Despre miscare, in pas vioi

Miscarea e viata si viata e miscare. Iar instigarea populatiei comode la sport e o problema atat de arzatoare, incat a nascut si campanii sociale. Insa mai mult sport chiar inseamna mai multa sanatate?

Despre miscare, in pas vioi

Habar nu am cum de mi s-a nazarit intr-o zi sa incerc sa fac podul. Asa, din picioare, cum l-am facut de mii si mii de ori pe vremea cand saream coarda, jucam frunza si sotronul, iar bara de batut covoare din fata blocului era instrumentul meu de acrobatii. Cred ca n-are rost sa spun ca m-am dezechilibrat si mi-am trosnit spatele, desi activitatea fizica nu-mi e straina: imi place sa mai fac Pilates, sa inot cu fiecare ocazie si, in plus, merg foarte repede dimineata spre birou (chiar topai pe scari!). Urmatoarea deziluzie a fost ca roata pe care am incercat sa o fac a iesit stramba si chinuita, iar de spagat sau sfoara nici n-a mai putut fi vorba. Si ii dau dreptate unui prieten care ma ironizeaza, mai mult sau mai putin subtil: „Voi, femeile! Copilaria e o perioada foarte importanta din viata. Doar ca a trecut. Pe bune!.

Insa dincolo de lipsa antrenamentului, am simtit ca e ceva mai mult la mijloc si am inceput sa cercetez problema. „Inca de la primii pasi, cand copiii se dezvolta, alearga catre orice persoana sau loc dorit. In mod natural si subconstient, ei aleg aceasta forma de miscare permanenta, obositoare pentru noi, adultii, fiindca natura ne-a creat pentru miscare. Ea stie ce ii trebuie corpului pentru a se dezvolta – o musculatura lucrata, permanent in forma, atrage dupa sine o dezvoltare corespunzatoare, mi-a scris dr. Vlad Predescu, medic primar ortopedie-traumatologie, doctor in stiinte medicale.

Si am fost surprinsa sa descopar ca organismul isi modifica structura chiar si la tinerii adulti care practica cu succes sedentarismul. Adica pe masura ce imbatranim (pardon, ne maturizam) ni se scurteaza articulatiile, muschii isi pierd tonusul, iar pielea, elasticitatea. „Numeroase studii au demonstrat ca printre cauzele osteoporozei la femei se afla si lipsa activitatii fizice. De altfel, Journal of the Federation of American Societies for Experimental Biology sustine ca s-a demonstrat faptul ca anumiti stimuli fizici duc la preschimbarea celulelor stem in tesut osos, in timp ce sedentarismul le transforma in grasime. Sedentarismul atrage dupa sine cresterea in greutate, care duce la suprasolicitarea articulatiilor, a completat dr. Predescu.

Cand suntem mici, totul in corpul nostru e mai flexibil, adica suntem gumati si moi. De aceea micutilor nu le trebuie neaparat un antrenor personal si ore intregi de chin ca sa poata executa trucuri acrobatice, iar noua, da. Iar aceste schimbari pot fi observate cu ochiul liber. Insa foarte multe efecte secundare ale lipsei de miscare sunt mult mai grave, desi nu sunt la fel de usor de reperat.

„Sedentarismul este boala vietii moderne, care cauta sa ne ofere comoditate prin toate mijloacele posibile. Astfel, corpul uman, care a fost creat sa faca efort fizic, se afla intr-un impas de adaptare si de aceea incepem sa vedem efectele nocive ale sedentarismului peste tot: obezitate, tensiune arteriala ridicata, diabet zaharat, osteoporoza, colesterol ridicat, dereglari metabolice, dureri de spate, spune Anca Vasile, Instructor Pescariu Sports&Spa. Si asta nu e tot… „Stilul de viata prea comod incetineste toate functiile organismului (asta insemnand arderi mult mai lente) si afecteaza coloana vertebrala, punand presiune constanta pe discurile intervertebrale lombare. Totodata, viata sedentara poate duce chiar si la depresii, care la randul lor conduc la probleme cardiace, explica Ioana Burciu, kinetoterapeut La Bibliothèque Centre Beauté.

Aceste amenintari sperie si ne pun in garda, in timp ce beneficiile miscarii fizice ne seduc si ne trimit la alergat si la aparatele de fitness.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet