Din cauza pandemiei „nu vor fi sărbători ca altădată”, avertizează Raed Arafat

Șeful DSU avertizează că nu vom avea sărbători ca altădată iarna aceasta, dar subliniază că autoritățile nu vor interveni în viața privată și fiecare persoană trebuie să își calculeze propriul risc.

Din cauza pandemiei „nu vor fi sărbători ca altădată”, avertizează Raed Arafat

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a vorbit despre cum ar trebui să se gândească românii la sărbători, în condițiile creșterii accelerate a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus din ultima vreme. Acesta a explicat că statul nu poate interveni în spațiul privat al cetățenilor, dar poate veni cu sfaturi astfel încât răspândirea virusului să fie limitată.

Raed Arafat a insistat că „nu putem să ne așteptăm la sărbători ca în anul 2019, asta e clar', și a vorbit despre măsurile care se vor menține, cu siguranță, și în luna decembrie. Acesta nu a anunțat noi măsuri, momentan. „Limitele generale le știm deja: masca cred că va fi și atunci, distanțarea va fi și atunci, limitele la activitățile în spațiile închise vor fi și atunci, cel mai probabil. Dacă vor fi și alte măsuri, asta n-am cum să prezic de pe acum. Important e să sesizăm cu toții că n-avem cum să avem o sărbătoare similară cu cea din 2019.”

Arafat a vorbit, însă, despre eventuale măsuri care ar putea fi luate suplimentar, fără să precizeze care ar fi acestea. „Vom fi în mijlocul pandemiei, în valul doi și vom fi și cu risc că, dacă nu respectăm regulile, să ne trezim cu o creștere în ianuarie-februarie. Încă vom fi în timpul iernii, care este sezonul preferat de acest virus.”

De altfel, Raed Arafat a precizat și că populația este mai expusă în familie, mai ales la mesele de sărbători. „În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeași casă, da! În familie lărgită înseamnă că vin și alții la tine, ți-ai asumat imediat un risc!”

Specialistul a subliniat faptul că Guvernul nu poate interveni în viețile private ale oamenilor, așa că aceștia sunt cei care vor trebui să își calculeze riscurile la care se expun organizând petreceri de sărbători.

„Nu putem să intrăm în casele oamenilor și să spunem ce să facă. Asta este răspunderea lor acolo. Dacă tu vrei să sărbătorești cu încă două-trei familii, ți-ai crescut mult riscul de a te infecta, pentru că bănuiesc că nu vei sta în noaptea de Crăciun cu mască. Asta e imposibil. Așa că modul în care îți organizezi masa de Crăciun, dacă aduci și bunicii, și alți prieteni și mai multă lume, care stau în alte zone, riscul de transmite este mai mare. Ăsta e un lucru logic.”

„Fiecare calculează riscul pe care vrea să și-l asume. Noi încercăm să limităm riscul de răspândire în spațiile publice, la locul de muncă, dăm sfaturi pentru spațiile private, dar acolo nu avem cum să mergem să controlăm, nici nu este normal. Acolo depinde de fiecare persoană și de cât de mult conștientizează riscul cu care se confruntă”, a precizat Raed Arafat referindu-se la viitoarele sărbători de iarnă.

Citește și:
Covid-19 sau răceală? Un medic pediatru îți spune cum să identifici corect simptomele copilului tău

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video