Atunci cand terapia devine obligatorie

Criza si stres sint, in ultima vreme, cuvintele noastre preferate. Le folosim ca scuza pentru orice si ne ajuta sa ne justificam orice stare si, mai cu seama, sa recurgem la tot soiul de terapii despre care nu stim daca ne vindeca mai mult decit ne enerveaza. Ioana Ulmeanu se intreaba cum am ajuns aici si ce ne mai ramane de facut.

Atunci cand terapia devine obligatorie

Sint foarte ocupata zilele astea. Atit de ocupata incit uit mereu ce am de facut si am inaugurat deja o a doua agen­da, paralela cu prima, in care imi notam febril fie­care idee noua (in partea cea mai golasa a carnetului, trebuie sa recunosc) si fiecare lucru pe care il mai am de facut. In cea de-a doua agenda notez proiectele la care ma gindesc, dar care nu sint inca fezabile, tot soiul de idei care par geniale in momentul in care imi traver­seaza mintea, dar care, odata puse pe hirtie, nu imi mai par deloc inspirate. Tot in agenda asta notez si intimplari, frinturi de cuvinte care m-au dus cu gindul la ceva anu­me. Si de la astfel de intimplari a pornit materialul acesta.

Prima dintre notite a fost scrisa intr-o noapte si era despre fosta mea colega de apartament, care obisnuia sa isi tina pe noptiera, simultan, o icoana, o carte despre chakre si o cartulie minuscula, aproa­pe un cub de di­men­siuni liliputane, de felul celor gindite ca sa fie oferite drept cadou inutil, care se numea Comori Zen.Imi amintesc ca m-am intrebat, atunci cind am vazut noptiera atit de spiritual si divers ocupata, cita nevoie poate avea cineva sa creada in atitea lucruri si cum este posibil sa convietuiasca atitea credinte in acelasi timp. Si apoi, dupa multe glume, nu dintre cele mai haioase, mi-am dat seama. Este foarte posibil. Sintem ocupate. Sintem stresate, traversam o criza si ne este teama de ce se poate inti­m­pla miine. Presiunile cresc mereu, nu mai avem timp pentru nimic, sintem mereu prea grase, prea slabe, nu avem nimic decent de im­bra­cat, sintem prea singure, munca ne solicita mult prea tare, ca sa nu mai vorbim despre ce­le dintre noi care se impart intre o familie pe care incearca sa o mentina fericita si un job mereu mai solicitant.

Tocmai de aceea nu este de mirare ca sintem deprimate. Numai in 2010, numarul sinuciderilor din Romania ajun­sese la 3.000, de la 1.000, cit era in anii ’90 media anua­la. In plus, desi studiile efectuate de catre specialistii de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Na­poca au aratat clar ca terapia co­g­­ni­tiv-comportamentala este mai eficienta in tra­ta­rea depresiei decit medicatia antidepresiva, Casa Natio­na­la de Asigurari de Sanatate inca nu recunoaste acest tip de tratament si nu il sub­ven­tioneaza.

Mai mult, se pare ca femeile sint cele co­vir­sitor mai afectate de depresie, iar Orga­nizatia Mondiala a Sanatatii estima, intr-un alt studiu, ca, in zece ani, depresia va deveni cea de-a doua cauza de dizabilitate, dupa afec­tiu­nile cardiovasculare. Deci nu, nu vom de­veni mai linistite. Si poate tocmai de aceea recurgem la tot soiul de terapii atun­ci cind vine vorba de alinarea unor dureri pe care nu stim de unde sa le luam si unde sa le asezam. D

ar nu toti oamenii merg la terapie, spune psihoterapeutul Gina Apolzan. „De obicei oa­­menii recurg la terapeut cind au fost epui­za­­­te toate metodele clasice, de la o discutie la o cafea cu cea mai buna prietena la multe nop­­ti plinse.” Pina la momentul acela, insa, ori­ce este indicat. De la yoga la sauna, la litera­tu­ra de duzina si comedii ro­mantice, sau la be­­­­tiile traditionale cu prietenele dupa o des­par­tire cumplita, asa cum sint toate, orice ser­ves­­­te drept terapie. Ne-am si obisnuit sa gin­­­dim astfel, si trebuie sa recunosc ca sint pri­ma care sa spuna ca nu e nimic atit de grav in­cit sa nu se poata rezolva consumind o ca­n­ti­tate impresionanta de alcool.

Mi-am pus pro­blema ca lucrul acesta s-ar putea sa ­nu fie prea adevarat doar in momentul in care m-am auzit ver­balizindu-l in fata celei mai bune prietene ale mele, care tocmai se hotarise ca nu vrea sa se casatoreasca, in mai putin de o luna, cit mai era pina la nunta, cu iubitul ei. Si mi-am dat seama cit de facil si de temporar era singurul re­me­diu pe care ma puteam gindi sa i-l ofer. Probabil ca cel mai indicat ar fi fost sa o sfatuiesc sa vada un terapeut, dar stigmatul care inconjoara terapia este inca atit de puternic incit numai cazurile extreme par sa aiba o justificare suficienta incit sa ajunga pina aco­lo.

Gina Apolzan spune ca oamenii merg, in general, la terapeut atunci cind au o anu­mita inclinatie pentru aflarea ras­punsurilor despre existenta lor, pentru ca au trecut printr-o perioada mai dificila si pentru a depasi o trauma. „Si mai ajung pentru ca au fost diagnosticati cu o tulburare psihica.” Pina atunci, insa, fiecare scapa cum poate, iar femeile sint cele mai inclinate sa caute o astfel de scapare. „De obicei, femeile sint cele care apeleaza mai des la o forma de terapie si ele sint mo­to­rul ce determina ca par­te­ne­rii lor de viata sa ajunga la terapeut.”

Dincolo de terapii, de cafele cu iz de confesional si de abuzurile de alcool, ne ramin diversele metode de relaxare pe care ni le ofera spa-urile. Persoanele care frecventeaza centrele spa, spune un studiu realizat de Eden Spa cu ajutorul a peste cinci mii de cliensi fideli, vin acolo avind ca scop principal relaxarea. „Daca, in 2009, 70% dintre oaspetii nostri veneau pentru relaxare”, spune Aniela Minu, Marketing Director la Eden Spa, „in 2011 acest procent a crescut la 85%”. Este vorba despre persoane tinere, cu virsta cuprinsa intre 25 si 45 de ani, barbati si femei in proportii aproximativ egale. Au studii medii sau superioare si job-uri de middle sau top management, dar stresul pe care il implica vietile lor le face sa investeasca timp si bani in terapii si ritualuri antistres, care, desigur, functio­nea­za. „Printre terapiile oferite sint ritua­luri, masaje, terapii an­tistres, relaxare, detoxifiere, energizare sau revenire in forma”, continua Aniela Mi­nu. Dar „la spa, la yoga sau la sauna oamenii merg pentru a se relaxa, a-si incarca ba­te­riile, pentru a socializa (ex­ceptie fac cei care merg doar pentru ca pot si pentru ca asa e la moda). Indiferent ca merg la terapie sau aleg o forma de relaxare, inseamna ca acesti oameni sint preocupati de ei insisi, de nevoile lor, isi asculta sufletul si corpul si le trateaza cu respect. Nu te raportezi altfel la o persoa­na care se respecta?”, se intreaba Gina Apolzan.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet