Care-i treaba cu pilula contraceptiva?

Nu exista un alt medicament despre care sa se fi scris sau sa se fi vorbit mai mult. Dar, la jumatate de veac si milioane de femei mai tirziu, inca ne mai intrebam: Care-i treaba cu pilula contraceptiva?

Care-i treaba cu pilula contraceptiva?

Am inceput de curand sa ma gandesc la pilula contraceptiva. Stiu, pentru cei 32 de ani pe care tocmai i-am implinit e cam tarziu, dar cumva, pana acum, nu am acordat prea multa atentie pastilei-minune despre care s-a dezbatut atat de mult, care e creditata drept cea mai revolutionara inventie a secolului trecut si care este ori blamata, ori ridicata in slavi, in functie de unghiul din care privesti lucrurile.

Totusi, cand am primit pe mail rezultatele unui studiu realizat recent in Romania, am devenit brusc foarte curioasa in legatura cu felul in care noi, femeile de aici, ne raportam la pilula. Asadar am propus, in sedinta noastra lunara, sa scriu despre asta, iar reactia imediata a colegelor mele de redactie a fost: dar nu stie toata lumea ca nu e OK? Mai ia cineva pilula in ziua de azi? Doar ca, dupa sedinta, la o sueta ceva mai intima, am aflat ca multe dintre colegele mele au luat pilula si ca unele dintre ele inca o mai folosesc. Iar dupa ce mi-am extins interogatoriile prietenoase pe Facebook, unde am mai chestionat cateva femei despre mijloacele de contraceptie pe care le folosesc, mi-am dat seama ca pilula este in continuare un subiect delicat pentru noi. Dar sa incep cu inceputul.

Pilula a venit in vietile noastre acum 53 de ani, intr-o vreme in care moravurile nu erau nici pe departe pe atat de relaxate cat sunt astazi. La vremea aceea, mica pastila cu hormoni pe care trebuia sa o iei in fiecare zi pentru a te feri de o sarcina nedorita a parut o inventie miraculoasa – ironic, cand ne gandim ca principalul ei parinte (caci au fost mai multi) era un catolic conservator care isi dorea sa creeze, de fapt, un tratament eficient pentru infertilitate. Ei, si momentul aprobarii pilulei pentru toata lumea care avea nevoie a coincis cu revolutia sexuala si cu ceea ce numim astazi eliberarea femeilor de pretutindeni. Suna ciudat pentru noi astazi, dar pe seama pilulei s-au pus o multime de pacate, de la sexul premarital (netolerat in epoca) la promiscuitatea crescanda si libertinajul care definesc pentru noi, cei care nu i-am apucat, anii 60.

Adulterul era pus atunci in carca pilulei contraceptive, dar tot ei femeile ii multumeau pentru ca se puteau casatori mai tarziu (in doar cativa ani de la aparitia ei varsta medie a casatoriei, in Statele Unite, a sarit de la 23 la 25,5 ani) si reuseau, deci, sa isi termine studiile si sa gaseasca job-uri la care nu mai erau nevoite sa renunte in scurta vreme. Numarul de copii pe care ii avea o familie a scazut dramatic. Si sa nu mai spunem ca pilula a fost, in scurt timp, o problema atat de importanta incat a devenit subiectul unei enciclice scrise de Papa Paul al VI-lea, care a delegat o comisie sa studieze efectele pilulei si a decis apoi, impotriva majoritatii, sa blameze in continuare aproape orice forma de contraceptie ca fiind impotriva invataturilor Bisericii. Desigur, pana ca asta sa se intample, in 1968, multe femei catolice utilizau deja atat de comoda pilula.

In cei 53 de ani care au trecut, pilula a fost de ajutor milioanelor de femei din toata lumea si a devenit, probabil, cea mai populara pastila luata vreodata de oameni care nu sufereau de nimic. Numai ca, in Romania, pilula nu e nici pe departe atat de iubita. Si am aflat asta de curand, din studiul despre care va povesteam mai sus, realizat de catre cei de la Millward Brown, ale carui rezultate mai detaliate le puteti afla pe www.planificaneprevazutul.ro. Din chestionarele lor am aflat ca metoda preferata de contraceptie a romancelor este prezervativul, iar abia pe locul doi vine pilula hormonala, care este agreata de 25% din femei.

Procentul acesta nu ar fi deloc ingrijorator, daca nu ar exista si celelalte, care spun ca femeile din Romania au in medie 38 de contacte sexuale neprotejate pe an, ca 48% din ele folosesc metode de contraceptie ad-hoc, imprecise, si care sunt, in mintea mea, la fel de eficiente impotriva unei sarcini nedorite ca rugaciunea sau salturile de pe dulap, si ca mai bine de jumatate dintre femeile chestionate prefera sa isi asume riscuri decat sa utilizeze contraceptia hormonala. Poate din cauza asta peste un sfert dintre romance au trecut prin cel putin cate un avort.

Am gasit destul de tulburatoare aceste rezultate si asta a fost motivul pentru care am trecut din nou la chestionarea amanuntita a prietenelor mele. Iar ce am aflat, desi departe de precizia pe care o poate avea un studiu in toata regula, a fost la fel de straniu. Mi-am inceput seria de dezbateri despre pilula cu Cristina, care are 34 de ani si o fiica de cinci si care a luat Rigevidon si Diane vreme de opt ani. „A fost OK, mi-a zis, „doar ca aveam niste migrene cumplite si ma cam ingrasasem. Nu ma deranja, probabil ca as fi continuat sa le iau pana in ziua de azi, dar am decis sa le opresc cand m-am hotarat sa raman insarcinata. Pastilele pe care le-a luat Cristina nu i-au fost recomandate vreodata de medic – a decis sa le ia si a mers pur si simplu la farmacie, „dupa ureche sau dupa propriile mele documentari, pe net, pe la prietene. Intre timp am devenit mai ipohondra / paranoica / responsabila si n-as mai face asa ceva. La inceput, cel mai periculos lucru pe lumea asta mi se parea sa ramai insarcinata. Nici nu ma gandeam la alte pericole. Aveam aproape 21 de ani. Apoi am inceput sa ma dezmeticesc. Stiam ca sunt periculoase si am inceput sa mai citesc, dar eram si foarte comoda si nu prea imi bateam capul. Cu mintea de acum, as fi mai precauta.

Desi a renuntat de cativa ani la pilula si acum foloseste prezervativul, mai ales pentru ca nu mai e impreuna cu sotul ei, Cristina tot se intreaba ce-ar face daca ar avea o relatie stabila – mai cu seama ca, atunci cand a avut parte de „accidente (a se citi prezervative rupte), a folosit fara sa stea pe ganduri pilula de a doua zi. Si se gandeste, firesc, daca si-ar sfatui fiica, atunci cand va veni vremea, sa ia pastile. Nu e foarte convinsa si are aceeasi atitudine ca 88% din noi, dupa cum rezulta din studiul despre care va spuneam – ca metodele de contraceptie pe termen lung au efecte negative –, dar spera ca intre timp se va inventa ceva mai bun.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet