Cele mai bune 15 surse de antioxidanți

Te simți adesea lipsită de energie? Te-ai gândit că poate corpului tău îi lipsește ceva? Este posibil să nu ai cantitatea necesară de antioxidanți în organism.

Cele mai bune 15 surse de antioxidanți

Nu este însă cazul să te îngrijorezi. Sunt anumite alimente care sunt surse de antioxidanți. Vestea cea bună este că majoritatea sunt comune, accesibile, și vei putea să le incluzi imediat ce vei dori în dieta ta.

În primul rând, ce este un antioxidant?

Antioxidantul este, după cum ne indică prefixul, o moleculă ce oprește procesul de oxidare. Acesta reprezintă o reacție în lanț ce are loc într-o celulă și care duce în final, la degradarea celulei sau chiar la moartea acesteia. Prin urmare, alimentele bogate în această substanță, aceste surse de antioxidanți, vor preveni acest proces dăunător celulelor și îți vor îmbunătăți starea de sănătate. Iată câteva informații legate de alimentele bogate în antioxidanți.

Cele mai bune 15 surse de antioxidanți sunt:

1. Lămâia

Deja cunoscut pentru efectele sale benefice asupra tenului, fructul citric bogat în vitamina C conține și antioxidanți. Fii sigură că vei include lămâia în viitoarele tale mese.

2. Căpșunile

Căpșunile sunt și ele alimente bogate în vitamina C. Acest fruct delicios se numără printre principalele surse de antioxidanți, așa că nu ezita să le pui pe meniu, ca desert.

3. Nucile

Nucile conțin vitamina E care, contrar vitaminei C, poate fi stocată în ficat alături de grăsimi. Pe lângă nuci poți încerca migdalele, fisticul, caju, etc. Un studiu recent arată chiar că persoanele care consumă nuci pot trăi cu 2 ani mai mult.

4. Broccoli

Temuta legumă verde, detestată de toți copiii, este și ea un aliment bogat în vitamina C. Pe lângă aceasta, broccoli conține selenium, o altă substanță ce previne deteriorarea celulelor.

5. Ou

Oul este poate cel mai nutritiv aliment sau poate cea mai bună alegere la micul dejun. Conține vitamina E care, după cum am menționat mai sus, va împiedica procesul de oxidare.

6. Pește

Peștele conține selenium care va salva celulele și va împiedica distrugerea sub orice formă a celulelor.

7. Orezul brun

Ce-i drept, orezul brun nu se găsește la orice pas și nici nu putem spune că este la fel de apetisant ca o căpșună, dar are nenumărate proprietăți nutriționale. Orezul brun are puține calorii și nu are gluten.

8. Merișoare

Deși nu sunt exploatate zilnic de cumpărători, merișaorele sunt niște fructe de pădure bogate în nutrienți și antioxidanți.

9. Fasole

Fasolea este recunoscută pentru aportul său proteic, însă nu mulți știu că această legumă conține și cisteină, care reduce procesul de oxidare din interiorul celulei.

10. Vinul roșu

Este bine să consumi un pahar de vin roșu pe zi, căci îmbunătățește circulația sângelui. În plus, strugurii din care este făcut vinul conțin polifenoli care pot controla procesul de oxidare din organism.

11. Pepene

Unul dintre cele mai delicioase fructe este și un antioxidant. Pepenele este o sursă de glutation, ce apără celulele de toxine.

12. Cafea

Cafeaua este chiar benefică organismului dacă este consumată în cantități mici. Cu toate acestea, trebuie să fii foarte atentă, căci boabele de cafea normale pot avea pesticide. Îți recomandăm cafeaua organică.

13. Ceaiul negru

De obicei, ceaiul verde este cel asociat cu numeroase beneficii pentru organismul nostru. Ceaiul negru însă este bogat în antioxidanți și poate fi consumat în loc de cafea, dimineața.

14. Ovăz

Pe lângă faptul că reduce colesterolul, ovăzul se numără și printre cele mai bune surse de antioxidanți.

15. Bananele coapte

Cele mai multe persoane aruncă bananele prea coapte însă ai fi surprinsă să afli că acestea sunt una dintre cele mai importante surse de antioxidanți.

Citește și:
10 alimente bogate în vitamina A pe care să le adaugi dietei tale

Text: Smaranda Olariu
Foto: Instagram.com/leoniehanne

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din health & diet