Alimentatia si panica organica

Intr-o lume plina de abuzuri alimentare si tentatii culinare, pentru a face alegerea corecta ai nevoie de informatii cit pentru o teza de doctorat. Iar acesta e doar virful aisbergului.

Alimentatia si panica organica

Fara foc nu iese fum

Daca iti imaginezi ca a cumpara alimente organice este suficient pentru a te hrani organic, te inseli. Ingredientele trebuie spalate bine, fierte in apa plata organica, in vase fara reziduuri de substante nocive si trebuie pastrate in recipiente inofensive din punct de vedere ecologic. Deci, daca tigaia ta de teflon a fost cumparata inainte de 2007, o poti arunca la gunoi!

Compania Du Pont, impreuna cu alte opt companii au semnat voluntar un pact cu forurile de protectie a mediului pentru a elimina acidul perflorocanoic (PFOA), o substanta nociva folosita in fabricarea teflonului. (Semnalul de alarma a fost tras de cercetatorii de la Spitalul John Hopkins, care au demonstrat ca acest compus este un posibil agent cancerigen si afecteaza sistemul hormonal al nou-nascutilor. Vestea proasta este ca PFOA este prezent in singele a 95% dintre locuitorii tarilor civilizate.) Daca o companie mare precum Du Pont e gata sa investeasca o avere pentru a scapa de PFOA, pot face si eu acest sacrificiu, chiar daca friptura nu se rumeneste la fel de bine in alta tigaie, dupa spusele mamei mele. Totusi, „fanii teflonului isi pot folosi tigaile la o temperatura ceva mai scazuta (flacara medie) si nu trebuie sa preincalzeasca tigaia goala niciodata. Mai ales daca au in casa un papagal, deoarece fumul degajat ucide pasarile”, ne sfatuieste impaciuitoare Mindy Pennybacker.

Every breath you take…

Incercarea de a deveni ecologista a mai necesitat din parte-mi o investitie: mi-am inlocuit pardoseala din parchet laminat cu una de ceramica, care nu contine ftalati (o substanta prezenta peste tot in casa mea – in orice casa). Ftalatii intra in compozitia produselor moi din plastic si sint folositi pentru a creste flexibilitatea produsului finit si pentru a netezi asperitatile produselor din PVC. Se gasesc in jucarii, materiale de constructii, perdele de dus, produse cosmetice: parfumuri, deodorante, sampoane, sapunuri, lacuri de unghii, luminari. Nimeni sa nu se simta nedreptatit, lista e interminabila. Pot fi absorbiti prin piele, inhalati din aer, ingerati odata cu mincarea din suzete sau biberoane sau introdusi direct in singe prin dispozitivele medicale fabricate din PVC si afecteaza rinichii, ficatul, testiculele, glandele endocrine…

Primele studii in aceasta privinta, facute pe rozatoare, au demonstrat ca ftalatii, in doze mari, demasculinizeaza exemplarele de sex masculin (afecteaza calitatea spermei si cresc riscul incidentei cancerului testicular). Oamenii de stiinta au dovedit efectul nociv al ftalatilor asupra sexualitatii soarecilor chiar si la o cantitate mica de substanta nociva. Un studiu facut la University of Rochester School of Medicine and Dentistry, de data aceasta pe subiecti umani, a descoperit ca, in cazul femeilor insarcinate expuse unor concentratii mari de ftalati, exista riscul de a naste baieti cu organe genitale mai mici decit media. Aproape simultan, o alta echipa de cercetatori, din Danemarca si Finlanda, a aratat ca bebelusii de sex masculin hraniti la sin, ale caror mame prezinta o concentratie mare de ftalati in singe, au un nivel scazut de testosteron. E adevarat ca vorbim de doua studii facute pe perioada scurta de timp si ca cercetatorii nu pot inca estima daca aceste efecte sint temporare sau permanente.

Totusi, Uniunea Europeana a interzis folosirea anumitor ftalati in fabricarea tetinelor si jucariilor, precum si a unor produse cosmetice. Unilever, Revlon si L’Oréal au semnat acceptarea acestor reguli, iar Procter & Gamble a scos ftalatii si din compozitia lacului de unghii. Inseamna ca parfumurile, deodorantele, luminarile parfumate si jucariile Alpha Teens on Machines ale fiului meu ramin la locul lor. Ajunge ca am schimbat pardoseala.

Incalzirea globala si protectia mediului sint probleme mari, ce impun masuri la nivel de guverne si mari corporatii, dar si masuri domestice, ce ar trebui respectate de fiecare dintre noi. Odata ce ne vom gindi ecologic la viitorul familiei noastre, vom deveni mai responsabili si mai sensibili la acest subiect. Indiferent cit de mic este impactul actiunilor mele, vreau sa fac ceva in acest sens. Cine stie, poate la 80 de ani ma voi imbogati, int­r-un cazino, in Las Vegas. Suna patetic? E semn ca incep sa devin o adevarata ecologista.

Arhiva revistei ELLE
Foto: Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet