Ce se întâmplă cu vaginul tău după ce naști?

Aducerea pe lume a unui copil nu presupune doar schimbări la nivel de stil de viață sau program de somn, ci e posibil să observi modificări și la nivelul vaginului.

Ce se întâmplă cu vaginul tău după ce naști?

Vaginul este tunelul prin care nou-născutul pătrunde în lume. Și e îndeajuns de flexibil cât să se dilate 10 cm, suficient cât să iasă capul copilului. Bineînțeles, după naștere, vaginul se schimbă, se poate simți mai larg, mai uscat sau chiar dureros. Acestea sunt îngrijorări motivate, deoarece majoritatea femeilor își doresc să-și reia rutina vieții lor, care include sexul. „Este de la sine înțeles că vaginul se lărgeşte după o naştere naturală. Fiecare caz e unic, deoarece fiecare femeie are propria elasticitate. Aşa că unele vagine se recuperează de la sine, iar altele păstrează un grad de largheţe. În ultima situaţie, neplăcerile sunt multiple, de la insatisfacţia partenerului şi cea a femeii, la incontinenţa urinară', a spus, pentru „Adevărul', medicul primar obstetrician Adina Boca.

Când o femeie rămâne însărcinată, mai mulți hormoni sunt eliberați în corp, iar cel mai important este progesteronul. Din această cascadă hormonală mai fac parte estrogenul, relaxinul și multe altele. Estrogenul stimulează fluxul sangvin către vagin pentru a-i spori elasticitatea, drept urmare, capabilitatea de a se extinde și de a se contracta. Iar relaxinul, după cum sugerează și numele, relaxează ligamentele pelvice, înmoaie și extinde cervixul pentru a-i permite pruncului să-și facă loc în lume. Însă ce se întâmplă după travaliu?

Voi avea vaginul inflamat?

Desigur, va exista o inflamație inițială care vine la pachet cu nașterea naturală. E posibil să te simți iritată câteva zile, săptămâni sau poate chiar luni de la travaliu. O parte din durere poate surveni în urma ruperii vaginului din momentul nașterii.

Voi avea cusături?

Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie informează că între 53% și 79% dintre femei au parte de lacerare sau rupturi. Acestea sunt împărțite în patru grade de severitate. Primul grad se referă la rupturile din jurul vaginului și a rectului (e posibil să fie nevoie de cusături, dar se vindecă de obicei în câteva săptămâni). Al doilea grad presupune ruperea țesutului din vagin, care în mod sigur necesită cusături. Al treilea grad vizează mușchii din jurul sfincterului anal – în acest caz e nevoie de chirurgie reparatorie și de mai multe săptămâni de convalescență. Iar al patrulea și cel mai dramatic tip de rupere vaginală afectează anusul și mucoasa membranei rectale. Și în acest caz, se apelează la chirurgie pentru reparare. Din fericire, în ziua de azi medicii au metode pentru a preveni rupturile severe de al treilea și de al patrulea grad, iar în ziua de azi au o frecvență de 2%. Însă e unul dintre motivele pentru care multe femei nu supraviețuiau nașterii în epocile anterioare.

Va fi vaginul mai larg?

Din păcate, nu există studii care să arate concret acest lucru, deoarece se consideră că miracolul nașterii nu trebuie studiat (!). Însă atât medicii cât și femeile care au trecut prin miracolul nașterii susțin că există schimbări la nivelul vaginului, însă modul și măsura în care e afectat depind foarte mult de corpul fiecărei femei. Și e un adevărat miracol că multe femei susțin că s-au refăcut complet după naștere. Acest lucru se întămplă de obicei la mamele foarte tinere.

Voi folosi tampoane mai mari?

Deși vaginul se contractă înapoi, mai ales după perioada de vindecare, poți observa mici schimbări în diametru și e posibil să optezi pentru un tampon de o dimensiune mai mare. Însă, de multe ori, aceasta e doar o senzație cauzată de slăbirea mușchilor pelvici, ce poate duce și la incontinență urinară.

Voi merge la baie foarte des?

Incontinența urinară poate dura aproximativ un an de la naștere și afectează atât femeile care au optat pentru naștere naturală cât și cele care au preferat cezariana. Dacă această problemă nu dispare în intervalul menționat, medicul poate recomanda fizioterapie pelvică sau chiar o intervenție chirurgicală.

Voi avea dureri în timpul sexului?

Este posibil ca sexul să fie dureros în prima perioadă după vindecare, dar senzația nu va persista. În general, medicii recomandă ca primul act sexual să se desfășoare la 4-6 săptămâni de la naștere. Însă fiecare femeie trebuie să își asculte corpul și să nu se simtă presată să facă sex doar pentru că a trecut perioada, ci doar atunci când se simte pregătită.

Voi avea vaginul uscat după naștere?

Dacă alăptezi, nivelul estrogenului va fi mai scăzut, iar asta poate duce la uscare vaginală și poate afecta calitatea actului sexual. Pentru orice eventualitate, e recomandată folosirea lubrifiantului. Și a preludiului prelungit.

Voi mai avea orgasme?

Desigur, dar senzația se poate schimba, pentru că mușchii tind să-și piardă din forță. Însă acest lucru se poate remedia cu exerciții Kegel. Pe de altă parte, orgasmele pot fi mai intense deoarece fix acele ruperi, atunci când sunt vindecate, vor duce la o vascularizare superioară și la o sensibilitate sporită.

Vor exista schimbări la nivel de secreție?

Da. Vaginul are o scurgere care conține sânge și resturi de țesut timp de câteva săptămâni de la naștere denumită lohii. În primele zile va curge o cantitate mai importantă, ca urmare va avea aspectul unei menstruații abundente. Însă pe parcursul a aproximativ șase săptămâni, devine roz și va fi din ce în ce mai puțin abundentă. Oricum, cert e că vei purta absorbante o perioadă.

Își va schimba vulva culoarea?

Nașterea duce la multe schimbări hormonale, drept urmare, e posibil ca vulva, subrațele, spatele gâtului și sfârcurile să se închidă la culoare. De multe ori, poate apărea și o dungă închisă la nivelul abdomenului, dar aceasta dispare la o perioadă după naștere. E posibil ca și cicatricile să afecteze culoare vulvei.

Vor fi schimbări la nivel de ciclulu menstrual?

Alăptatul suprimă cantitatea de estrogen eliberată, deci e posibil să ai parte de o menstruație mai puțin abundentă. Sau mai abundentă decât de obicei. Totul ține de echilibrul constelației hormonale proprii.

„Lumea se sperie: „Vai, ai născut vaginal, n-o să mai fii niciodată ca înainte!” Adevărul e că nu felul în care naști afectează perineul, ci sarcina în sine. Câte sarcini ai. Ce tonus există pe musculatura din zonă. Dar lumea e intimidată chiar și de cuvântul vagin'. E un tabu, de zici că e un secret bine ascuns al femeii. La două săptămâni de la nașterea naturală, abdomenul meu era la fel ca înainte, poate chiar mai plat. Dacă burta care a fost expandată atâtea luni și-a revenit așa rapid, îți dai seama că și vaginul poate face același lucru. Vaginul e dilatat doar în travaliu și expulzie, adică incomparabil mai puțin timp. Mie nu mi-a fost frică de ce se întamplă cu vaginul după nașterea naturală, pentru că știu că e un mit că se lăbărțează'. Sarcina în sine poate afecta întreg perineul, deci indiferent dacă femeia naște prin cezariană sau prin vagin. Plus că nașterea vaginală are beneficii incontestabile pentru bebeluș, sunt dovezi știintifice clare, iar asta a fost o prioritate pentru mine: ce e mai bine pentru copil. Și m-am pregătit. Am fost la un curs despre perineu, am învățat să fac niște exerciții speciale, inclusiv cu un balon care se introduce în vagin pentru tonus, într-o primă fază, și apoi se umflă progresiv, pentru a întinde țesuturile, spre final de sarcină. Și așa, am născut cu perineu intact, fără nici o ruptură. La două ore după naștere, reluam exercițiile de perineu, pentru tonifiere. Și sunt ca nouă. Dar adevărul e că acolo jos' lucrurile o iau la vale oricum, indiferent de cum ai născut. Să ne pregatim și să ne bucurăm de naștere. Să ne pregătim însă și de trecerea timpului, că asta sigur lasă urme. În alte țări, există programe speciale pentru sănătatea perineului, femeile sunt instruite să facă exerciții, pentru că apariția incontinenței urinare, atunci când strănuți sau tușești, nu e normală. Nu face parte din pachetul așa-s bătrânețile, maică'. Putem face exerciții Kegel, durează doar cinci minute în fiecare zi', explică Minuna Ioani Siminel, stomatolog, blogger și mamă a doi prunci, în urma a două nașteri naturale.

Citește și:
Mai multe cezariene, mai mulți bani

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din health & diet