Care sunt condițiile în care românii ar putea merge în Grecia vara asta

Autoritățile se află în discuții cu alte state pentru a negocia condițiile în care românii vor putea călători în străinătate în viitorul apropiat.

Care sunt condițiile în care românii ar putea merge în Grecia vara asta

Pe fondul pandemiei de coronavirus, este destul de clar că vacanțele noastre nu vor mai arăta la fel ca înainte. Pentru cei care vor totuși să călătorească în afara țării vara asta, secretarul de stat în Ministerul Economiei Răzvan Pârjol a făcut o serie de precizări la Digi24.

Secretarul de stat a declarat că, la solicitarea miniștrilor turismului din Grecia și Franța, a avut o serie de discuții cu aceștia și urmează să facă același lucru și cu ministrul turismului din Bulgaria. Tema: condițiile în care românii vor putea merge în străinătate.

„Toată lumea își dorește o revenire cât mai rapidă, dar oarecum într-un mod cât se poate de unitar, atât ca măsuri de siguranță sanitară, cât și ca norme de operare, dar undeva și ca dată de redeschidere (…). Vom avea cu siguranță protocoale cu toate țările cu care vom avea un flux de călători reciproc”, a declarat acesta.

Răzvan Pârjol a mai spus și că am putea călători în Grecia începând cu luna iunie sau iulie. Pentru asta, va fi nevoie probabil de un atestat și carantinarea ar putea fi obligatorie: „Nu este vorba despre o hârtie tip pașaport, carnet de sănătate, este adeverința unui test făcut înainte de plecare”.

Între timp, autoritățile din Grecia au făcut public un proiect prin care să se stabilească regulile foarte stricte pe care trebuie să le respecte în această vară furnizorii de servici turistice. Ministrul turismului din Grecia mai declarase la începutul lunii că „Grecia va fi gata să primească turiști, dar dacă guvernele german, rus sau al Statelor Unite îi vor plasa în carantină pe cei care se întorc din Grecia, atunci în Grecia nu vor veni turiști”. Economia elenă se bazează în mare parte pe turism, așa că lipsa turiștilor în această vară ar putea avea repercusiuni grave asupra grecilor.

Citește și:
Ce sporturi vom putea face după 15 mai? Explicațiile președintelui Klaus Iohannis

Foto: Arhiva Revistei ELLE

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din health & diet