8 motive surprinzatoare pentru care iti este foame

Ti se intampla des sa te plimbi prin bucatarie, la doar o ora dupa pranz, cautand ceva de mancat, o gustare mai consistenta sau pur si simplu un desert satios?

8 motive surprinzatoare pentru care iti este foame

Ai zile cand petreci ore in sir pe Netflix si realizezi ca, desi ai mancat o cina delicioasa si te simteai plina acum jumatate de ora, iti este foame din nou ? Nu esti singura! Noi am gasit cateva explicatii pentru momentele in care ne apuca, parca din senin, foamea – citeste in continuare si afla ce e de facut.

Filmele si serialele noastre preferate

Din pacate, este adevarat: ecranele televizoarelor si laptopurilor noastre nu fac altceva decat sa promoveze mindless eating, ceea ce inseamna ca mancam fara sa ne dam seama ca mancam si, evident, fara sa ne saturam. Suntem foarte preocupate de personajele din „Mr. Robot” si uitam ca mancam, mai ales in momentele tensionate din serial sau film, care ne cresc adrenalina si parca cer o gustare… sau doua. In loc sa mananci in timp ce te uiti la TV, mai bine pune pauza si bucura-te cu adevarat de gustul felului tau preferat de mancare – garantam ca nu vei mai avea parte de pofte in urmatoarele ore!

De fapt, nu iti este foame, ci iti este sete

Stiai ca, de multe ori, atunci cand iti este foame, de fapt esti deshidratata? Pur si simplu, confundam semnalele de sete trimise de creier cu cele de foame. Un truc simplu pentru a nu manca in exces si a ramane hidratata pe parcursul zilei este sa bei un pahar mare de apa inainte si dupa fiecare masa.

Oboseala si lipsa de somn

Atunci cand nu dormi bine sau esti foarta obosita datorita programului de la serviciu, organismul tau are nevoie de mai multa energie (a se citi calorii) pentru a functiona in mod normal. In plus, exista riscul ca, din cauza unui program haotic, sa iei mesele pe fuga si mereu la alta ora. Statisticile arata ca, daca dormi un minim de 7 ore pe noapte si incerci sa te culci cu jumatate de ora mai devreme decat de obicei, vei fi mai odihnita, iar nivelul cortizolului (responsabil de stres si de senzatia de foame) din organismul tau va scadea considerabil. Rezultatul? Mai putine pofte si un regim alimentar mai bine organizat.

Citeste si:
10 alimente care ne ajuta sa invingem oboseala

Mancarea cu continut redus de grasimi

Desi poate parea aliata ta in lupta cu kilogramele in plus, mancarea low-fat nu este neaparat sanatoasa si in niciun caz nu trebuie consumata in exces. Nici mesele sarace in proteine nu sunt de dorit, intrucat organismul tau are nevoie de grasimi bune (uleiuri naturale, nuci, lactate) dar si de proteine (carne, oua, leguminoase, soia) pentru a mentine o masa musculara sanatoasa. Asadar, evita mancarea ‚de dieta saraca in nutrienti esentiali si bogata in carbohidrati rafinati, in favoarea snack-urilor sanatoase si satioase: ce-ai spune de o felie de toast integrala, cu avocado si humus, ideala pentru momentele in care iti este foame?

Un mic dejun dulce

Micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, iar unul bogat in zahar garanteaza pofte de nestapanit pe parcursul zilei, asadar evita pe cat posibil cerealele dulci, produsele de patiserie sau sucurile si cafeaua foarte dulci. De ce? Pentru ca odata ce nivelul zaharului din sange incepe sa scada – adica foarte devreme, deoarece carbohidratii procesati se digera foarte rapid – senzatia de foame va reaparea, iar tu te vei vedea nevoita ori sa mananci din nou un mic dejun, ori sa te infometezi. Noi recomandam un mic dejun echilibrat, bazat pe proteine, precum o omleta cu legume sau o budinca chia, preparata cu o seara inainte.

Guma de mestecat

Ti s-a intamplat sa mesteci guma si, dintr-odata, sa-ti auzi stomacul facand sunete stanjenitoare, desi tu ai mancat cu putin timp in urma? Asta se intampla deoarece stomacul nostru este programat ca, atunci cand mesteci, sa primeasca in scurt timp mancare: guma de mestecat stimuleaza, asadar, apetitul, atunci cand tu nu ai nicio intentie de a manca. Ce poti face? Mai bine iti pregatesti o bautura racoritoare cu apa plata sau minerala rece, cateva frunze de menta si felii de lamaie, castravete, portocala, sau cam orice fruct iti doresti – in plus, nu ai cum sa ramai deshidratata si nu iti mai este foame pentru o anumita perioada!

Citeste si:
5 simptome surprinzatoare ale diabetului

Oamenii din jurul tau

… sau mai exact, matusa care gateste mereu in exces si insista de fiecare data sa mananci mai mult. Sau prietena ta, atunci cand iesiti la brunch. Sau iubitul tau – ai inteles ideea. Stim ca nu vrei sa ranesti sentimentele nimanui, insa nu este in regula sa te lasi convinsa sa mananci fara motiv, indiferent de cat de des se intampla acest lucru. Ia-ti inima in dinti si spune-i persoanei respective ca esti deja satula, ca nu mai ai pofta de mancare sau, daca ai incercat deja si nu merge, sugereaza ca data viitoare sa mergeti la o plimbare sau un film, in loc de un restaurant.

Nostalgia

Suna ciudat, dar cu siguranta ca ai mancat si tu ceva, candva, recent, doar de dragul de a retrai amintiri placute sau pentru a alina o suferinta emotionala (cum faceai in liceu, cu inghetata de ciocolata, mai stii?). In mod similar, daca ai fost crescuta intr-o familie care nu parasea restaurantul fara sa comande zece aperitive, fel principal, fel secundar si desert, e posibil ca si acest lucru sa se traduca in comportamentul tau alimentar de acum. Expertii recomanda sa gasesti alte metode de recompensare sau de consolare, si sa nu folosesti mancarea in scopuri emotionale: mergi la manichiura sau iesi la un concert cu prietena ta cea mai buna. Alternativ, cand simti nevoie de dulce, iti este foame si chiar nu te poti abtine, alege variantele mai sanatoase: ciocolata neagra si ceai neindulcit, spre exemplu.

Text: Bianca Mihaela Barsan
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din health & diet