Ministerul Afacerilor de Interne a emis o nouă ordonanță militară. Recomandările devin obligatorii!

Ministrul de Interne Marcel Vela a susținut o conferință de presă prin intermediul căreia a anunțat noi decizii privind carantina totală în contextul încetinirii răspândirii COVID-19.

Ministerul Afacerilor de Interne a emis o nouă ordonanță militară. Recomandările devin obligatorii!

În urmă cu puțin timp, Marcel Vela, Raed Arafat și Bogdan Despescu au susținut o conferință la presă la Ministerul Afacerilor Interne. În cadrul acestei conferințe, au făcut făcute publice prevederiile Ordonanței Militare nr. 3. Noile restricții vor intra în vigoare începând cu data de 25 martie.

Conform Libertatea, persoanele vârstnice de peste 65 de ani pot ieși din casă doar în intervalul orar 11.00 – 13.00 și doar pentru cumpărături, asistență medicală, îngrijirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, pentru mișcare individuală sau pentru nevoile animalelor de companie, a anunțat Ministrul de Interne.

Deplasarea celor peste 65 de ani este permisă și în afara intervalului de timp dacă acest lucru se face în interes profesional sau pentru activități agricole. Aici intră medici, profesori, oameni de știință, agricultorii care dovedesc că sunt implicați în astfel de activități.

Ministrul a anunțat că de miercuri, ora 23.00, vor fi suspendate zborurile către și dinspre Franța și Germania pe o perioadă de 14 zile.

Ministrul Afacerilor de Interne, Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au susținut sâmbătă seară o conferință de presă cu privire la noile restricții și recomandări implementate pentru a încetini răspândirea noului tip de coronavirus. Iar de aseară, de la ora 22:00, au intrat în vigoare noile restricții de circulație în afara locuinței.

Ordonanța dată inițial recomanda cetățenilor să nu părăsească locuința în timpul zilei, iar dacă o fac să fie pentru bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale și în interes de serviciu. Au fost interzise grupurile mai mari de 3 persoane pe parcursul zilei și intrarea pe teritoriu României a cetățenilor străini, s-au închis mall-urile și cabinetele stomatologice. 

Conform ordonanței militare, în intervalul orar 22.00 – 06.00, cetățenii au voie să iasă din casă doar pentru strictul necesar, printre care cumpărături de bază, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijirea bătrânilor sau deplasări scurte în apropierea locuinței, precum și alte deplasări urgente. Orice persoană care părăsește locuința, fie în interes personal sau profesional, este nevoită să prezinte la solicitarea autorităților legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate.

Declarația pe proprie răspundere poate fi scrisă de mână și însoțită de actul de identitate. Trebuie prezentată reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării. Conform autorităților, aceștia pot fotografia documentele prezentate (declarație pe proprie răspundere și act de identitate).

Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Pe data de 16 martie România a intrat oficial în stare de urgență.

Citește și:
Carantină totală în România. Ce documente trebuie să prezentăm autorităților dacă ieșim din casă

Foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din coronavirus update