stil de viață nou care să ajute la prevenirea, încetinirea evoluției bolii, sau chiar la combaterea ei.

Vineri, 4 mai ora 18.30 Diabetul și obezitatea au doar cauze genetice?

În lume numărul persoanelor obeze și al celor diagnosticate cu diabet zaharat tip 2 crește alarmant. Există soluții de prevenire și chiar de vindecare a diabetului de tip 2? Se poate ajunge la greutatea ideală care poate fi menținută fără dietă? La toate aceste întrebări va răspunde dr Michaell Hollie care îi va ajuta pe participanți să înceapă un nou stil de viață.

Intrarea la fiecare conferință se face pe bază de bilet. Prețul este de 188-235 ron/pers în funcție de tipul de bilet ales. Vânzarea se face pe website-ul asociației www.integrativelife.ro, secțiunea tickets conference și pe www.iabilet.ro.

Dr. Michael C. Hollie este specializat în astm, alergii și imunologie. Și-a obținut diploma de licență de la Colegiul din Idaho și a absolvit Loma Linda University School of Medicine, California. Este membru al American Academy of Allergy, Asthma and Immunology, American College of Allergy and Immunology și al American College of Lifestyle Medicine.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din health & diet