8 alimente pe care trebuie să le eviți pentru a te menține tânără

Te-ai gândit vreodată că produsele de panificație, cartofii prăjiți sau carnea procesată ne pot accelera procesul de îmbătrânire? Aceste alimente nu numai că ne afectează silueta, dar ne aduc și ani în plus pe chip.

8 alimente pe care trebuie să le eviți pentru a te menține tânără

Suntem ceea ce mâncăm, oricât de clișeic ar suna, însă obiceiurile alimentare se reflectă în mod direct asupra corpului nostru, asupra felului în care arată pielea noastră și a modului în care ne simțim. O dietă echilibrată și bazată pe cât mai multe alimente naturale nu numai că asigură o stare generală bună, dar reprezintă și elixirul tinereții fără bătrânețe. Află care sunt cele 8 alimente pe care trebuie să le eviți pentru a te menține cât mai mult timp tânără:

1.  Cartofii prăjiți

Cartofii prăjiți sunt plăcerea vinovată a tuturor, merg perfect lângă orice fel de mâncare și e aproape imposibil să îi refuzi. Cu toate astea, efectele pe care le au asupra organismului nostru sunt extrem de nocive și ne afectează nu numai silueta, fiindcă consumați în cantități mari și în mod regulat pot crește șansele apariției diabetului.

Medicii ne avertizează și ne recomandă să evităm orice fel de alimente prăjite, fiindcă chiar și cele pe care noi le considerăm ca fiind o alegere mai sănătoasă, cum ar fi creveții, au efecte negative asupra sănătății noastre. Dacă obișnuiești să consumi produse prăjite cel puțin o dată pe săptămână, trebuie să știi că vei spori probabilitatea de a dezvolta boli vasculare sau diabet, acestea fiind boli cronice asociate cu îmbătrânirea prematură a organismului.

Sfat: Încearcă să nu mai prăjești cartofii, ci să îi gătești la cuptor! Alături de condimentele tale preferate vor substitui cu brio varianta mai puțin sănătoasă cu care erai obișnuită.

2. Produsele de culoarea caramelului

Fie că bei bere, whiskey sau o băutură carbogazoasă, studiile au arătat că pentru a le da culoarea caramelului, aceastea conțin o substanță numită metilimidazol-4 (4-mel) care cauzează cancer. Ce este însă și mai îngrijorător, este că aceasta este folosită de multe ori în produse precum ciocolată, biscuiți sau pâine neagră.

Sfat: Citește etichetele produselor cu atenție și alege băuturi a căror culoare este determinată de produse naturale precum fructe sau legume și consumă ceai fiindcă este bogat în antioxidanți.

3. Supa la plic

Dacă la prima vedere, supa la plic poate părea o alegere sănătoasă, trebuie să te gândești de două ori înainte de a o cumpăra, fiindcă și ea se numără printre cele 8 alimente pe care trebuie să le eviți. Aceasta conține o cantitate mare de sodiu care duce la deshidratare, iar asta poate cauza apariția ridurilor sau accentuarea linilor de expresie deja existente. De asemenea, o alimentație bogată în sare va afecta sistemul cardiovascular crescând riscul de a face un accident vascular.

Sfat: Prepară singură acasă supa, astfel vei putea controla cantitatea de sare și te vei asigura că alimentele folosite sunt naturale.

4. Produsele de panificație

Cu siguranță nu e prima oară când auzi că produsele de panificație nu ar trebui să existe în meniul tău zilnic, însă știi în câte moduri negative acestea îți influențează organismul?

Consumate în mod regulat și în cantități mari acestea sunt responsabile cu declanșarea bolilor de inimă, a diabetului și a îmbătrânirii premature.

Sfat: Dacă obișnuiai ca la micul dejun să mănânci un croissant sau un covrig, încearcă să alegi o variantă mai sănătoasă și plină în proteine și nutrienți precum granola, fructe sau ouă și avocado.

5. Carnea procesată

De la salam, la hot dog până la șuncă și cârnăciori, toate acestea intră în categoria cărnii procesate tratată cu o serie de nitrați și nitriți și care se află în topul  acestor alimente pe care trebuie să le eviți. Consumarea acestora este asociată cu o mulțime de afecțiuni precum obezitate, boli cardiovasculare, diabet sau chiar cancer. Pe lângă toate acestea, carnea procesată accelerează îmbătrânirea prin distrugerea telomerilor din ADN- o regiune situată la capătul fiecărui cromozom linear- și care sunt considerați a fi o soluție de amânare a procesului natural de îmbătrânire. 

Sfat: Încearcă să înlocuiești carnea procesată cu alternative sănătoase precum tempeh, un preparat din boabe de soia ce reprezintă o sursă bună de fibre și vitamine.

6. Smoothie-urile din fructe

Știu că nu te gândești că un smoothie îți poate face rău, însă dacă alegi ca acesta să fie preparat exclusiv din fructe, nivelul ridicat de zahăr pe care îl conține va produce fluctuații de colagen și îți va afecta în mod direct structura pielii.  Zahărul are un efect negativ asupra colagenului din piele, lăsând tenul uscat, lipsit de elasticitate, predispunându-l astfel la apariția ridurilor și fiind unul dintre cele 8 alimente pe care trebuie să le eviți.

Sfat: Nu renunța la smoothie, dar limitează cantitate de fructe, alege fructele de pădure, au o cantitate scăzută de zahăr și sunt un antioxidant excelent!

7. Băuturile care conțin cofeină

Excesul de cofeină duce la scăderea producției de melatonină, un hormon ce reglează ciclul circadian, dar și la deshidratare, iar așa cum îți povesteam și mai sus, aceasta va face ca pielea ta să pară uscată, lipsită de elasticitate și implicit mai bătrână decât este.

Sfat: Dacă nu concepi să renunți la cafeaua de dimineață, măcar asigură-te ca bei suficientă apă, cel puțin 2 litri pe zi. Ține tot timpul în apropiere o sticlă de apă și consumă din oră în oră câte un pahar cu apă.

8. Alimente pe care trebuie să le eviți: Siropul de agave

Deși de multe ori este considerat ca fiind o variantă sănătoasă de a înlocui zahărul doar fiindcă este extras dintr-o plantă, siropul de agave este tot un derivat al zahărului, așa că consumul în exces are aceleași efecte nocive asupra sănătății noastre: tenul își va pierde elasticitatea, va crește predispunerea la diabet, la bolile cardiovasculare, imunitatea va scădea, iar capacitatea de memorare se va reduce considerabil.

Sfat: Incearcă să folosești scorțișoară pentru a da o aromă dulce băuturilor sau folosește fructe de pădure pentru a îndulci prăjiturile.

Tu ce ai mai adăuga pe lista acestor alimente pe care trebuie să le eviți?

Citește și:
7 lucruri care se întâmplă în corpul tău după ce împlinești 30 de ani

Foto: Instagram.com/nicoleisaacs

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din health & diet