Dieta vegetariana (cu carne pe post de garnitura)

Imi place carnea. Unii spun ca e imoral, e nesanatoasa si ingrasa. Trebuie sa renunt? Sa devin vegetariana? ELLE cauta o solutie pentru o nutritie sanatoasa.

Dieta vegetariana (cu carne pe post de garnitura)

Acum cativa ani, in Anglia, un grav dezechilibru alimentar a dus la moartea unui baietel de virsta prescolara. Tatal sau, vegetarian convins, a fost acuzat cu vehementa ca l-ar fi supus in mod abuziv unui regim alimentar mult prea strict, cu lapte de soia si suc de afine. Aceasta a produs mari carente nutritive si a dus la moartea baiatului. Dieta vegetariana trebuie controlata foarte atent, pentru a evita dezechilibrele. Vegetarienii sufera in general de carente de fier, calciu (exceptie fac vegetarienii care consuma lapte si brinza, desi acestia trebuie sa fie foarte atenti la aportul de grasimi) si vitamina B12 (care se gaseste numai in produse de origine animala).

Vitamina B12 e esentiala pentru regenerarea celulelor rosii si sanatatea sistemului nervos. Daca nu e controlata, rezerva de vitamina B12 se pierde complet in patru-cinci ani. Primul semnal de alarma perceput e o senzatie ciudata de furnicaturi in extremitati, urmata de pierderea simtului pipaitului. Daca nu e compensata, carenta ajunge sa se agraveze pina la paralizie si chiar moarte. Fierul e o parte importanta a hemoglobinei (partea co­lo­rata a celulelor rosii, care transporta oxigenul in corp). Ca­renta de fier intr-o dieta lipsita de carne nu trebuie sa mire pe nimeni. Carnea, mai ales cea rosie, fica­tul si rinichii, sint cele mai bune surse de fier usor de prelucrat de organism. Simptomele cele mai frecvente ale lipsei de fier sint oboseala, respiratia grea, lipsa puterii de concentrare si depresiile nervoase.

Ce trebuie sa faca un vegetarian in acest caz? Sa-si suplimenteze dieta cu surse vegetale foarte bogate in fier: fructe, legume verzi, cacao si ciocolata. Atentie, insa, obiceiul de a bea ceai in timpul meselor duce la scaderea capa­citatii de absorbtie a fierului, in timp ce sucul de portocale favorizeaza asimilarea lui de catre organism.

Carnea contine multi nutrienti absolut necesari orga­nismului. E cea mai accesibila sursa de proteine, din simplul motiv ca asigura aminoacizi asemanatori cu cei din proteinele umane. Atunci de ce se spune ca e nesanatoasa? Consumul de carne a fost mereu asociat cu „placerile carnii“, in timp ce vegetarianismul cu puritatea si controlul. O influenta foarte mare au avut-o adventistii de ziua a saptea din America. Cel mai mare sustinator al acestui curent a fost nimeni altul decit regele fulgilor de porumb, Dr. J.H. Kellogg. „Carnea se digera greu si corpul se umple de otravuri. Rezultatul? Dureri de cap, acnee, depresii nervoase, probleme ale rinichilor.“

Se pare ca cei care consuma carne sint mult mai expusi into­xicatiilor alimentare si indigestiilor. Statisticile publicate in Statele Unite arata ca animalele sacrificate sint testate contra reziduurilor toxice alimentare intr-o proportie mai mica de 1 la 250.000. Anual se inregistreaza sute de mii de oameni afectati, din care 100-200 sint cazuri mortale. De aceea, orice bucata de carne in stare cruda trebuie tratata ca fiind contaminata si considerata o potentiala sursa de intoxicatii. Pina la consum, se congeleaza obligatoriu. Pentru preparare se spala cu multa atentie si se consuma numai dupa ce a fost supusa unui tratament termic de minimum 15 minute. Exista, insa, agenti care rezista chiar si celor mai inalte standarde de igiena.

Acum cativa ani, in Marea Britanie au fost sacrificate peste 170.000 de vite intr-un efort disperat de a proteja consumatorul de BSE, cunoscut la noi ca „boala vacii nebune“. Aceasta boala a fost recunoscuta pentru prima data in 1986. Aparitia ei e aproape ridicola. Cineva s-a gindit ca ar fi bine sa incerce sa transforme bovinele din ierbivore in carnivore. Si le-a hranit cu ramasitele (procesate, desigur) unor oi bolnave. In loc sa se dezvolte, bietele vaci s-au contaminat si au murit. In cazul BSE, agentul care produce imbolnavirea e rezistent la sterilizare si are o perioada de incubatie foarte lunga. Ca sa fii pe deplin sigura ca nu ai fost supusa unei astfel de infectii, trebuie sa nu fi mincat carne de vita in ultimii 20 de ani! Sau te poti proteja de orice forma de imbolnavire cu astfel de agenti evitind sa maninci carne, produse din carne, patiserie cu carne.

Arhiva revistei ELLE
Foto : Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet