Cum să te ferești de Covid-19 de sărbători: ce să eviți și cum să te protejezi mai bine

Autoritățile se tem de un val de Covid-19 de sărbători, când oamenii tind să se reunească și să uite de regulile de protecție. Ce să eviți și cum să te protejezi cât mai bine?

Cum să te ferești de Covid-19 de sărbători: ce să eviți și cum să te protejezi mai bine

În toată lumea e estimat deja un val de îmbolnăviri de Covid-19 de sărbători, dat fiind că aceasta este perioada predilectă pentru întâlniri în familie și între prieteni, iar vremea nefavorabilă va însemna, automat, și că multe dintre aceste reuniuni vor avea loc la interior, fără a se respecta măsurile de protecție precum purtarea măștii sau menținerea distanțării fizice.

Și, deși cea mai sigură metodă pentru a nu te îmbolnăvi de Covid-19 de sărbători este să stai acasă, cu aceleași persoane cu care petreci în mod normal timpul și despre care știi că urmează anumite precauții, știm și că lucrul acesta nu se va întâmpla în toate cazurile. Tocmai de aceea e bine să știi la ce te expui și cum să te ferești cât mai bine.

De aceea, medicii din toată lumea dau declarații privind pregătirea pentru astfel de evenimente care vor fi pentru mulți un fel de supapă după un an greu, o perioadă în care e foarte posibil ca grija pentru tine și pentru ceilalți să fie lăsată pe planul al doilea. Tot medicii explică și felul în care se poate răspândi virusul în astfel de condiții, ceea ce poate conduce la o avalanșă de cazuri de Covid-19 de sărbători și imediat după acestea.

Cameron Wolfe, medic specializat în boli infecțioase la Duke University School of Medicine, spune că adunările între oameni de toate vârstele sunt evenimente cu potențial mare de răspândire a virusului, ceea ce nu e de mirare, dat fiind că familiile se adună în interior, de obicei la o masă la care participă oameni din mai multe generații. În plus, oamenii călătoresc dintr-o parte în alta, studenții se întorc acasă din cămine, iar persoanele în vârstă, mai vulnerabile decât ceilalți, ajung să aibă contact cu ceilalți.

„Cred, din păcate, că modalitatea cea mai probabilă în care oamenii se vor îmbolnăvi de Covid-19 de sărbători va fi acest tip de adunare în interior”, a declarat și Marybeth Sexton, specialistă în boli infecțioase la Emory University School of Medicine, pentru Huffington Post. „Sărbătorile vor fi o perioadă în care oamenii se vor întâlni, vor răspândi virusul și se vor întoarce acasă și vor răspândi și în comunitățile lor.”

În plus, spune Sexton, „vor fi mulți oameni la un loc, care și-au asumat riscuri diferite, în spații interioare care nu sunt bine ventilate. Și mai ales de sărbători, e puțin probabil ca oamenii să poarte mască, în condițiile în care se mănâncă și se bea.”

Și ceremoniile religioase, acolo unde acestea pot avea loc, pot fi evenimente care să cauzeze focare de Covid-19 de sărbători, dat fiind că sunt ocaziile unde poți întâlni o mulțime de necunoscuți despre ale căror metode de precauție nu știi mare lucru.

Și faptul că mergi acasă poate fi extrem de riscant. „Ce e un aeroport dacă nu un loc unde se amestecă oameni din multe părți?”, se întreabă retoric Cameron Wolfe. În avioane, trenuri etc. călătoresc mai mulți străini împreună, pentru perioade lungi de timp, iar distanțarea nu este posibilă. În plus, chiar dacă pasagerii poartă măști, tot le vor da jos la un moment dat pentru a bea apă sau pentru o gustare. De aceea experții în sănătate publică ne sfătuiesc să evităm să călătorim anul acesta.

În plus, asimptomaticii pot deveni sursele unor focare de Covid-19 de sărbători: „Pot să fiu complet inconștient de faptul că sunt bolnav și să răspândesc virusul”, spune Wolfe, care menționează că oamenii tind să fie mai precauți atunci când au simptome. De aceea este mai înțelept să eviți orice fel de adunare cu un număr mare de oameni.

O altă sursă de îmbolnăvire poate fi chiar impresia că, dacă urmezi regulile, nu te vei îmbolnăvi, pentru că oamenii presupun că respectarea lor elimină riscurile. Însă, deși extrem de utile, spălarea mâinilor, purtarea măștii de protecție, distanțarea fizică nu sunt niște metode care nu dau greș niciodată, ci unele care diminuează doar riscul. Testarea, mai ales, poate fi înșelătoare, spune Cameron Wolfe. „Greșeala pe care o fac oamenii e că se duc să se testeze și, când testul e negativ, cred că sunt complet în siguranță.”, ceea ce îi face să aibă ulterior comportamente riscante. Însă specialistul avertizează că un test negativ înseamnă doar că nu aveai virusul la momentul la care ai făcut testul, sau că virusul nu incubase încă.

Un lucru important pe care să îl ții minte dacă nu vrei să te expui la Covid-19 de sărbători este să urmezi regulile, știind că ceilalți tind să îi urmeze pe cei care o fac. „Tindem să facem ce fac și alții pentru că vrem să fim ca alții sau pentru că ne gândim: poate știu ei ceva, așa că o să fac și eu la fel”, subliniază Baruch Fischhoff, profesor la Carnegie Mellons Institute for Politics and Strategy.

Așa că anul acesta cel mai sigur ar fi să petreci sărbătorile acasă, iar dacă acest lucru nu este posibil, să te izolezi cu două săptămâni înainte, la fel cu toți cei care vor participa la petreceri, și să faci și un test. Chiar și în aceste condiții, numărul participanților la astfel de festivități ar trebui redus la minimum.

Citește și:
Cine are prioritate în campania de vaccinare? Controversă după apariția unui document care arată că angajații din ministere vor fi vaccinați înaintea populației generale

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video