Anunțul OFICIAL făcut de Klaus Iohannis: În ce condiții începe anul școlar pe 14 septembrie

Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit în conferința de presă pe care a susținut-o miercuri despre noul an școlar.

Anunțul OFICIAL făcut de Klaus Iohannis: În ce condiții începe anul școlar pe 14 septembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că școala în învățământul preuniversitar începe la 14 septembrie, iar pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv la instituțiile de învățământ.

Președintele României a precizat însă că decizia va fi luată la nivel local, în funcție de trei scenarii care au fost luate în considerare.

„Decizia se descentralizează, se ține cont de situația din localitate, chiar din școală”, a spus președintele, precizând că aceste scenarii se vor actualiza permanent, nefiind luată în considerare situația în care scenariul roșu se poate prelungi pentru o perioadă îndelungată. Analiza se va face zilnic, folosind datele din ultimele 14 zile, a mai subliniat Klaus Iohannis.

Pentru fiecare judeţ Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia privind scenariul. „Decizia dacă elevii merg la şcoală sau învaţă online se ia pentru fiecare şcoală în parte la nivel de judeţ, sigur, la propunerea şcolii și a Inspectoratului Școlar”, a precizat preşedintele.

Învățământul online rămâne o opțiune și vine să completeze procesul educativ acolo unde cursurile nu se pot ține fizic.

Bucureștiul se încadrează în scenariul „verde”, la fel ca majoritatea localităților din România, a precizat președintele referindu-se la cele trei scenarii (verde, galben, roșu). Numai 50 de localități din România s-ar încadra la scenariul roșu în prezent.

Cele trei scenarii anunțate de autorități:

Criteriul de care se ține cont la stabilirea acestor scenarii este numărul de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus din ultimele 14 zile la mia de locuitori. Astfel:

– Scenariul VERDE înseamnă că în localitatea respectivă este mai puțin de o persoană infectată cu Covid-19, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. „Toți elevii merg la școală, se țin cursuri normale”, precizează președintele.

– Scenariul GALBEN – 1-3 persoane infectate, în medie, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori: „O parte din activități se țin în școală și o parte în online. Grădinițele și primarul merg la școală, clasele ce se pregătesc de examene merg la școală, iar celelalte clase trebuie să facă loc de distanțare.”

– Scenariu ROȘU – mai mult de 3 cazuri, în medie, în ultimele zile. „Școala se închide de tot, se învață doar online.”

„Pentru vremuri de pandemie e nevoie de norme sanitare speciale. Ministerul Sănătății lucrează la aceste norme – ele implică norme de distanţare, igienă, dezinfecţie şi multe alte lucruri care vor fi făcute publice în zilele următoare”, a mai precizat Klaus Iohannis.

Citește și:
Alexandru Rafila: Rata de infectare este de 10-12%. Suntem pe primul loc în UE, avem 80 de infectări la 100.000 de locuitori

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet