6 moduri prin care poți trece mai ușor peste stările depresive

Depresia este una dintre bolile secolului, care afectează un număr foarte mare de oameni, manifestându-se diferit de la om la om. Află în continuare care sunt modurile prin care poți trece mai ușor peste stările depresive.

6 moduri prin care poți trece mai ușor peste stările depresive

Depresia este o afecțiune care poate apărea în orice moment al vieții, chiar și atunci când nu te aștepți. Când ne gândim la depresie, avem impresia că ea nu poate afecta persoanele care au o viață perfectă, o situație materială bună și care au tot ceea ce își doresc, însă viața perfectă nu există, iar din păcate, rețelele de socializare contribuie la crearea acestei imagini așa-zise perfecte. 

Fiecare dintre noi este responsabil pentru propria viață și ar trebui să ne preocupăm să avem o viață cât mai liniștită și lipsită de probleme, însă haosul cotidian ne face să devenim stresați, anxioși, iar în cele mai grave cazuri depresivi.

În cazul în care te confrunți cu stări depresive sau de anxietate, cel mai important este să îți dai seama de faptul că nu ești singură în această luptă și că, oricând simți nevoia, ar trebui să vorbești cu familia, prietenii sau chiar să ceri ajutor din partea unei persoane specializate. Din păcate, cele mai multe persoane se confruntă cu acest stigmat social conform căruia nu ar trebui să ceri ajutor din partea unui psiholog și că ar trebui să treci singură prin toate.

Ți-am pregătit o serie de lucruri pe care ar trebui să le faci pentru a reuși să diminuezi stările de anxietate:

1. Nu te concentra pe cel mai rău scenariu

Cele mai multe dintre noi avem tendința de a pune mereu răul pe primul loc, iar abia după să ne gândim la lucrurile bune. Este una dintre cele mai comune greșeli pe care le poți face și care îți poate afecta sănătatea mintală. Nu este deloc un lucru sănătos, iar din acest motiv nu ar mai trebui să îl faci. Concentrează-te întotdeauna pe lucrurile frumoase din viața ta, și în special pe lucrurile mici. Chiar dacă poate părea un clișeu, trebuie să știi că fericirea stă în lucrurile mici și venite din suflet.

2. Nu te mai stresa pentru lucrurile care nu contează

Stresul este cel mai mare dușman al omului, iar dovadă stă faptul că oamenii nu reacționează foarte bine atunci când sunt puși în situații stresante. Deși poate părea o modalitate de a-ți ieși din zona de confort și de a reuși să te pui în situații limită, realitatea ne spune faptul că ar trebui să nu ne mai stresăm atunci când nu este cazul. Și, chiar dacă îți este frică de eșec, greșelile fac parte din viața noastră și din ele putem învăța.

3. Îndepărtează-te de gândurile negative

Știm deja că nu putem schimba trecutul, iar din acest motiv ar trebui să îți concentrezi atenția asupra prezentului. Avem tendința de a ne gândi tot mai mult la lucrurile pe care le-am făcut în trecut și cum puteam lua alte decizii, însă gândurile negative ne îndepărtează de la aspectele cu adevărat importante din viața noastră.

4. Nu îți fie frică de necunoscut

Pe toate ne sperie ideea viitorului și a necunoscutului, însă misterul face parte din viața noastră și ar trebui să îl îmbrățișezi cu brațele deschise. Niciodată nu poți fi cu adevărat sigură de viitorul tău, el se poate schimba datorită experiențelor de care ai parte. Însă, chiar și așa, nu ar trebui să îți fie teamă, ci mai degrabă să te bucuri și să apreciezi spontaneitatea.

5. Gândește pozitiv în fiecare zi

Știm cât de greu este să îți păstrezi gândirea pozitivă, mai ales în situațiile grele. Însă atunci când experimentăm tot felul de stări negative, ne facem mai mult rău decât bine, iar din acest motiv trebuie să îți păstrezi optimismul orice ar fi. Cuvintele au un impact extrem de mare asupra subconștientului, implicit al vieții noastre. Iar în loc să te stresezi pentru lucrurile care nu contează, încearcă să ai în fiecare zi un gând bun cu care să te trezești dimineața.

6. Fă-ți obiceiuri noi

Se spune că este nevoie de 21 de zile pentru a reuși să îți construiești un obicei nou, iar dacă te sperie să îți ieși din zona de confort, atunci cu atât mai mult ar trebui să faci asta. Ne concentrăm mereu pe ceea ce știm deja, fără a avea dorința de a experimenta. Însă, nu spunem acum să îți schimbi complet obiceiurile, ci să adaugi altele noi, cum ar fi să faci un nou sport, să mergi la pilates, să alergi seara în parc, să iei lecții de yoga, ori, de ce nu, să faci un curs de actorie sau pictură. Acest lucru îți va elibera mintea de gândurile negative și te va lăsa să te concentrezi pe cele pozitive.

Citește și:
Ilinca Vandici, despre depresia postnatală: Am încercat să fac față singură depresiei postnatale, dar n-am reușit în totalitate'

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din health & diet