8 semne alarmante care îți arată că ești extenuată mental și emoțional

Provocările pe care viața ți le oferă pot fi extenuante. Când ai impresia că totul merge foarte bine, apare un lucru care te aduce cu picioarele pe pământ.

8 semne alarmante care îți arată că ești extenuată mental și emoțional

Toată imprevizibilitatea aceasta se poate juca foarte tare cu emoțiile tale. Uneori este foarte greu să îți dai seama dacă ești extenuată mintal sau pur și simplu ți-ai pierdut toate speranțele pentru viitor. Chiar dacă pare de modă veche, ai nevoie doar de puțină odihnă. De fiecare dată când viața te pune la încercare, este esențial să îți iei puțin timp pentru tine.

Acest lucru nu înseamnă să te dai bătută, ci să îți oferi vindecare și dragoste de sine. Dacă simți că următoarele semne s-ar putea apropia de starea pe care o ai în prezent, ar trebui să cauți sprijin în familie și prieteni:

Te irită totul foarte ușor

Simți că speranța dispare pe zi de trece. Lipsa de putere pe care o afișezi te face să fii iritată aproape mereu. Ar trebui să îți trăiești viața cât de bine poți, dar te regăsești în interiorul tău, evitând orice contact cu lumea exterioară. Nu da vina pe tine, toți am trecut prin asta. Gândește-te mai bine la cauza care ar putea sta la baza acestei stări și încearcă să o combați.

Motivația a dispărut

Te simți incapabilă să îți termini activitățile. Îți dai silința pentru a găsi motivația. Lucrurile care te stimulau înainte parcă nu mai sunt de ajuns. Dacă treci prin asta, ar trebui să iei o pauză. Nu te forța. Inspirația este peste tot și te va lovi atunci când te aștepți mai puțin.

Experimentezi atacuri de anxietate destul de des

Ca un rezultat al extenuării, te simți mult mai stresată ca de obicei. Atacurile de anxietate deja fac parte din rutina ta de zi cu zi. Nu te speria. Încearcă să găsești un mod de a te vindeca. Petrece puțin timp singură și dă-ți seama de ce îți dorești cu adevărat.

Ai probleme cu somnul

Te simți de parcă nu ai mai aparține unui loc. Sentimentele copleșitoare provocate de extenuare îți pot cauza neliniște mai ales în timpul nopții. Atunci, insomnia devine un alt lucru problematic.

Te supără lucruri nesemnificative

Din cauza sensibilității tale crescute, simți totul mult mai intens ca înainte. Orice lucru banal care te deranjează îți poate stârni lacrimile. Nu te adânci în această dispoziție. Oricât de greu o să fie, ia-ți puțin timp pentru a-ți reconstrui lumea. O să merite.

Te simți amețită

Unele dintre cele mai puternice semne pe care o persoană extenuată le poate experimenta sunt greața și amețeala constante. Când treci printr-o cădere nervoasă este normal să fii afectată și la nivel fizic. Totuși, ai putea să eviți aceste stări până nu este prea târziu. Dacă nu îți iei problemele în propriile mâini, nimeni nu o va face.

Vrei să plângi fără motiv

Când treci printr-o perioadă grea în viață, pare că toată lumea complotează împotriva ta. Simțurile cresc la maximum și ajungi la o stare de hipersensibilitate și chiar și cea mai mică glumă îți poate provoca lacrimi. Dacă ești extenuată fizic și psihic, îți pierzi puterea de a face față situațiilor limită, iar stresul de zi cu zi se intensifică. Singurul mecanism folosit de corp și suflet pentru curățare este plânsul.

Începi să te simți detașată

După o vreme, începi să nu mai simți nimic. Nu te simți nici bine, nici rău, nu mai ai emoții. Acesta este momentul în care îți poți pierde speranța rămasă, deci încearcă să nu ajungi în acest punct. Când simți chiar și cea mai mică energie negativă, oprește-te și relaxează-te. Poți să treci peste orice provocare la care te supune viața, trebuie doar să ai grijă de tine mai întâi.

Text: Iulia Statie

Citește și:
Insomnia – între mit și adevăr

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din health & diet