Categoriile de angajați care se vor vaccina în etapa a doua, după extinderea campaniei de vaccinare

Categoriile de angajați eligibile pentru vaccinare în etapa a doua a campaniei au fost anunțate printr-o hotărâre de Guvern care intră în vigoare azi. Care sunt acestea?

Categoriile de angajați care se vor vaccina în etapa a doua, după extinderea campaniei de vaccinare

Categoriile de angajați eligibile pentru vaccinare în etapa a doua a campaniei naționale au fost extinse printr-o hotărâre de Guvern, iar lor li se alătură și alte categorii de persoane vulnerabile care fuseseră omise în primă fază. Printre acestea din urmă se numără persoanele fără adăpost și cele cu dizabilități. Așadar, conform hotărârii, se vor putea vaccina împotriva coronavirusului „persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea; persoane fără adăpost”.

Care sunt categoriile de angajați care se pot vaccina în etapa a doua?

În etapa a doua vor intra și categoriile de angajați din instituțiile publice care au fost omise în primă fază, precum:
– personalul-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Curtea Constituțíonală, Preşedinţie, Guvern, Consiliul Economic și Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Națională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora;
– personalul în activitate din cadrul celorlalte instituții din sistemul național de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și executorii judecătorești, interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției și avocații înscriși în tabloul avocaților întocmit potrivit Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,republicată, cu modificările și completările ulterioare.
– personalul navigant român maritim și fluvial;
– personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol);
– personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU);
– personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
– personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii;
– persoanele care asigură asistență medicală și socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);
– personalul din administrația publică locală;
– lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale;
– personalul din Administrația Națională de Meteorologie;
– membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
– personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune;
– inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora;
– personalul Curții de conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;
– personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței;
– sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi.

În același timp au fost anunțate și categoriile de angajați incluse în etapa a treia a vaccinării, cea care până acum era rezervată populației generale și pentru care nu fuseseră specificate anumite profesii.

Acum, aceasta vizează „persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unor unități, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu și al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate”:

i) lucrătorii din Industria extractivă,
ii) lucrătorii din Industria prelucrătoare,
iii) lucrătorii din hoteluri și restaurante,
iv) lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte activități de înfrumusețare,
v) lucrătorii din domeniul spectacole, activități culturale și recreative,
vi) lucrătorii din sistemul financiar, bancar și din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul și a celor care prestează servicii esențiale de plăți, administrare cont și investiții și operează infrastructuri critice naționale, precum și personalul critic de suport al acestora;
vii) membrii Uniunii naționale a notarilor publici,
b) populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la punctele 1 și 2 de la litera C;
c) populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Citește și:
Cât durează imunitatea la coronavirus obținută prin vaccinare? Răspunsul lui Raed Arafat

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Mai multe din health & diet