Cursa pentru silueta perfecta de mireasa

Numeri zilele pina la marele eveniment? Si in loc sa fii ultra-fericita, iti masori in oglinda trupul voluptuos si te gindesti ca vei fi ratusca cea urita la propria nunta? Opreste-te, respira adinc si urmeaza indicatiile noastre in fitness si nutritie. Te vor face sa te simti si sa arati cum nu se poate mai bine!

Cursa pentru silueta perfecta de mireasa

Cind vine vorba de nunti, totul trebuie sa fie perfect: rochia, coafura, machiajul (desigur), tortul, invitatiile si absolut tot repertoriul dj-ului. Nimic nu trebuie lasat pe planul secund, nici macar outfit-ul nasei, pe care toata lumea o ia, inevitabil, in colimator. Si daca acest personaj al nuntii este strict analizat sub lupa, ima­gineaza-ti ce lupta se da in sufletul miresei, care se presupune ca trebuie sa fie cea mai frumoasa, sociabila si plina de energie fiinta a serii. Si culmea e ca cele mai multe dintre ele reusesc sa-si pastreze pe tot parcursul petrecerii zimbetul larg, buna dispozitie si agilitatea in miscari pe care eu, una, greu mi-o dobindesc chiar si dupa citeva zile bune de somn.

Tot intrebindu-ma care ar putea fi secretul lor, am ajuns la o concluzie de care sint foarte mindra si care face chiar subiectul articolului de fata. Draga mea, cele mai multe dintre viitoarele mirese adopta o atitudine foarte prietenoasa fata de fitness, cu mult inainte de nunta (sa zicem citeva luni, in functie si de cite kilograme vor sa sacrifice pentru marea zi), dar fara sa-si neglijeze bunele obiceiuri in materie de nutritie. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa fi studiat fizica atomica pentru a intelege ca, daca vrei sa rezisti pe tot parcursul ceremoniei si al nuntii propriu-zise, ai nevoie de o alimentatie echilibrata si de citeva ore bune de sport care sa te ajute sa diminuezi nivelul de stres.

Acestea fiind zise (sau scrise, nu mai conteaza), hai sa vedem impreuna ce pasi ar trebui sa respecti pentru ca ziua cea mai frumoasa din viata ta, asa cum i se spune adesea, sa nu se transforme intr-un calvar. De regula, cele mai multe viitoare tinere sotii isi doresc sa slabeasca fantastic de mult pentru ziua nuntii lor, in ideea ca vor arata ca niste zeite coborite din cer direct in bratele mirilor. Dar iti spun sigur ca o astfel de manevra, respectiv o cura sinonima cu anorexia, nu te va face deloc atragatoare, ci din contra, te va imbolnavi si te va face sa arati de nerecunoscut chiar si pentru iubirea vietii tale.

Vrei sa slabesti si sa ai o alura fenomenala? Atunci incearca sa adopti un stil de viata sanatos, axat pe o alimentatie echilibrata (din care sa nu-ti lipseasca fibrele, proteinele, carbohidratii si chiar grasimile, dar evident nu in cantitati exagerate). Si incearca sa faci loc in viata ta orelor de sport, care sa-ti creasca masa musculara si sa te ajute sa pierzi din stra­tul adipos. O dieta mult prea dura (cum ar fi aceea bazata pe zeama de varza degustata 24 de ore din 24) te va aduce aproape de colaps. E prea putin probabil ca, daca iti propui sa slabesti cu doua saptamini inainte de nunta, vei reusi sa slabesti cinci kilograme. OK, daca te infometezi, poate vei slabi mai mult de atit.

Dar sfatul meu si al intregii redactii ELLE este sa nu te hazardezi cu astfel de planuri deloc marete, ci sa iti stabilesti teluri realiste si de bun-simt. Si totusi, ce ar trebui sa maninci pentru ca sa arati extraordinar in fata altarului? In primul rind, cit mai multe alimente bogate in fibre, care iti vor da senzatia de satietate si care iti vor imbunatati metabolismul. In plus, vor ajuta la o mai lenta absorbtie a carbohidratilor in singe, atenuind asadar senzatia de foame.

Incearca sa limitezi pe cit posibil consumul de dulciuri si de bauturi carbogazoase (si in general evita mincarurile care iti plac foarte mult fiindca sint bogate in sare sau zahar si deci nocive pentru sanatatea si silueta ta). Si probabil cel mai bun sfat pe care ti l-as putea da este sa incerci sa arzi mai multe calorii decit consumi. Alege o alimentatie bogata in vitamine, minerale, acizi grasi, aminoacizi, nutrienti, care te vor mentine frumoasa si sana­toasa si dupa nunta.

Fiindca de ce sa nu recunoastem ca nunta poate fi pretextul ideal pentru a incepe sa duci un stil de viata sanatos (gata cu burlacia si cu escapadele nocturne botezate cu alcool!). Incepe fiecare zi cu un mic dejun copios, care sa in­cluda multe fructe. Alege gustari mici si dese in loc de trei mese bogate in calorii. Si un alt detaliu important: hidrateaza-te din plin! Secretul unui ten luminos si al unui tonus muscular de invidiat sta in hidratarea organismului, fie cu apa plata cu lamiie (cum bine zicea un spot publicitar), fie cu ceaiuri neindulcite (ti-am zis doar sa eviti dul­ciurile si zaharul), dar bogate in antioxidanti.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet