Vaccinul experimental împotriva coronavirusului a avut parte de un prim test pe oameni

Primul participant într-un test clinic al unui vaccin de protecție împotriva coronavirusului a primit ieri o doză experimentală.

Vaccinul experimental împotriva coronavirusului a avut parte de un prim test pe oameni

Oamenii de știință de la Kaiser Permanente Washington Research Institute din Seattle au început prima etapă de testare a unui potențial vaccin pentru virusul COVID-19. Vaccinul a fost dezvoltat în timp record, iar ieri cercetătorii au injectat un prim voluntar cu vaccinul experimental.

Studiul va fi efectuat pe 45 de voluntari tineri, fără probleme medicale, iar oficialii din sănătate susțin că validarea completă a unui potențial vaccin va dura între 12 și 18 luni. „Suntem echipa coronavirus acum. Fiecare vrea să facă tot ce poate în această situație de urgență, a declarat doctorul Lisa Jackson de la Institutul pentru Studii Medicale.

Evenimentul de luni reprezintă doar începutul unei serii de studii care să ne arate dacă vaccinul este sigur și funcțional. Jennifer Haller, o femeie din Seattle în vârstă de 43 de ani care ia parte la studiu, a spus că „ne simțim cu toții atât de neajutorați. Asta e o oportunitate extraordinară pentru a face ceva.

Voluntarii vor fi injectați cu diferite doze dezvoltate de Institutul Național pentru Sănătate și compania de biotehnologie Moderna Inc. Oficialii susțin că participanții la teste nu au nicio șansă să fie infectați în urma experimentelor deoarece dozele nu conțin virusul. Scopul testelor este de a verifica dacă vaccinurile prezintă efecte secundare îngrijorătoare.

Dar chiar și dacă testele vor merge bine, un vaccin care să fie distribuit în toată lumea nu va putea fi disponibil decât peste 12-18 luni. Acesta nu este însă singurul potențial vaccin – zeci de grupuri de cercetători din întreaga lume lucrează acum pentru creearea unui vaccin împotriva coronavirusului. Și oamenii de știință de la Inovio Pharmaceuticals lucrează la un vaccin. Producătorul american plănuiește să înceapă, luna viitoare, testele de siguranță pe câteva zeci de voluntari de la Universitatea din Pennsylvania și dintr-un centru de testare din Kansas City, urmând ca studiul să fie făcut și pe China și Coreea de Sud.

Doctorul Lisa Jackson a mai declarat și că a ajunge de la a nu ști de existența virusului la necesitatea creării unui vaccin într-un timp atât de scurt este fără precedent.

Citește și:
Barbara Lombardi, art director ELLE România, despre criza din Italia natală și cum a trecut prin trei săptămâni de izolare

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet