Belly Dance – Un workout exotic si fun

Imagineaza-ti ca exista un workout distractiv si senzual care iti modeleaza formele in timp ce iti imbunatateste postura, te ajuta sa scapi de inhibitii si sa te bucuri in fiecare secunda de corpul tau. Suna aproape imposibil, dar belly dance-ul poate sa faca asta. Asa ca danseaza pentru tine!

Belly Dance – Un workout exotic si fun

Cind se intoarce lumea din Egipt, de obicei vor­beste despre grandoarea piramidelor, masca lui Tutan­khamon sau poluarea din Cairo, insa eu iti voi povesti despre o femeie. Nu, nu este vorba despre drama unei egiptene subjugate de traditiile culturii islami­ce cum te-ai putea astepta, ci despre o blonda cu parul pina la umeri, de origine british, ce avea o silueta suficient de generoasa incit sa fi putut concura la rotunjimea formelor cu o zeita a fecunditatii. Purta un costum de baie din doua piese (care nu ii flata deloc colaceii de pe abdomen) de culoarea somonului si o esarfa alba cu banuti in jurul soldurilor.

Nimic special pina aici, poate numai faptul ca era instructoare de belly dance pe plaja unui resort de la malul Marii Rosii. Dar trebuie sa fi vazut felul in care se misca pe ritmuri orientale! Avea gratia unei feline si majoritatea femeilor de pe plaja (inclusiv eu) s-au imbulzit sa o imite, de parca ar fi fost reduceri spectaculoase la Louis Vuitton. Insa nici una dintre noi nu se ondula atit de senzual si de effortless ca ea, cu toate ca poate erau mai slabe sau mai inzestrate de natura. Dar ea nici nu avea nevoie sa se incadreze in tipologiile clasice de frumusete… te putea hipnotiza in doi timp si trei miscari cu citeva unduiri din solduri.

Am mai vazut dansatoare de belly dance in Turcia, insa nu m-au impresionat la fel de mult pentru ca m-au „orbit” mai mult cu muschii sculptati si costumatia exotica decit cu arta lor. Insa fata cu costum roz somon m-a facut sa inteleg ca, intr-adevar, este mult mai important felul in care te misti decit cum arati. Pina acum credeam ca asta este o afirmatie menita sa consoleze femeile ne­mul­tumite de corpul lor. Insa fascinatia mea pentru belly dance a crescut si mai mult cind am aflat ca celebrele mis­cari din bazin ale Shakirei se datoreaza tot pasiunii pentru acest dans. Cind avea patru ani, tatal ei a dus-o la un restaurant arabesc unde a auzit prima oara ritmurile cu specific oriental si a vazut o dansatoare de belly dancing. In acel moment s-a urcat pe masa, a inceput sa o imite si de atunci a stiut ca va fi artista. Asadar, nu incape indoiala ca este un dans exotic si senzual, dar poate fi considerat un workout eficient?

Raspunsul este da, conform Liorei Zytcer, instructor de belly dance la Pescariu Sports & Spa. „Sint miscari feminine care scot in evidenta zona sexy a corpului, te fac sa te simti minunat si te invata sa-ti apreciezi corpul. Dansul lucreaza foarte eficient zona abdomenului, defineste soldurile si fesierii.” Daca te misti energic, poate fi un exercitiu eficient de cardio (so shake it, baby!). Oricine poate sa se apuce de belly dance, indiferent de greutate sau virsta, pentru ca nu impune o coordonare impecabila. Te poti misca in ritmul tau, spre deosebire de orele de aerobic unde trebuie sa tii pasul cu celelalte fete (ca daca nu…). Pentru cele mai sportive dintre noi, care merg regulat la sala, dansul „din buric” este o forma mai relaxanta de exercitiu fizic, o alternativa la rutina aparatelor de fitness. Iar incepatoarele vor fi incintate de acest workout placut si distractiv, pentru ca mentine tonusul muscular si nu este intimidant.

Daca iti doresti un sport care sa-ti schimbe radical corpul, nu-ti recomand belly dance-ul, ci antrenamentul cu greutati pentru marirea masei musculare si aerobicul, daca vrei sa „dai jos” citeva kilograme. Nu este indicat sa practici dansuri orientale nici daca ai probleme cu inima sau daca ai genunchii vulnerabili – majoritatea miscarilor pun presiune pe ei. Belly dance-ul iti modeleaza corpul inca din prima luna, mai ales bratele, zona abdomenului si soldurile, ne povesteste Liora Zytcer. Poti sa te inscrii la o clasa de belly dance la Pescariu Sports & Spa sau la Oriental Delight, iar daca preferi sa dansezi intr-un cadru mai intim, comanda-ti un DVD de pe Amazon si „desfasoara-te” in confortul sufra­ge­riei tale. Pentru a intra in pielea unei dansatoare de belly dance, cum­pa­ra-ti un cos­tum exotic sau o esarfa cu banuti (ar fi o schimbare binevenita de la tre­nin­gu­ri­le de bumbac si maiourile sport). Dar acestea sint detalii… De fapt, sin­gurul lucru care conteaza atunci cind „dai din buric” este o melodie ritmata, care sa te ins­pi­re si sa-ti accentueze miscarile. Pe mine m-a prins „microbul” si ma tot agit pe mu­zi­ca orientala in speranta ca voi dansa cindva cu maiestria Sa­lo­meei.

Desigur, eu nu as cere niciodata capul cuiva pe o tava de argint pentru o ase­menea reprezentatie, ci mai degraba… cash. Just kidding! Cred ca m-as multumi cu o inima plina de dorinta nesecata in pieptul celui de linga mine.

Lavinia Gogu

Foto:Hepta

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din health & diet