Cum să reglezi un dezechilibru hormonal în mod natural

Un dezechilibru hormonal poate apărea oricând, însă el poate fi reglat și prin intermediul unei alimentații potrivite.

Cum să reglezi un dezechilibru hormonal în mod natural

Dacă te-ai confruntat până acum cu un dezechilibru hormonal, probabil știi cât de mult îți poate influența starea de spirit. Practic, hormonii îți pot influența atât sănătatea fizică, cât și cea mentală, starea de spirit, creșterea în greutate, precum și stările de anxietate.

Oricând vezi schimbări importante este bine să vorbești cu medicul tău, însă între timp ai putea face câteva schimbări în alimentație, mai ales dacă de obicei nu ai un stil de viață sănătos.

1. Mănâncă grăsimile bune

Grăsimea este importantă în producție hormonilor, așadar nu ar trebui să alegi produse slabe în grăsimi, ci să le alegi pe cele potrivite. Gătește cu produse care au grăsimi saturate sănătoase și asigură-te că adaugi și surse de omega-3 precum somon, avocado și migdale.

2. Renunță la zahărul rafinat

Știm, este dificil, însă dacă conștientizezi cât de importantă este alimentația pentru sănătatea ta, vei renunța la aceste produse, deoarece cresc nivelul de estrogen. Practic, toate dulciurile constituie un pericol, chiar și iaurtul cu arome sau sosurile pentru salate. Dacă vrei să îndulcești o băutură sau să faci prăjituri, alege variantele naturale, de exemplu mierea organică.

3. Asigură aportul suficient de vitamina C

Vitamina C este importantă pentru producerea de progesteron, un alt hormon care ajută la reglarea estrogenului în corp. Poți consuma citrice, căpșuni sau legume verzi.

4. Fii atentă la consumul de soia procesată

Soia conține un nivel ridicat de hormoni și zahăr, ceea ce înseamnă că ar putea crea un mediu cu un nivel ridicat de estrogen, care ar putea afecta și nivelul insulinei. Ferește-te de batoanele cu proteine care au și soia sau acele preparate care înlocuiesc carnea, deoarece conțin soia modificată și numeroase alte ingrediente periculoase.

5. Ia suplimente

Câteodată nu ne luăm toate vitaminele din alimentație, așadar nu este o idee rea să apelăm și la suplimente. De exemplu, omega-3, vitamina D, pudra de maca sau rhodiola pot ajuta la reglarea nivelului de hormoni din organism. La fel ca în cazul medicamentelor, este bine să consulți un medic înainte de a luat toate aceste suplimente.

6. Schimbă-ți stilul de viață

Dacă ai un stil de viață sedentar, care include și fast food este momentul să faci o schimbare radicală. Este greu de crezut că vei merge zilnic de-acum la sală, însă poți începe cu un antrenament ușor de acasă. Încearcă și meditația și yoga și vei vedea schimbări în scurt timp.

Citește și:
9 semne importante ca suferi de un dezechilibru hormonal care iti afecteaza aspectul fizic

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din health & diet