6 lucruri din dormitorul tău care îți afectează somnul… și sănătatea

Să dormi suficient este necesar pentru a avea un organism sănătos, însă acest lucru este mai dificil decât crezi, existând o mulțime de factori care influențează calitatea somnului.

6 lucruri din dormitorul tău care îți afectează somnul... și sănătatea

Unul dintre acești factori care îți afectează somnul este mediul în care dormi. Obiectele din dormitor îți pot afecta somnul fără ca tu să îți dai seama de acest lucru. Pe lângă culoarea pereților și aranjarea mobilei, există și alte lucruri care îți influențează odihna.

Citește în continuare 6 lucruri aflate în dormitor care îți afectează somnul:

1. Telefonul, tableta și televizorul

Un studiu din 2019 a arătat că 89% din adulți și 75% din copii au unul sau mai mai multe dispozitive electronice în cameră. Din păcate, televizorul, telefonul mobil sau tabletele pot afecta somnul. Un factor important pentru calitatea somnului este lumina. Gadget-urile au lumină albastră, iar aceasta perturbă ritmul circadian. Când primești foarte multă lumină albastră înainte să te culci (de exemplu când îți verifici newsfeed-ul înainte să adormi), corpul tău crede că ar trebui să fie treaz și apare somnul neodihnitor. Totodată, orice dispozitiv înseamnă că există mai multe acțiuni care te vor ține trează.

2. Salteaua

Saltelele pot fi foarte scumpe și în același timp un obiect pe care nu îl cumperi cu mult entuziasm. Cine ar vrea să își dea jumătate din salariu pe o pernă imensă? Deși poate ți se pare că poți alege orice saltea, află că lucrurile nu stau chiar așa. Dacă îți dorești un somn bun, investește în salteaua potrivită. Renunță la pantofi și genți și gândește-te la calitatea somnului tău.

Conform unui studiu din 2018, obiectul pe care dormi are o influență foarte mare asupra somnului tău. Astfel, persoanele care au dormit pe un pat de proastă calitate au avut dureri de spate, nu s-au odihnit și au fost irascibili, în timp ce restul participanților la experiment, cei care au dormit timp de 4 săptămâni pe o saltea de bună calitate, s-au simțit mereu odihniți și mai puțin stresați.

3. Temperatura

Când te pregătești să te culci, temperatura corpului tău scade puțin. Dacă în dormitorul tău este prea cald, corpul tău nu se poate răci și vei adormi mai greu. Abilitatea de a te răci seara este importantă deoarece, conform unui studiu din 2019, temperatura poate afecta calitatea somnului mai mult decât o face lumina.

Deși o temperatură prea ridicată a camerei poate duce la întreruperi ale somnului, nici frigul nu ajută. Dacă te simți inconfortabil fizic, ciclul tău de somn va fi afectat și, fie te vei trezi cu greu dimineața, fie te vei trezi mai devreme și nu vei putea adormi la loc. Soluția acestei probleme este achiziționarea unui termostat. Te vei odihni mai bine cu siguranță!

4. Partenerul tău

Deși poate fi foarte drăguț să stați îmbrățișați, acest lucru poate deveni foarte enervant. Deși poate vă înțelegeți în orice problemă, există șansa să aveți obiceiuri diferite de somn. Iubitul tău poate sforăie sau poate se culcă mai târziu. În acest caz este mai dificil să rezolvați problema. Dacă sforăie este momentul să viziteze medicul deoarece poate fi vorba de apneea în somn, iar dacă aveți probleme cu căldura și salteaua, alegeți una care are temperatură reglabilă pentru fiecare parte.

5. Animalul tău

Foarte multe persoane dorm cu animalul lor în cameră sau chiar și în pat. Un studiu a demonstrat că 62% din pisici dorm cu stăpânul lor, iar în ceea ce privește câinii, cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai multe șanse ca aceștia să doarmă în pat.

Dormitul cu un animal nu este neapărat un lucru rău, unele studii demonstrând că este chiar benefic dacă animalul nu îl deranjează pe stăpân în timpul somnului. Practic, când vine vorba de patrupedul tău, tu știi dacă te deranjează sau nu.

6. Dezordinea

Cercetătorii au demonstrat că există o legătură între hainele aruncate pe jos și slaba calitate a somnului. Dezordinea este problematică în momentele importante în care trebuie să fii foarte concentrată și trebuie să iei decizii și asta deoarece ea afectează funcția cognitivă. Trebuie să îți creezi un spațiu în care să te simți confortabil, să fii relaxată. Cu siguranță nu va fi așa dacă ai haine, genți sau alte lucruri aruncate peste tot. Încearcă să păstrezi mereu ordinea în jurul tău!

Citește și:
7 obiceiuri sănătoase pe care trebuie să ți le formezi după 30 de ani

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din health & diet